Foto: pitzipoanca.org

Cum doar posesia unui telefon mobil nu mai demonstrează un statut privilegiat în societate, aşa cum se întâmpla, de pildă, acum 10 ani, ca să-şi arate valoarea, pitziponcii şi pitzipoancele din toată lumea trebuie să caute un telefon care să îi reprezinte şi bineînţeles, cât mai high-tech - prin asta înţelegând să aibă posibilitatea să stocheze cât mai multe manele pe el, ca să aibă ce să asculte cu prietenii într-o lungă plimbare... cu tramvaiul sau autobuzul.
Ceilalţi pasageri vor "aprecia" faptul că le "înfrumuseţează" astfel plimbarea cu mijloacele de transport după o zi lungă de muncă. Şi dacă mai întâlnesc câţiva "fitzoşi" sau "fitzoase" care strâmbă din nas, nu-i problemă, oricum sunt "mai tari în gură" ca ei. Nimeni nu o să aibă tupeul să le reproşeze ceva. Riscă să fie scuipaţi, înjuraţi sau înghiontiţi. Toată lumea le ştie valoarea.
Mai mult decât atât, aşa sunt învăţaţi de mici. În clasa a II-a au avut primul telefon mobil şi, pentru că părinţii nu voiau să aibă cel mai "sărăntoc" copil din clasă, au cheltuit o sumă considerabilă pentru primul lor aparat de acest gen (banii de cărţi, cel mai probabil - care oricum ar fi stat degeaba în bibliotecă).
DE LA VERTU ÎN SUS
Sau în jos. Modelul şi producătorul nu contează foarte mult atâta timp cât telefonul are valoare - deci costă mult. Telefoane "business", de tipul Blackberry şi Nokia seria N, utile pentru verificarea mail-urilor de serviciu şi programare a întâlnirilor, ajung astfel pe mâna "foarte ocupaţilor" puşti de şcoală generală sau liceu. Nu contează că singura utilizare a acestor telefoane este datul de SMS-uri, a telefoanelor şi ascultatul de muzică (la căşti sau nu).
Preţul, de la 1.500 la 2.500 de lei. Dacă e roz, are strasuri sau e cât mai lucios, cu atât mai bine. Aşa că, dacă la 16-17 ani nu se pot lăuda cu capacităţi intelectuale deosebite, rezultate excepţionale sau un simţ al umorului fin, scot la înaintare un telefon mobil ultimul tip, un mp4 player sau, de ce nu, teancul de euro cu care să se afişeze în poza de pe hi5 pentru a impresiona asistenţa. Cum altfel s-ar mai putea fotografia în oglinda de la toaletă cu buzele ţuguiate? Cum să facă o poză de mare angajament cu un mobil clasic?
Dacă la şcoală li se spune că nu au voie cu telefonul mobil în oră, elevii pitziponci îşi cunosc drepturile. Fie se ceartă ca la uşa cortului cu profesoara, cel mai probabil "o frustrată" care nu se poate lăuda cu un mobil ca al lor ("duşmanii le poartă pică!"), fie îşi cheamă părinţii să se lupte pentru dreptul lor de a asculta muzică, a da mesaje sau a se juca pe telefon... bineînţeles în timpul orei, doar nu mai trăim în "comunism". Comunism despre care ştiu prea puţine lucruri, dar pe care îl folosesc ca exemplu negativ atunci când "drepturile de liberă exprimare" le sunt încălcate.
VALOAREA MEA
Dacă nu li s-ar permite accesul cu telefon mobil la şcoală, vor mai putea oare "pitzipoancele junior" să se pozeze în ipostaze sexy pe catedră? Vor mai putea "urca" ele pe internet luptele dintre "fetiţele de cartier", păruielile pentru băieţi sau momentele de "curaj maxim" când îşi înjură şi îşi sfidează profesorul?
Cum nu le au cu utilizarea calculatorului, nu mai mult decât "urcarea" de poze pe hi5 şi comentariile în care înjură "zdrenţele" care le invidiază pentru frumuseţea lor, pitzipoancele de liceu folosesc telefonul mobil şi pentru "înfrumuseţarea" pozelor cu sânii la înaintare. Fluturaşii, balonaşele şi floricelele roz le scot la iveală "inocenţa", foarte adânc ascunsă sub pieptul afişat din plin pe reţelele sociale.
Totuşi, ar trebui să fim recunoscători telefoanelor mobile! Dacă nu le avem cu spiritul de observaţie sau cumva vagonul e plin, aflăm astfel de existenţa pitzipoancei, pe care altfel am fi ignorat-o cu desăvârşire. Dacă nu s-ar certa "în direct" cu ioobitul ei, cum altfel am putea afla noi toate detaliile relaţiei dintre cei doi? Ce somn am mai avea noi noaptea dacă nu ştim "că Costică" a înşelat-o pe Mirela cu o zdreanţă? Că "panarama" aia o să fie păruită dacă este prinsă de Mirela şi "că Costică" poate să se dea şi peste cap că nu o să mai găsească o alta de valoarea lui Mirela. Să ne "bucurăm", zic! Avem parte de telenovele reale, de trăiri intense şi de povestiri picante - în direct, doar pentru noi!

Comentarii
Nu-mi răspunzi la eSeMeS, eu îţi scriu atât de des!
32 comentarii

CeFeristul
Scuze pentru greselile de tastare si cele ortografice dar ma grabeam si nu m-am putut abtzine sa nu i clarific problema unui atat de distins cetatzean ale tzarii!SCUZELE SUNT DEDICATE NUMAI UNEI ANUMITE CATEGORII DE OAMENI PNTRU CEALALALTA AM DOAR UN DEGET MIJLOCIU DE ARATAT!!

CeFeRistul
bei cata ceea ce nu ai auzit tu si nu detzii si nucred ca potzi sa distingi asa ceva se numeste Civilizatzie si bun simtz,lucruri pe care tu care gandesti intrun asemenea hal nu pot fi procesate de catre creierasul tau infierbantat de atata sola mai laes ca acum a da la maste!la valoarea ta!!si ca sa izi raspund directa la intrebarii si sa itzi clarific abureala si inocentza ta patata cu mult ...
Citeşte întreg comentariul

iulius caesar
Cata, tu asta ai inteles din tot articolul???? Ca totul se bazeaza pe prejudecati? Ai 24 de ani. Crezi ca daca asculti manele la maxim in tramvai sau pe strada esti "cool"? No way, man? Poti sa le asculti cat vrei, dar sa ai casti, iar volumul poate sa fie la max. Dar ceilalti nu trebuie supusi torturii.
Si eu am copil. Dar nu o sa ii iau un telefon mai "destept" decat ... Citeşte întreg comentariul

gelu
este o forma de manifestare a snobismului.Unii isi cumpara telefoane fitoase altii cu multi bani isi cumpara masini fitoase sau orice altceva ce este fitos.

Cata
Bun articolul. Chiar surprinde realitatea in starea ei cea mai pura. Ceea ce nu evidentiaza este faptul ca si oamenii normali,care muncesc pentru banii proprii,cum sunt eu,la cei 24 de ani ai mei,dupa ce am absolvit o facultate,si urmeaza sa ma inscriu la master,am voie sa-mi iau telefon de "fitza" si sa ascult chiar si manele,chiar si in autobuz sau tramvai. De ce oamenii din ziua de ...
Citeşte întreg comentariul
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ironie a sorţii: Prima contestare publică a noului prim-ministru vine de la Iaşi, oraşul care l-a format
La minus 20 de grade, protest împotriva lui Băsescu şi a noului prim-ministru Ungureanu ...
Citește articolul

Legende pe roți: Hammond și Ford Capri 2.8i Brooklands
Bun, mă scarpin în cap şi mă gândesc din greu... Nope, nimic. Nu-mi vine în minte niciun lucru pe ...
Citește articolul
Bun, mă scarpin în cap şi mă gândesc din greu... Nope, nimic. Nu-mi vine în minte niciun lucru pe ...
Citește articolul
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ...
Citește articolul
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ...
Citește articolul
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită