O privire ridicată, potop de pumni în cap

În minte îi revine imaginea sa plină de sânge, bătută, abandonată, pribegind apoi pe străzi în căutarea unui adăpost. Are 35 de ani. Două fetiţe din prima căsnicie şi un băiat din relaţia pe care a început-o în urmă cu vreo doi ani.

"Nu am crezut că este atât de nenorocit. O privire care i se părea lui ciudată era suficientă pentru a mă lua de păr şi a-mi da pumni în ceafă. Dacă cumva luam fetiţa mai mică, de 4 ani, în braţe, imediat mă trezeam înjurată şi cu pumni în cap. «De ce o iei, fă, în braţe, te gândeşti tot la bărbată-tu, tot pe el îl iubeşti?», aşa îmi spunea atunci când le cumpăram ceva fetelor sau le îmbrăţişam. Era gelos pe orice bărbat care trecea pe lângă mine, mai ales pe fostul soţ".

L-a cunoscut pe concubinul său prin intermediul unor prieteni. S-a bucurat. Trecuse printr-o despărţire dureroasă şi-n mintea ei, gândul că fiicele sale de 4 şi respectiv 14 ani vor avea alături un nou tată, a îndemnat-o să încerce o apropiere. Şi-a strâns cele câteva lucruri, şi-a luat copilele şi a ajuns în casa mamei bărbatului. Cei şapte fraţi pe care acesta îi avea au început de-ndată să se arate nemulţumiţi de prezenţa femeii. Vorbe grele au început să curgă la adresa Mariei.

Şi certurile dintre ea şi bărbat nu se terminau niciodată fără ca ea să nu cadă la pământ, doborâtă de pumnii şi picioarele duşmănoase şi turbate ale bărbatului. "Nu a muncit nici o zi de când am fost eu cu el. Eu reuşisem să strâng 50 milioane de lei vechi. Tot ca să fie bine, i-am dat lui banii. Am crezut că o să găsească undeva cu chirie, ca să putem sta singuri. Soacra îmi reproşa că nu am ce căuta în curtea şi în casa lor, mai ales că am venit cu doi copii din altă căsnicie şi că l-am prostit pe fi-su", spune Maria.

TÂRÂTĂ DE PĂR DOUĂ STAŢII DE MAŞINĂ
"Într-o iarnă ne-a dat afară soacra. După ce am umblat pe la rudele mele, pe străzi, am reuşit să găsesc o cameră cu chirie. L-am luat şi pe el. Am zis că nu o să se mai repete bătăile, îmi promitea mereu că se va schimba. Nu a fost aşa. Am fost nevoită, timp de trei luni, să las fetiţele într-un centru de plasament, pentru că ele nu vedeau decât bătăi. Pe fiica cea mare a obligat-o să renunţe la şcoală. A ameninţat-o că dacă nu face ca el, o dă afară din casă. Chiar de Paşte, mi-a luat băiatul şi l-a dus acasă, la mama lui. A zis că o să mi-l dea numai dacă vin să stau cu el în altă parte, că a găsit el un loc mai bun. Nu-i convenea nimic din ce făceam. Mai ales că eu găsisem chirie. Nu suporta să stăm într-un loc găsit de mine."

Tot pentru a evita certurile, Maria l-a urmat pe concubinul său. Umezeala, frigul, igrasia pe care le-a găsit în cămăruţa întunecoasă de prin zona Diham au făcut-o să refuze oferta lui. A încercat să fugă de el. Nu a reuşit. Două staţii de tramvai a târât-o după el, a tras-o de păr şi a bătut-o până când urletele i-au fost auzite de nişte poliţişti comunitari, care "în loc să-l ducă la secţie, să îi facă ceva, încercau să ne împace. I-am rugat pe poliţişti să îl alunge de lângă mine şi aşa am reuşit să mă ascund într-o scară de bloc. Am stat ghemuită minute întregi sub scară. Sângele îmi curgea din cap, mă durea tot corpul. Mă întrebam cu groază ce fac eu cu copiii mei. Băiatul era la soacră-mea. Eram disperată. M-am dus la şcoală, la fiica mea cea mare. Acolo el mă aştepta", îşi aminteşte Maria.




Bărbatul ţinea în braţe băieţelul murdar, ud, răcit, plin de rahat din cap până-n picioare. Şantajul a funcţionat şi de data aceasta. Femeia l-a iertat, cu condiţia să o lase să-şi ţină în braţe băiatul, care plângea şi tremura din toate oasele. "Două săptămâni am stat la Budimex cu copilul. Nu aveam nici un leu, iar mie îmi trebuiau pamperşi, lapte, fetele erau la un centru de zi de pe Strada Secuilor. El lua alocaţia fetelor. Aveam inima neagră şi nu ştiam încotro să o iau. A venit la spital şi mi-a zis că de data asta o să fie bine, că o să ne mutăm cu chirie. S-a dus fiica mea cea mare să vadă locul. Nu era adevărat nimic din ceea ce spunea. I-am dat copilul şi eu, în noaptea în care m-am externat, am dormit în parcul din faţa centrului de zi unde stăteau copilele mele. Apoi, o lună şi ceva de zile am stat la Centrul Sfântul Andrei, împreună cu copiii."

"MĂ OBLIGA SĂ PRIVESC ÎN PĂMÂNT!"
Greutăţile prin care Maria a trecut nu s-au sfârşit. A reuşit să îşi ia copilul înapoi. Ba, mai mult, a intentat acţiune de decădere a tatălui din drepturile părinteşti. S-a ales cu trei degete rupte. Pe unul dintre ele nici acum nu poate să-l mişte. Cu capul spart, cu ameninţări că nu va mai vedea niciodată băiatul. Sfaturile pe care le-a primit de la oamenii pe care i-a întâlnit prin diversele centre şi adăposturi ale mamelor cu copii au făcut-o să creadă că şansele ca ea şi copiii ei să trăiască liniştiţi există. S-a angajat la un chioşc de ziare.

De mai bine de două luni locuieşte cu cei trei copii într-un adăpost pentru femei, victime ale violenţei domestice. Limita maximă de stat în adăpost este de numai 60 de zile. Termenul a expirat. Şi Maria nu a reuşit deocamdată să aibă un salariu, un venit constant, care să-i asigure plata închirierii unei camere.

"Oricât de greu mi-ar fi, nu m-aş mai întoarce la el în veci. De multe ori am cedat. Mă gândeam la copii, să nu fie fără tată, mă gândeam şi la mine, că nu o să mă descurc cu banii. Dar de cele mai multe ori eu am câştigat banii, că am muncit ca femeie de serviciu la două bănci şi eu aduceam banii în casă. Cum îi lua, cum îi bea şi noi rămâneam fără ce pune pe masă. E un animal. Am înţeles târziu lucrul ăsta. Ţin minte că eram la un botez şi toată seara am stat cu ochii în pământ, ca nu cumva să îmi zică că mă uit după vreun alt bărbat. După câteva ore, îmi zice să mă duc să dau darul, că apoi văd io omor.

La nici două străzi distanţă de local, a început să îmi toarne pumni în cap, în burtă. Eram însărcinată în două luni cu băiatul. Am leşinat. Mi-am revenit târziu. Copilul meu, din cauza loviturilor puternice, are probleme cu capul. De trei ori mi-a făcut convulsii. Aş mai putea eu să-l iert? Niciodată!", spune cu convingere femeia şi pe obrajii săi curg lacrimi. Ajutată tot de reprezentanţii centrului în care se află, Maria va merge într-un alt adăpost, care o va găzdui pe ea şi pe copiii ei până când Dumnezeu va îngădui să poată respira şi ea aerul libertăţii.