Tudor Gheorghe a compus o manea! O va cânta la Sala Palatului, acompaniat de o orgă manelistă

Niciodată nu a făcut spectacole întâmplător. În clipa în care a simţit că societatea română are nevoie de un sprijin, de un imbold, de o justificare, atunci a realizat spectacolul „Degeaba”. „Când am simţit că muzi­ca populară românească este într-o pe­rioadă critică, am simţit nevoia să re­a­duc în conştiinţa tinerei generaţii ade­vă­ratul cântec popular. Acum plec la drum cu un nou spectacol, care se explică prin el însuşi, prin de­m­ersul meu artistic. Nu este pedagogic. Diferenţa dintre muzica lă­u­tă­rească şi cântecul românesc popular este evidentă. Departe de mine gân­dul de a pune la zid muzica lăutărească! Ea este o componentă a fanteziei creatoare a acestui popor şi nu trebuie blamată în nici un fel”, declară neica Tudor.

Ceea ce-l deranjează pe bard este „de­căderea, în egală măsură, a cân­tecului lăutăresc – transformat în pe­ni­bile cântări – şi căderea cum­plită a cân­tecului popular înspre stupizenia de pe lume. Dacă înainte ne lăudam cu lada de zestre a cântecului popular, acum, gata, nu mai avem cu ce ne lăuda. Nu mai există!”.

Tudor Gheorghe a scris un cântecel popular, sortit să ridiculizeze aberaţiile care au fost introduse „contra naturii” în folclorul românesc: „Foaie verde, foaie lată/ Sunt cel mai fericit tată/ Am crescut băiat şi fată/ Fata seamănă cu mine/ Înaltă şi făcută bine/ Şi băiatul tot aşa/ Că seamănă cu mă-sa”... 

Pentru concertul „Tudor Gheorghe – rapsod şi lăutar”, neica a ales să treacă prin zonele reprezentative ale folcorului românesc, ţinând totodată partea muzicii lăutăreşti, compunând chiar o manea. „Am folosit exact arhetipul acestui gen: Mulţi au pe lume noroc,/ Dar eu sunt pe primul loc/ Că am ce nimeni nu are/ Fraţi şi părinţi de valoare”.

Tudor Gheorghe nu va cânta maneaua la cobză! Ar fi o jignire... „Aduc o orgă din aia, de cântă maneliştii. Vreau să aibă acelaşi sound, cu ă-ă-ă-ă-ă-ă. Dacă e show, păi show să fie!”. Cum altfel ar fi putut face o demonstraţie în favoarea muzicii lăutăreşti? Va scoate în evidenţă, printr-o com­po­zi­ţie proprie, accentele stupide care cresc într-o manea din zilele noastre.

„Voi arăta care este diferenţa dintre maneaua frumoasă, a lui Anton Pann, şi maneaua de acum. Prin 1853 Constantin Negruzzi scria: «La masă beau adesea vin străin,/ Tocai, Bordo, Şampanie iubesc./ Iar mai ales prefer vinul de Rin,/ Dacă nu am Cotnar şi Odobesc;/ Când însă am, deşert pline pahare,/ Apoi încep să cânt vreo manea,/ Şi sunt tot beat cât ţin zilele-amare!/ Eu sunt român, mi-e dragă ţara mea!»„. E clar! Stăm pe loc. Tot ce-i românesc nu piere! Nici maneaua, nici şoselele stricate. Iată ce mai scria Negruzzi în aceeaşi poezie, „Eu sunt român”: „Laudă mulţi pe francezul voios,/ Pe mândrul rus, pe neamţul regulat,/ La dânşii, spun, că-i bine şi frumos/ Dar, fraţii mei, eu oricât am umblat/ Pe drumuri lungi, cu şine ferecate,/ Nu mă ’nvoeam şi vreţi să ştiţi de ce?/ Pentru că-mi plac şoselele stricate./ Eu sunt român, mi-e dragă ţara mea”.

Şi lui Tudor Gheorghe îi e dragă ţara şi mai trage un semnal de alarmă: să nu ne pierdem identitatea! „Ne batjocorim exact lucrul care ne ţine demni, frumoşi şi adevăraţi în istoria Europei. Acesta este motivul acestui spectacol”. Turneul a început. Mâine, bardul va fi la Ploieşti, pe 24 februarie – la Suceava, pe 25 februarie – la Botoşani, pe 27 februarie – la Iaşi, pe 29 februarie – la Bacău, pe 1 martie – la Piatra-Neamţ, pe 3 martie – la Galaţi, pe 5 martie – la Bucureşti, la Sala Palatului. Turneul se încheie pe 5 aprilie – la Slobozia.