Arhiva
Muzica.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Amy Winehouse şi-a anulat concertele din Turcia şi Grecia

20 iunie 2011 – 15:51
Cântăreaţa britanică Amy Winehouse şi-a anulat concertele pe care urma să le susţină în Turcia şi Grecia, după ce a fost huiduită în timpul recitalului său în aer liber susţinut sâmbătă seară la Belgrad, unde a apărut prea beată pentru a putea cânta, relatează luni AFP.

"În pofida dorinţei sale de a-şi onora angajamentele, ea a fost de acord cu managerii săi că nu poate cânta la adevărata sa capacitate şi va merge acasă”, a anunţat agentul cântăreţei duminica seara, adăugând că starul doreşte "să-şi ceară scuze fanilor”.

Amy Winehouse a fost huiduită şi fluierată la Belgrad sâmbătă seara. În timpul concertului în aer liber de 90 de minute, la care au participat 20.000 de persoane, cântăreaţa în vârstă de 27 de ani nu a reuşit decât să mormăie câteva versuri din cântecele sale şi chiar a părăsit de două ori scena.

Solista de muzică soul urma să-şi susţină concertele în cadrul festivalului Kucuk Ciftlik Park de la Islanbul şi la festivalul Ejekt de la Atena.

Tabloidele britanice au scris de nenumărate ori despre problemele sale legate de consumul de alcool şi droguri. Amy Winehouse tocmai a terminat o cură de dezintoxicare la Londra în urmă cu două săptămâni, iar mass-media locale au afirmat că băuturile alcoolizate au fost interzise în cadrul turneului solistei.

Cel de-al doilea album al său, "Back to Black”, apărut pe piaţă în 2006, i-a adus cinci premii Grammy.
Amy urmează să concerteze şi în Romănia, la 15 august, pe stadionul Iolanda Balaş din Bucureşti.
Subiecte conexe
Comentarii
Amy Winehouse şi-a anulat concertele din Turcia şi Grecia
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie Tone de gunoaie au fost aduse în Dunăre, de pe versanţi, de apele umflate ale râului ... Citește articolul
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari Bugetul Ministerului Apărării este "pe roşu", după ce cheltuielile de personal au ajuns să ... Citește articolul
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, dezvăluie că au existat discuţii secrete, ... Citește articolul
În ce judeţe spune Antonescu că „îşi mai face de cap ca în codru PDL”
În ce judeţe spune Antonescu că „îşi mai face de cap ca în codru PDL” Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la ... Citește articolul
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al PCM
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al PCM Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că reprezentanţii Uniunii nu vor participa, ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Soseaua Nordului

4 camere

Suprafata utila: 140 mp

210.000 EU

Apartament in Unirii

2 camere

Suprafata utila: 65 mp

450 EU/luna

PUBLICITATE
Loading from
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune Presedintele rus Vladimir Putin risca o instabilitate politica grava, daca Grecia va iesi din zona ... Citește articolul