Obscenitatea culinară

Să bagi la ghiozdan nu-i de colo, e o adevărată "experienţă culinară", o "aventură a papilelor gustative", "un act de responsabilitate, obligatoriu faţă de tine însuţi"; se face turism gastronomic, în timpul mesei se geme cu furculiţa-n mână şi nu se găsesc cuvinte pentru a lăuda mâncarea, cerându-se, dacă se poate, şi reţeta, pentru încercatul în bucătăria proprie. Papa e bun. Papa e musai să fie bun. Papa e musai să fie şi frumos. În farfurie se nasc marile întrebări: e cu usturoi? Tot în farfurie se găsesc şi marile răspunsuri: omul nu poate trăi fără proteină animală. Unele iubiri se nasc tot în farfurie: "Când am văzut ce sarmale face, mi-am zis: «Asta o să fie nevasta mea»". Fată, ce romantic!

APOLOGIA PROTEINEI
Aşa cum nu poate omul să stea fără să iubească, tot aşa nu poate omul să stea fără să se hrănească. Aşa cum inima din pieptul omului are nevoie de iubire ca de aer, tot aşa şi stomacul lui are nevoie de haleală. Asistăm, nu-i aşa?, la o redimensionare a ospăţului. Se mănâncă într-o supărare şi nu orice şi nu oricum. Se scriu cărţi despre cum se aranjează masa pentru invitaţi şi cum se mănâncă icrele roşii. Se dau indicaţii docte despre cum se halesc creveţii, demonstraţii video despre cum se desfac corect homarii. Dacă nu-ţi plac fructele de mare, ai gusturi de ţăran. Se fac emisiuni despre mâncare. Ba se fac emisiuni în care se dau note la mâncare. Despre asocierea corectă a alimentelor. Despre hrana vie şi hrana moartă. Despre toxicitatea ridicată a zahărului rafinat şi despre pastele din făină albă. Oricare om de bun-simţ ştie că nu trebuie să mănânce la aceeaşi masă legume şi fructe.

Se consumă cu afectare feluri de mâncare cu denumire dubioasă. Asta dacă, bineînţeles, nu eşti un proletar cu gusturi de nesimţit care-şi găseşte satisfacţia într-o porţie de cartofi prăjiţi cu şniţel de pui. Dacă eşti om cu gusturi rafinate şi dacă-ţi pasă de ce bagi în gură, îţi stabileşti meniul în cârdăşie cu prietenul tău cel mai bun, dieteticianul ăl mai bengos din ţară.

Fată, orice ai face, te rog io, nu uita de proteina animală! Oricât de puţin ai urî ideea cu ucisul unui animal fără apărare, totuşi, proteina lui animală te scoate din toate alea! E în logica firii! Şi leii în Africa fac la fel, fată!

ACTUALMENTE, OM RAFINAT ŞI CU GUSTURI BENGOASE
Cu toate astea, ăl mai rafinat şi mai rafinat om de pe planetă, culmea rafinamentului şi culmea culmilor papilelor gustative (sic!!!), apogeul apogeului de pe culmea culmilor rămâne omul căruia nu-i ajunge nici puiul de Avicola, nici brânza de burduf, prigonitor entuziast al ideii de bucătărie facilă, îşi găseşte loc în cuisinatul bengos şi asocierile artistic-şocante: laba de urs, coada de crocodil, spinarea de struţ, pieptul de cangur, pulpa de căprioară şi tot aşa.  

Suflet bun şi filantrop, îşi satisface setea de sânge la o partidă de vânătoare, după care închide gura cârtitorilor donând carcase de mortăciuni căminelor de bătrâni, bolnavi şi sub tratament, el neavând nevoie, fiind prea mărinimos. Alţii dau note la mâncare şi sunt mofturoşi. Altora nu le place sarea. Altora le place mărarul.

Astea toate în timp ce, în orfelinatele României, sute de mii de copii se culcă flămânzi seară de seară. Poftă bună, România!