Maria Dinulescu, în "Viaţa ca o curvă" a lui Chilian
4 iunie 2010
Actriţa Maria Dinulescu va apărea în primul videoclip de pe "Autistul", cel mai recent material discografic semnat de Florin Chilian.
Pe ultima sută de metri înainte de lansarea albumului "Autistul - Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi", Florin Chilian se pregăteşte de filmările pentru primul extras pe single. Cu îndrăzneala şi sinceritatea care îl caracterizează atât ca om, cât şi ca artist, Florin Chilian a ales ca prim extras piesa "Viaţa ca o curvă". Fanii artistului vor avea parte de o surpriză în noul videoclip, având în vedere că din punct de vedere al concepţiei este diferit de clipurile precedente, "Zece" şi "Chiar Dacă", bazându-se pe un minimalism exploziv al sentimentelor şi pe transmisie la nivel emoţional. Povestea videoclipului şi realizarea conexiunii emoţionale va depide exclusiv de jocul protagonistei, actriţa Maria Dinulescu, cunoscută pentru rolurile din "California Dreamin'" şi "Pescuit Sportiv", care i-au adus premiul pentru cea mai bună actriţă la festivaluri internaţionale ca BAFICI Argentina sau Festivalul de Film de la Salonic. Filmările pentru "Viaţa ca o curvă" vor avea loc astăzi, 4 iunie, urmând ca videoclipul să fie lansat în maximum 3 săptămâni.
Albumul "Autistul - Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi", în care autorul a investit un an de muncă asiduă în studio şi peste 15 ani de pregătire, conţine 14 piese ce gravitează în jurul unor subiecte precum lipsa de atenţie pe care ne-o acordăm nouă înşine şi autismul social manifestat prin lipsa de voinţă, răbdare sau timp de a-i asculta pe cei de lângă noi.

Comentarii
Maria Dinulescu, în "Viaţa ca o curvă" a lui Chilian
3 comentarii

Antonio Díaz
excellent perfomance of Maria in this video. the colombian fan club of Maria is happy :)

Functionara
Multumesc frumos pentru... publicitate!
Dar...
Titlul postarii mele de pe blogul http://functionara.wordpress.com/
este: "Adevarul, ca untdelemnul, se ridica la... Chilian!"
Si poate fi citit aici: http://functionara.wordpress.com/2010/04/22/adevarul-ca-untdelemnul-se-ridica-la-chilian/
Recunosti ca titlul meu e mai misto?

Ce nu face gelozia din femei. Bravo Chilian!
http://www.libertatea.ro/stire/omorata-de-chilian-ana-maria-a-sarit-sa-l-apere-de-politisti-si-s-a-logodit-cu-el-285101.html
"Omorâtă" de Chilian, Ana Maria a sărit să-l apere de poliţişti şi s-a logodit cu el
Ana Maria - captura videoOrice poveste de iubire se poate transforma peste noapte intr-un coşmar. Ana Maria Georgescu şi Florin Chilian fac parte dintre cei care au ... Citeşte întreg comentariul

-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Chinezul Cui, colecţionarul de sticluţe de parfum
Un apartament de 40 de metri pătraţi şi mai multe exponate decât într-un muzeu: ...
Citește articolul

Volkswagen CC tradiţie cu accente premium
Cu un motor diesel de 2.0 litri, tehnologie BlueMotion şi 170 CP, noul CC oferă un comportament ...
Citește articolul
Cu un motor diesel de 2.0 litri, tehnologie BlueMotion şi 170 CP, noul CC oferă un comportament ...
Citește articolul
HTC Sensation XE - Pariul cu ibeats by Dr. Dre
Încă un Sensation de la HTC? Da. O ediţie de lux pentru iubitorii de muzică, beneficiari, ...
Citește articolul
Încă un Sensation de la HTC? Da. O ediţie de lux pentru iubitorii de muzică, beneficiari, ...
Citește articolul
Cioran. De şi despre
Trei volume de şi despre Cioran au apărut recent pe piaţa cărţii. Trei volume aflate sub zodia ...
Citește articolul
Trei volume de şi despre Cioran au apărut recent pe piaţa cărţii. Trei volume aflate sub zodia ...
Citește articolul
Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (93)
Luni, 27 aprilie.Făcând istoricul luptelor nemaipomenite duse astă-iarnă în infernul ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită