Arhiva
Mişcarea de rezistenţă.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

"Nu mai merge canci!"

2 martie 2010
 Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional
 Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional
 Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional
 Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional
Ţiganii pletoşi din comuna Cuza Vodă, judeţul Constanţa trăiesc după legi proprii. Nu impuse de vreun bulibaşă local, ci făcute de fiecare în parte. N-au stăpân şi nu răspund în faţa nimănui. Au însă vile somptuoase colorate strident, maşini de ultimă generaţie şi afaceri cărora autorităţile abia le desluşesc iţele.

La începutul anilor '60, 33 de familii de ţigani căldărari nomazi s-au stabilit la Cuza Vodă, după ce regimul comunist le-a interzis să mai umble cu cortul. Moş Ioniţă, bulibaşa de atunci, a obţinut pentru ei de la prim-secretarul de partid locuri de casă, acte de identitate şi locuri de muncă la CAP-ul local. După revoluţie, ţiganii pletoşi au reînceput să facă cazane şi tuciuri şi să le vândă atât localnicilor, cât şi celor din judeţele învecinate Constanţei. În timp, meşteşugul s-a pierdut în favoarea afacerilor. Astăzi, la Cuza Vodă sunt aproape 200 de familii de ţigani pletoşi însă doar bătrânii mai ştiu să facă un cazan. Tinerii se "bat" în maşini scumpe şi în case somptuoase.


STAT ÎN STAT
"Cartierul" pletoşilor face notă discordantă cu tot restul comunei. Într-o localitate unde principala activitate economică e agricultura, te întrebi oare ce recolte bogate or fi stat la baza imenselor palate colorate. "Rromii noştri nu merg la câmp. Abia acum, de când cu criza, au început să ceară de la primărie pământ. Averile lor sunt făcute din afaceri cu fier vechi, care au înflorit ani la rând", explică viceprimarul comunei - Ion Mihai.

"Afacerile" ţiganilor se rezumă la centrele de colectare de deşeuri feroase, înşirate, până nu de mult, ca mărgelele de-a lungul căii ferate care merge spre Portul Constanţa. Cele mai multe "firme" n-au plătit niciodată impozite la stat, patronii lor scutindu-se singuri de la orice fel de taxe. "Nici nu prea aveau cum să plătească aceste taxe din moment ce aproape toate aceste societăţi erau înfiinţate ilegal, funcţionând fără autorizaţii de la stat", spune subinspectorul Radu Croitoru, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.


DINEYLAND, MÂNCA-ŢI-AŞ
Privite din afară, casele ţiganilor pletoşi seamănă cu palatele din poveşti pentru copii. Colorate în roz, roşu, galben, verde, mov sau având desene stridente făcute direct pe tencuială, ele sunt cea mai mare mândrie a locatarilor. Dacă n-ai ştii unde te afli, ai putea crede că ai aterizat direct în Disneyland. Imobilele sunt atât de masive şi de împopoţonate că te copleşesc. Sunt înconjurate de garduri mari din fier forjat, în spatele cărora tronează limuzine ultimul răcnet. Pe portbagajul unui Volskwagen, proprietarul a înlocuit denumirea modelului, "Passat", cu numele lui - Cezărică.

Aşezarea ţiganilor e practic un stat în stat. Nu are graniţe sau vameşi şi, dacă vrei, nimeni nu te opreşte să intri. Puţin sunt însă cei care se încumetă să o facă. "Ai venit să faci poze? Păi, tre' să-mi dai nişte bani ca să te las! Hai, scoate un milion, că tu ai bani, lucrezi la ziar", îi cere un tânăr cu tupeu fotoreporterului. Ţiganii s-au adunat ciopor la maşina cu care am ajuns în comună şi abia atunci am înţeles teama asistentei sociale de la primărie de a ne lăsa să mergem singuri în comunitatea pletoşilor şi de a ne însoţi ea însăşi fără a fi secondată de viceprimar.
În spatele ferestrelor, femeile oacheşe cu galbeni în cozile împletite rânjesc la spectacolul de pe uliţă. Dinţii lor de aur par şi mai strălucitori reflectaţi în sticla geamurilor.


CU BANI LA LĂUTARI
Dacă ajungi să le calci pragul, ţiganii nu fac altceva decât să se plângă. Ascultându-i, ai crede că-s săraci lipiţi pământului. "Nu mai merge nimica, domnişoară", zice Mihai Ion, proprietarul uneia dintre cele mai mari case situate pe "strada bogaţilor". Pentru că, chiar şi aici unde toată lumea are palat, există o stradă a bogaţilor. În bucătăria a cărei podea e placată cu gresie maro "cu fir dă aur", fiica şi nora stăpânului casei curăţă două gâşte grase. Sunt pline de aur în păr şi la gât, dar asta nu pare să le incomodeze. Pregătesc marea petrecere de ziua moştenitorului averii ţigăneşti.

Mihai Ion spune că s-a îmbogăţit "din aur şi din fier". După revoluţie, mulţi dintre ţiganii din Cuza Vodă şi-au primit înapoi de la stat aurul pe care comuniştii îl confiscaseră de la părinţii şi bunicii lor. "Cu aurul ăla ne-am luat neveste şi am început afacerile", spune Ion. Bărbatul e cunoscut pentru petrecerile de pomină pe care le face şi îi place să se laude cu asta - "110 milioane i-am dat lu' Nicoară (n.r. - lăutarul Petrică Nicoară) de-a venit să-mi cânte aicea, la botezu' lu' ăsta micu', în primăvară. Şi la nunta băiatului am adus-o pă Carmen Şerban. Atunci am tăiat 30-40 de porci mari, ca la 200 şi de kile, şi i-am împărţit la lume".
Cu toate astea, se plânge că o duce rău. "Păi dacă fier nu mai e, s-a terminat... O să ne întoarcem la făcut cazane", zice el cu o privire care ar trebui să ne convingă.   
POFTIND LA AJUTOR SOCIAL
Tudora Mihai şi Iulian Stănescu sunt căsătoriţi de 23 de ani. Femeia avea 10 ani când s-au luat şi acum are un băiat la casa lui şi încă unul, de 15 ani pe care, zice ea, ar trebui să-l însoare, dar n-are cu ce-i face nuntă. "He he... Păi acu' doi ani mergea afacerile, câştigam bani buni", zice ea arătând spre casa roz bombon cu etaj şi balcoane cu coloane, ca-n "Romeo şi Julieta" - rezultatul anilor întregi de "trudă" ca afacerist.

"Acuma, fierul s-a eftenit, nu mai merge canci! Am închis punturile de lucru, nu mai merge treburile", zice râzând şi etalându-şi dantura aurită. Bărbatul ei nu-i acasă. "E dus după afaceri", ne lămureşte. Ce afaceri, dacă "nu mai merge canci"? "Eeeeee...", zice ea misterios şi revine la greutăţile vieţii - că nu-s bani de lemne, de nuntă... "Şi nici ajutor social de la primărie nu ne dă, că avem o amărâtă de maşină", rosteşte cu obidă tânăra ţigancă. "Amărâta de maşină" nu era prin preajmă. Era dusă cu bărbatul casei "după afaceri eee..."


DE CE SĂ DEA EI BANI LA STAT?
Viceprimarul Ion Mihai spune că ţiganii pletoşi n-o mai duc, într-adevăr, aşa de bine de când a venit criza. "Prima dovadă e că au început să-şi dea copiii la şcoală ca să poată lua carnet, că nu mai au bani să plătească şoferi români, cum făceau înainte", spune el. De taxe şi impozite locale pletoşii nu vor să audă. "Sub 50% dintre rromii din comună contribuie la bugetul de taxe şi impozite. Rudarii, care sunt dintre rromii săraci, mai plătesc. Pletoşii nu-şi plătesc nici apa, că de ce să dea ei bani la stat?", spune mediatorul pentru comunitatea rromă, Mariana Jitaru. "Cei mai mulţi dintre pletoşi nu şi-au plătit taxele de la înfiinţarea comunei, în 2004. Din această cauză noi avem în prezent restanţe la bugetul consiliului judeţean de aproape 3 miliarde de lei vechi", adaugă viceprimarul. "N-am ce să le fac... Numai când mai au nevoie de ceva de la primărie pot să-i strâng cu uşa un pic şi să le zic - «îţi dau, dacă dai şi tu ceva la impozit, măcar 500 de mii acolo»... Dacă statul le-a creat portiţe să facă ilegalităţi, asta fac", se plânge Ion Mihai.


REORIENTARE
În urmă cu câţiva ani, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa a încercat să pună capăt afacerilor ilegale cu fier vechi din Cuza Vodă. A fost nevoie de intervenţia mascaţilor pentru ca patronii de centre de colectare să poată fi duşi la audieri. "Centrele de colectare erau amplasate pe marginea căii ferate, pe unde circulau trenurile de marfă spre şi dinspre port. Rromii săraci din comună se urcau pe vagoane şi furau fier vechi pe care îl duceau la aceste centre. Centrele îl preluau şi îl livrau în port, de unde pleca din nou cu trenurile de marfă. Se creea astfel un fel de suveică interminabilă. Majoritatea firmelor care aveau autorizaţii de funcţionare erau făcute pe numele celor mai bătrâni membri din familiile rromilor, pe considerentul că, şi dacă ajunge poliţia la ei, ce-o să-i facă unui moş de 80 de ani care nu ştie nici să scrie", spune subcomisarul Radu Croitoru, de la IPJ Constanţa. De când cu criza, ţiganii s-au reorientat. Nu spre vechiul lor meşteşug sau spre afaceri legale, ci spre alte "combinaţii". "Anul trecut intraseră în afaceri cu cereale, pentru a beneficia de deducerea de TVA. Nu prea le-a mers, aşa că acum îşi fac firme de prestări servicii, de exemplu de curăţenie. Nu le înscriu în judeţul Constanţa, pentru a nu putea fi depistaţi şi încasează bani de la diverse firme pentru servicii pe care nu le prestează niciodată", mai spune poliţistul.   


Casele ţiganilor din România:


Citiţi şi: Adrian Minune: "Sunt maşină de făcut bani!"
Taguri asociate:     mişcarea de rezistenţă
Comentarii
"Nu mai merge canci!"
39 comentarii
Andreea
Nu vi se pare adorabil faptul ca pe site-ul de prezentare al mariei campina (da, are si asa ceva)e o reclama la baselu? belea!
04/03/2010 18:39:41 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
omu' cu blogu'
ce sa puneti in locul stelutelor :)
03/03/2010 21:54:17 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Un roman
1. Infiintarea ununi organism guvernamental pe baza de hotarire prezidentiala si intarit de Ministerul de Interne, Politie si Armata. 2. Crearea unei evidente a tuturor persoanelor de etnie tiganea.sca, proprietari de limuzine si vile. 3. Verificarea financiara a acestor persoane, pina la ultimul leu/euro. Sa justifice cu acte legale provenienta averilor, banilor, aurului, limuzinelor etc etc. 4. ... Citeşte întreg comentariul
02/03/2010 18:34:50 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Rahan
De ce sa o impoziteze mai bine sa le mareasca ajutoarele sociale si alocatiile ca sa-i invete sa nu munceasca si sa aiba bani de bautura si de tigari.Doar astia voteaza.
02/03/2010 17:48:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
zelea codreanu
S-a dorit crearea unui stat tziganesc in transnistria, autoguvernabil, in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Din nefericire maresalul Antonescu a fost tradat iar cocalarii s-au reintors pe meleagurile romanesti
02/03/2010 17:44:24 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
De fiecare Sântămăria Mică, petrecăreţii îşi etalează la Costeşti cele mai scumpe bijuterii şi cele mai luxoase maşini. Anul trecut, preşedintele României i-a onorat cu prezenţa. Garda Financiară, niciodată.
Din proprie iniţiativă, puterea politică nu va accepta niciodată impozitarea averilor nedeclarate. Corb la corb nu-şi scoate ochii, iar "foarte ... Citeşte articolul
 De la Guţă citire: "Dacă omul vrea să-ţi dea bacşiş, bine. Văd atâta răutate cănd se vorbeşte de manelişti, parcă am fi dracu': că suntem inculţi, că suntem bogaţi. Suntem şi noi oameni ca toată lumea"
Nicolae Guţă, Lingurar după numele din buletin, trăieşte visul capitalismului sălbatic. Ajuns ... Citeşte articolul
L-am sunat în plin cod galben care blocase Autostrada Soarelui şi pe Mazăre la Drajna. Mi-a răspuns senin, când a auzit că vreau să-i ... Citeşte articolul
Pentru ţiganii din Buzescu, palatele cu camere "fără număr, fără număr, fără număr" reprezintă o demonstraţie a potenţei lor financiare. Pe multe faţade e inscripţionat semnul puterii: euro sau dolarul
Cartierul ţiganilor din Buzescu e pustiu. Castelanii sunt plecaţi prin lume, la produs. Fac "învârteli", adică se descurcă. Ce ... Citeşte articolul
În semn de respect pentru rege, un ţigan din Buzescu, Dan Finuţu, pe numele lui, şi-a construit un palat, copie fidelă a Tribunalului din Caracal
Teoretic, averile funcţionarilor publici sunt verificate de Agenţia Naţională de Integritate ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice   Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea ... Citește articolul
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah" Elena Ionescu a declarat totodată: "Avem încredere că aceasta va fi o seară memorabilă ... Citește articolul
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, a inaugurat ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul