„Requiem” dansant, emoţie şi graţie

S-au cunoscut în lumea virtuală ca să dea naştere pe o scenă reală unui spectacol frumos şi emoţionant. L-au intitulat „Requiem. Nu ştii nimic despre mine”. Ei, doi artişti ai dansului contemporan: Motoko Hirayama din Japonia şi Răzvan Mazilu din România. Au dansat trei seri conse­cutiv – vineri, sâmbătă şi duminică – pe scena de la Teatrul Odeon. Astăzi susţin aici şi a patra reprezentaţie. Apoi pleacă prin ţară – la Sibiu (mâine), Cluj (1 decembrie) şi Timişoara (3 decembrie).

Artistul se luptă. Se luptă cu viaţa. Viaţa lui e tragică. O trăieşte „pe muchie de cuţit”. E dansator, iar la 37 de ani se crede pierdut. Nimeni nu-l mai crede bun pentru această meserie. Se vede inutil. E pierdut în stradă, în strada care are legi dure. Concurenţa e mare în aceste vremuri. Apoi anii au trecut peste el, dansa­to­rul. O vede pe ea. Superbă, cu miş­cări graţioase, de parcă pluteşte pe scân­dura sălii de dans. Sunt creaţi în două lumi. Văzând-o cum este ea, el de­vine aprig, încearcă să se manifeste, se agaţă de trecutul său glorios, se zbate, se loveşte. Ea nu-l vede. Ea mun­ceşte, singură. E talentată, e mi­nu­nată. Îţi dă senzaţia unui corp dia­fan. Îl motivează şi el parcă renaşte.

Cei doi artişti, Răzvan şi Motoko, dan­sează fiecare singur, până se „în­tâlnesc”. Aşa au gândit spectacolul. Au avut doar muzica la îndemână, muzica „Requiem” de Karl Jenkins, care spune despre această creaţie a sa: „Requiem este o slujbă religioasă pentru sufletele celor morţi. În linii mari, am stabilit momentele obişnuite, în limba latină, dar, fidel obiceiului meu de a cerceta muzica altor culturi, am introdus şi cinci poeme haiku japoneze despre moarte (…). Am combinat textele occidentale şi pe cele orientale în două dintre momentele de haiku (…). Instrumentaţia acestor momente de haiku include un străvechi instrument de suflat din Japonia, shaku­ha­chi. În rest, ca de obicei, am folosit câteva instrumente de percuţie ale anumitor popoare şi chiar un ritm de hip-hop...

„Requiem” are 12 momente. Motoko Hirayama a creat coregrafia la şase dintre ele şi tot la şase momente a făcut coregrafia Răzvan Mazilu împreună cu tânărul coregraf Vlad Merariu. Conceptul spectacolului aparţine lui Mazilu şi Lorenei Lupu, cea care a scris şi textul pe care îl spune în spectacol Răzvan. E mu­zica plină de poezie, cu sacralitatea ei, iar cei doi dansatori au adăugat poezia lor – poezia corpului. Ima­ginea pe care o creează este feerică, iar starea pe care ţi-o transmit tulburătoare.

Cred că artista din Ţara Soarelui Răsare nu regretă că a acceptat pro­punerea lui Răzvan Mazilu de a lucra împreună, în România, un astfel de spectacol, o producţie a Fundaţiei PerfoRM, sprijinită de Japan Toba­cco International.

Figură marcantă a dansului şi coregrafiei din Japonia, Motoko Hirayama este deţinătoare a multor premii importante. Dansează, coregrafiază, dar şi predă arta dansului. Munceşte mult, după cum mărturisea la o conferinţă de presă, căci are proiecte şi îi place să le realizeze în spirit liber.

Răzvan Mazilu a format un pu­blic prin opera sa, a impus dansul contemporan şi teatrul-dans, reuşind să convingă prin talent, idei şi perse­ve­renţă.

Fondurile obţinute din vânzarea biletelor la reprezentaţiile cu spectacolul „Requiem. Nu ştii nimic despre mine” vor fi direcţionate către Fondul de Asistenţă pentru victimele dezastrului din Japonia, deschis de Fundaţia JTI.