Somnul raţiunii chiar naşte monştri!

Doare atât de tare
V-am descoperit de curând şi v-am citit cu lacrimi în ochi. Un sentiment de "naţionalism", dacă pot să îi zic aşa, m-a cuprins. Doare atât de tare să vezi ce se întâmplă în jurul nostru şi mai ales faptul că nu putem schimba nimic. Sunt în Grecia, la studii cu o bursă venită din partea Greciei, ciudat, nu? Nimeni nu ştie cât e de greu pentru un tânăr să fie în afara ţării cu bursă (masă, cazare şi studii); nu avem voie să muncim, şi, deci, bani de buzunar vă imaginaţi că nu avem.

Părinţii se chinuiesc şi ei, săracii, să trimită la două sau trei luni 100-200 de euro (cât pentru o cafea, nişte dulciuri şi transport în comun aici - şi asta dacă tragem de ei). Nu mă înţelegeţi greşit, nu mă plâng, vreau doar să ştiţi cum stau lucrurile. Dar, despre noi nu auziţi nicicând, iar când întâmplarea face ca unul din noi să realizeze ceva, de obicei primeşte sub trei minute în cadrul faimoasei emisiuni "Happy Hour" :((. 3 minute în care nu apucă nici măcar să spună exact care a fost realizarea, care sunt persoanele cărora vor să le mulţumească. Sunt întrebaţi doar despre picanterii nesemnificative. (de Loredana Preda)

Transpiraţie şi parfum scump
Recunosc că ce m-a atras să mă alătur acestei "Mişcări de Rezistenţă" a fost un mesaj, pe o pagină din JN, care spunea cam aşa: "Pentru că România se manelizează pe zi ce trece...".

E ciudat cum s-a născut un astfel de verb şi mai ciudat e să-l găsesc într-un context, de altfel, destul de serios. M-am alăturat pentru că eu cred că, din păcate, aşa este... pentru că, dacă-mi permiteţi, "conceptual" "manelizare" a depăşit de mult barierele unui sens ce defineşte apartenenţa la un gen... muzical, să-i zicem, deşi muzica e cu totul altceva decât o combinaţie între transpiraţie şi parfum scump. (Andrei)

Nu deschid televizorul de frică!
Avem nevoie de modele adevărate. Avem nevoie de hrană spirituală. Am ajuns să ascult doar Radio România Cultural şi să nu deschid televizorul de frică... Iar când merg în vizite, în loc să COMUNIC cu cei la care mă aflu, toţi privesc la emisiunile care nu transmit nimic...

Mi se mai aruncă din când în când o întrebare care, de fapt, nici nu aşteaptă răspuns. Poate că noi suntem vinovaţi pentru ceea ce a ajuns televiziunea, dar totuşi eu cred că TELEVIZIUNEA trebuie să fie conştientă că are putere şi că poate strica o lume întreagă. Mai rău este că strică sufletele noi, sufletele de copii care abia acum ar trebui să primească educaţia de bază. Vă implor... şi voi cei care lucraţi în televiziuni, la reviste, sunteţi oameni, aveţi familii, vă implor, nu alimentaţi doar ceea ce este rău!!! (de Emili)

Mai mişcă cineva?
Aşa am ajuns în ţara asta. Suntem cu toţii morţi de 20 de ani. Nu ştiu dacă susţinerea noastră ajută la ceva. Eu chiar nu mai sper nimic. Aştept şi încerc să plec din ţara asta, ca să pot să-i ofer fiicei mele un viitor. Aici este condamnată la moarte de când s-a născut. Eu nu mai am dreptul să mă gândesc la viitorul meu. Este terminat deja, dacă mai rămân aici! (de Dan Baban)

Răul este mai puternic
Ader şi eu la această mişcare, vreau să cred în reuşita ei. Pe vremuri ascultam poveşti în care mereu binele învingea, dar în ultima perioadă am învăţat că răul este mai puternic. Da, lipsa de reacţie a noastră, a tuturor, a inversat valorile din lume, făcând apăsătoare viaţa cotidiană. E cazul să ne facem viaţa mai frumoasă, mai liniştită, participând cu adevărat la ea. Felicitări iniţiatorilor şi tuturor susţinătorilor. Sunt alături de voi! (de Rădulescu George)

Prostia noastră
Aşa ne trebuie! Vedem nepăsarea la funcţionarii din primării, dar ea este peste tot unde se lucrează cu publicul. Dacă la stat e în afara posibilităţilor noastre să o sancţionăm, la privat se poate, dar nu o facem. Trebuie să existe caiet de sugestii şi reclamaţii, formular de reclamaţie către conducerea agenţiei, e-mail la sediul central. Nu ne-ar lua decât maximum 1 minut faţă de ora de stat la coadă ca să facem o plângere. Dacă nimeni nu se plânge, înseamnă că treaba merge, angajaţii primesc bonusuri, noi stăm ca proştii, dar... aşa ne trebuie! (de Bogdan)

Zile hotărâtoare
Nu mai sunt cetăţean român de mai mult de 30 de ani, dar sunt cu voi. Sunt zile hotărâtoare acum. Ori rămâne ţara în mâna agramaţilor, iobagilor de suflet, slugilor ceauşesciene care au învăţat să dea din cap la vorbele mincinoase ale "şefului", ori veţi porni pe un drum anevoios al recunoaşterii propriei puteri, slăbiciuni şi începeţi deschis remedierea lor. România are şansa ca forţele tuturor partidelor să se unească, să facă front comun împotriva răului, a unui potenţial dictator brutal şi fără de cuvânt, şi să înlăture această primejdie. Că apoi forţele se vor diversifica, că va veni timpul concurenţei între partide, luptei pentru câştigarea românilor pentru o soluţie sau alta, aceasta va fi o problemă care o succede pe prima, pe cea de acum. Să vă ajute Dumnezeu! (de DRHF)

Tagma dobitoacelor
În România, civilizarea trebuie impusă cu bâta, altfel n-are efect... Aşa s-a făcut şi în Vestul după care tânjim, gândindu-ne la viaţa civilizată pe care ne-ar putea-o oferi! Suntem fiinţe sociale şi regulile ar trebui respectate. Cine nu doreşte ar trebui trecut în tagma dobitoacelor, libere să hălăduiască pe unde vor, supuse regulilor din salbăticie... Hmm, mă întreb oare cât ar costa o autorizaţie de vânătoare pentru specimenul "om sălbatic"??? (de Michael)

● Răspunderea pentru opiniile exprimate în această pagină aparţine exclusiv autorilor.