
Se ia o mireasă şi se aruncă într-o râpă. Mireasa neapărat să fie vie! Se ia un fotograf creativ şi cu suflet de artist şi fotograful creativ cu suflet de artist s-o pună p-aia să se mozolească prin râpă cu miresul ei. Ar fi foarte bine dacă, înainte de şedinţa foto, ar da o ploaie d-aia mişto, cu bolboroci, să iasă viermii din pământ şi să se urce pe mireasă. Lasă, fată, că scapi! Te salvează eroul inimii tale. Fie că vrei, fie că nu.
Ultima tendinţă în materie de nunţi a trecut vama şi la noi în ţară. Chestia se numeşte "trash the dress", adică, româneşte spiching, ceva de genul "aruncă-ţi-rochia-de-mireasă-la-gunoi-că-oricum-nu-mai-ai-nevoie-de-ea". Pe principiul, of cors, că o dată ce i-ai dat un inel "mare cât inima ta" lu' ăla, nu i-l mai iei înapoi evăr şi atunci nu mai ai nevoie de rochie. Şi, oricum, dacă, Doamne fereşte, n-oi fi nebună s-o iei tot p-aia. Dăăăhh.
"Trash the dress" e, aşadar, atunci când, la câteva zile după momentul legământului, cei doi protagonişti împreună cu alţi câţiva ameţiţi de la nuntă îi însoţesc pe cei doi unde vor ei, ca să-şi bată joc de rochia de mireasă. A se citi: ca să facă o şedinţă foto ieşită din veşnicele tipare: el cu ea în biserică, el cu ea în faţa bisericii, el cu ea având cununiile pe cap, el cu ea în jurul mesei, el cu ea împărtăşindu-se, el cu ea pe scările din faţa bisericii, mama, tata, fratele, sora lângă el şi ea pe scări în faţa bisericii, prietenii apropiaţi, mama, tata, fratele, sora, el şi ea pe scări în faţa bisericii, naşii cu mama şi cu tata pe scări în faţa bisericii, naşii cu mama şi cu tata, el şi ea, pe scări în faţa bisericii, tunelul ăla de flori pe care-l fac prietenii pe scări în faţa bisericii, atunci când el şi ea coboară şi se aruncă în ei cu petale (oh!), ea cu prietena ei cea mai bună pe scări în faţa bisericii, el cu prietenul lui cel mai bun pe scări în faţa bisericii, el, ea, domnişoara şi domnişorul de onoare pe scări în faţa bisericii, prietena din copilărie cu ea pe scări în faţa bisericii, prietena din şcoala generală cu ea pe scări în faţa bisericii, prietena din liceu cu ea pe scări în faţa bisericii, prietena din facultate cu ea pe scări în faţa bisericii, prietenul lui din toate timpurile cu el pe scări în faţa bisericii, apoi eternele poze din parc: el cu ea cu spatele la copac (n-am ştiut niciodată ce sugerează asta), el cu ea pe malul lacului, el cu ea pe bancă, el cu ea pupându-se dramatic şi-n spate soarele apunând, el cu ea fiind fericiţi, el cu ea, ea având sclipici în păru-i, el cu ea, el având pantofi albi şi duhnind a parfum bun, dar care oricum nu se simte-n poză, el cu ea şi cu toată lumea, apoi: la restaurant: el cu ea dansând valsul ăla de început, el cu ea dansând, el cu ea dansând pe altă melodie (deşi nu se vede-n poză), el cu ea dansând pe altă melodie, ea dansând cu diferiţi, el dansând cu diferite, diferiţi la masă, diferiţi cu diferiţi, alţi diferiţi cu alţi diferiţi împreună cu el sau cu ea fiind fericiţi, alţi diferiţi pupându-se cu el sau cu ea, într-o armonie... ăăă... deci într-o armonie.
ROCK & SENSIBILITY
Am primit cu reticenţă "Trash the dress"-ul ăsta. M-am gândit prima oară că, pentru ţara ponosită şi tristă în care trăim, o rochie de mireasă ar trebui să fie dăruită unei alte fete care n-are bani să-şi ia ceva de soi şi, cum rochia ta tot ocupă spaţiu aiurea în debara, de ce să nu. Pe urmă m-am gândit c-ai putea s-o vinzi la juma' de preţ, dar mai mare daraua decât ocaua. Căci sunt tânără şi pot, io personal aş înclina pentru prima variantă: adică de ce să n-o faci şi tu pe una fericită? Dar motivele umanitariste n-ar fi singurele; ar mai fi, de exemplu, respectul pentru obiect în sine, pentru ceea ce semnifică în viaţa ta, pentru efortul cu care a fost achiziţionat şi cam atâta-mi vine-n cap acum. Atitudinea asta de rockăreală îmi părea lipsită de sens. Şi de sensibilitate, la urmaurmei.
O scurtă discuţie cu un fotograf inimos şi creativ - Horia Sârghi - mi-a ridicat însă mai multe semne de întrebare. Sigur, "Trash the dress" e un infantilism stupid, care nu se mulţumeşte să fie doar atât, dar visează să devină tradiţie. Sigur, rochia aia poţi s-o faci cadou. Sigur, poţi s-o vinzi sau poţi s-o transformi. Totuşi. Parcă pentru o şedinţă foto cu tine murdară de nămol pe faţă şi cu rochia-ţi făcută varză, căzută-n râpă şi râpa ameninţând să se prăvălească peste tine, parcă aş renunţa la vanităţile umanitariste de doi lei şi, pentru prima oară-n viaţă, mi-aş accepta cu seninătate nimicnicia, implicându-mă serios în şedinţa foto.
HORIA, CAMERA ŞI FATA TRASH
"Faci «trash the dress» de dimineaţă până seara, să prinzi toate fazele de lumină. La noi se preferă mai mult plaja. Multe cupluri au vrut să vină la mare să facă shooting cu «trash the dress». E o idee trăsnită, dar simpatică, şi-mi place foarte mult să lucrez la ea". Să nu uităm nici o secundă: Horia e un profesionist pasionat şi care se abandonează în fiecare proiect cu entuziasmul specific tinereţii sale. Îi place să conceapă teme pentru "trash the dress", iar natura meseriei sale, de a interacţiona mereu cu oamenii, i-a dat lecţii de psihologie umană pe care şi le-a însuşit imediat: "Nu poţi să-i spui unei fete să dea capul mai pe spate, pentru că în secunda doi o vezi cum îşi ia un aspect artificial, îşi dă capul mult pe spate şi-şi construieşte o faţă care nu o reprezintă. Prin urmare, trebuie s-o faci din vorbe. Şi eu vreau să-mi iasă pozele bine, şi ea vrea, mai ales că ea e stăpâna, că doar ea plăteşte, nu?".
Şedinţa de "trash" (gunoi) durează o zi-lumină şi nu înseamnă doar muncă non-stop. Pauzele de şaorme şi diverse alte lichide condimentează toată sesiunea. Oamenii se simt liberi. De altfel, neîncrânceneala asta e esenţială pentru ca şedinţele de "trash" să iasă ca lumea, iar mirii să aibă la catalog nişte poze cu adevărat beton. "Trash the dress" e de fapt un anticurent, o "mişcare de rezistenţă", dacă vreţi, la veşnicele fotografii de la nunţi. Ştiţi poza aia a lu' mama cu tata, aia făcută-n studio, cu ei poziţionaţi corect de artistul fotograf şi mama ţinând în mână buchetul de flori. Orice familie care se respectă are aşa ceva. Ba unii şi le mai atârnă şi pe pereţi. "Trash the dress" e anti. O declaraţie de război faţă de încremenirea în tipare.
Un altceva care să scoată din rutină modul în care e perceput şi imortalizat un eveniment important din viaţa fiecăruia dintre noi. Aşa că, mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat: trash the dress!
Horia nu-şi duce cuplurile în parc şi urăşte clişeele. Horia-şi duce cuplurile pe undeva prin Lipscani şi ţine morţiş să-şi fotografieze fiecare mireasă la Teatrul de Comedie. Aşa-i place lui, iar mireasa stă. Horia nu le pune panouri de lumină cuplurilor şi nu-şi aranjează cuplurile frumos, după care "nu mişcaţi, mulţumesc". Horia nu-i aranjează permanentul doamnei şi nici nu-i petrece mâna domnului pe după mijlocul doamnei.
Horia-şi duce cuplurile pe stradă şi le urcă pe motor şi le tăvăleşte prin noroi cum dai şniţelul prin făină.
Ultima tendinţă în materie de nunţi a trecut vama şi la noi în ţară. Chestia se numeşte "trash the dress", adică, româneşte spiching, ceva de genul "aruncă-ţi-rochia-de-mireasă-la-gunoi-că-oricum-nu-mai-ai-nevoie-de-ea". Pe principiul, of cors, că o dată ce i-ai dat un inel "mare cât inima ta" lu' ăla, nu i-l mai iei înapoi evăr şi atunci nu mai ai nevoie de rochie. Şi, oricum, dacă, Doamne fereşte, n-oi fi nebună s-o iei tot p-aia. Dăăăhh.
"Trash the dress" e, aşadar, atunci când, la câteva zile după momentul legământului, cei doi protagonişti împreună cu alţi câţiva ameţiţi de la nuntă îi însoţesc pe cei doi unde vor ei, ca să-şi bată joc de rochia de mireasă. A se citi: ca să facă o şedinţă foto ieşită din veşnicele tipare: el cu ea în biserică, el cu ea în faţa bisericii, el cu ea având cununiile pe cap, el cu ea în jurul mesei, el cu ea împărtăşindu-se, el cu ea pe scările din faţa bisericii, mama, tata, fratele, sora lângă el şi ea pe scări în faţa bisericii, prietenii apropiaţi, mama, tata, fratele, sora, el şi ea pe scări în faţa bisericii, naşii cu mama şi cu tata pe scări în faţa bisericii, naşii cu mama şi cu tata, el şi ea, pe scări în faţa bisericii, tunelul ăla de flori pe care-l fac prietenii pe scări în faţa bisericii, atunci când el şi ea coboară şi se aruncă în ei cu petale (oh!), ea cu prietena ei cea mai bună pe scări în faţa bisericii, el cu prietenul lui cel mai bun pe scări în faţa bisericii, el, ea, domnişoara şi domnişorul de onoare pe scări în faţa bisericii, prietena din copilărie cu ea pe scări în faţa bisericii, prietena din şcoala generală cu ea pe scări în faţa bisericii, prietena din liceu cu ea pe scări în faţa bisericii, prietena din facultate cu ea pe scări în faţa bisericii, prietenul lui din toate timpurile cu el pe scări în faţa bisericii, apoi eternele poze din parc: el cu ea cu spatele la copac (n-am ştiut niciodată ce sugerează asta), el cu ea pe malul lacului, el cu ea pe bancă, el cu ea pupându-se dramatic şi-n spate soarele apunând, el cu ea fiind fericiţi, el cu ea, ea având sclipici în păru-i, el cu ea, el având pantofi albi şi duhnind a parfum bun, dar care oricum nu se simte-n poză, el cu ea şi cu toată lumea, apoi: la restaurant: el cu ea dansând valsul ăla de început, el cu ea dansând, el cu ea dansând pe altă melodie (deşi nu se vede-n poză), el cu ea dansând pe altă melodie, ea dansând cu diferiţi, el dansând cu diferite, diferiţi la masă, diferiţi cu diferiţi, alţi diferiţi cu alţi diferiţi împreună cu el sau cu ea fiind fericiţi, alţi diferiţi pupându-se cu el sau cu ea, într-o armonie... ăăă... deci într-o armonie.
ROCK & SENSIBILITY
Am primit cu reticenţă "Trash the dress"-ul ăsta. M-am gândit prima oară că, pentru ţara ponosită şi tristă în care trăim, o rochie de mireasă ar trebui să fie dăruită unei alte fete care n-are bani să-şi ia ceva de soi şi, cum rochia ta tot ocupă spaţiu aiurea în debara, de ce să nu. Pe urmă m-am gândit c-ai putea s-o vinzi la juma' de preţ, dar mai mare daraua decât ocaua. Căci sunt tânără şi pot, io personal aş înclina pentru prima variantă: adică de ce să n-o faci şi tu pe una fericită? Dar motivele umanitariste n-ar fi singurele; ar mai fi, de exemplu, respectul pentru obiect în sine, pentru ceea ce semnifică în viaţa ta, pentru efortul cu care a fost achiziţionat şi cam atâta-mi vine-n cap acum. Atitudinea asta de rockăreală îmi părea lipsită de sens. Şi de sensibilitate, la urmaurmei.
O scurtă discuţie cu un fotograf inimos şi creativ - Horia Sârghi - mi-a ridicat însă mai multe semne de întrebare. Sigur, "Trash the dress" e un infantilism stupid, care nu se mulţumeşte să fie doar atât, dar visează să devină tradiţie. Sigur, rochia aia poţi s-o faci cadou. Sigur, poţi s-o vinzi sau poţi s-o transformi. Totuşi. Parcă pentru o şedinţă foto cu tine murdară de nămol pe faţă şi cu rochia-ţi făcută varză, căzută-n râpă şi râpa ameninţând să se prăvălească peste tine, parcă aş renunţa la vanităţile umanitariste de doi lei şi, pentru prima oară-n viaţă, mi-aş accepta cu seninătate nimicnicia, implicându-mă serios în şedinţa foto.
HORIA, CAMERA ŞI FATA TRASH
"Faci «trash the dress» de dimineaţă până seara, să prinzi toate fazele de lumină. La noi se preferă mai mult plaja. Multe cupluri au vrut să vină la mare să facă shooting cu «trash the dress». E o idee trăsnită, dar simpatică, şi-mi place foarte mult să lucrez la ea". Să nu uităm nici o secundă: Horia e un profesionist pasionat şi care se abandonează în fiecare proiect cu entuziasmul specific tinereţii sale. Îi place să conceapă teme pentru "trash the dress", iar natura meseriei sale, de a interacţiona mereu cu oamenii, i-a dat lecţii de psihologie umană pe care şi le-a însuşit imediat: "Nu poţi să-i spui unei fete să dea capul mai pe spate, pentru că în secunda doi o vezi cum îşi ia un aspect artificial, îşi dă capul mult pe spate şi-şi construieşte o faţă care nu o reprezintă. Prin urmare, trebuie s-o faci din vorbe. Şi eu vreau să-mi iasă pozele bine, şi ea vrea, mai ales că ea e stăpâna, că doar ea plăteşte, nu?".
Şedinţa de "trash" (gunoi) durează o zi-lumină şi nu înseamnă doar muncă non-stop. Pauzele de şaorme şi diverse alte lichide condimentează toată sesiunea. Oamenii se simt liberi. De altfel, neîncrânceneala asta e esenţială pentru ca şedinţele de "trash" să iasă ca lumea, iar mirii să aibă la catalog nişte poze cu adevărat beton. "Trash the dress" e de fapt un anticurent, o "mişcare de rezistenţă", dacă vreţi, la veşnicele fotografii de la nunţi. Ştiţi poza aia a lu' mama cu tata, aia făcută-n studio, cu ei poziţionaţi corect de artistul fotograf şi mama ţinând în mână buchetul de flori. Orice familie care se respectă are aşa ceva. Ba unii şi le mai atârnă şi pe pereţi. "Trash the dress" e anti. O declaraţie de război faţă de încremenirea în tipare.
Un altceva care să scoată din rutină modul în care e perceput şi imortalizat un eveniment important din viaţa fiecăruia dintre noi. Aşa că, mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat: trash the dress!
Horia nu-şi duce cuplurile în parc şi urăşte clişeele. Horia-şi duce cuplurile pe undeva prin Lipscani şi ţine morţiş să-şi fotografieze fiecare mireasă la Teatrul de Comedie. Aşa-i place lui, iar mireasa stă. Horia nu le pune panouri de lumină cuplurilor şi nu-şi aranjează cuplurile frumos, după care "nu mişcaţi, mulţumesc". Horia nu-i aranjează permanentul doamnei şi nici nu-i petrece mâna domnului pe după mijlocul doamnei.
Horia-şi duce cuplurile pe stradă şi le urcă pe motor şi le tăvăleşte prin noroi cum dai şniţelul prin făină.
Comentarii
Trash the dress!
12 comentarii

joshua
Mai intai de toate, este vorba de valorificarea la maxim a rochiei de mireasa si nu de a o “distruge”, de a creea fotografii unice, artistice, neobisnuite, in stil fashion, datorita locatiilor care la prima vedere ar parea total inadecvate unei sedinte foto, rezultatul fiind insa de-a dreptul formidabil insa imposibil de obtinut pe parcursul zilei magice a nuntii. Acest articol este slabut rau de ...
Citeşte întreg comentariul

joshua
dar apropo ce e cu poza aia de 2 bani ... :)) un amator face o poza si una si mai ametita fabuleaza poza lui ala :))
si ...sper sa afisati si mesajul meu ..ca asta e al 3 mesaj ..am trimis unul mai devreme ceva mai dur..si cred ca a durut rau :)))
si ...sper sa afisati si mesajul meu ..ca asta e al 3 mesaj ..am trimis unul mai devreme ceva mai dur..si cred ca a durut rau :)))

Elena
Super articolul!
Ne mai scoate din banalitate...Oricum, nimic nu trebuie luat prea in serios, ca devenim caraghiosi.
Ne mai scoate din banalitate...Oricum, nimic nu trebuie luat prea in serios, ca devenim caraghiosi.

eu
articolul este extrem de prost scris... in primul rand...la ttd nu merge lumea de la nunta..iar doamna sau domnisoara...vad ca sta destul de subtire cu jurnalismul si cu exprimarea mai plastica decat e cazul

Aurel Virlan
Ce sa spun mai intai...
Luiza are condei si umor, doar ca trateaza superficial si intr-adevar doar in bascalie, cum spunea Carmen pe aici...
Pentru comparatie si intelegerea subiectului, eu va propun sa aruncam o privire pe rezultatele primului concurs "Trash the Dress"- WPJA
Citeşte întreg comentariul
Luiza are condei si umor, doar ca trateaza superficial si intr-adevar doar in bascalie, cum spunea Carmen pe aici...
Pentru comparatie si intelegerea subiectului, eu va propun sa aruncam o privire pe rezultatele primului concurs "Trash the Dress"- WPJA
Citeşte întreg comentariul
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cum se trăieşte din arta „underground”
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
Talentele pleacă, angajatorii se uită
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Urşi asasinaţi şi iobagi cu buzunare de interlop
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Lapte de la sâni anormali
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

