Depărtarea mi-ar da frisoane teribile

Roxana-Ioana Ancuţa
● Redactor Cultură
● 21 iulie 1976
● Râmnicu-Vâlcea




Aş pleca din România ca să nu mai văd flegme zburând prin aer şi aterizând pe trotuare mizerabile şi denivelate, aş pleca din România ca să nu mă mai lovesc la fiecare pas de prostia şi răutatea unora, ca să uit, măcar pentru câteva momente, de cabotini. Cu siguranţă aş pleca din România, aş vrea să respir un alt aer, să văd alte feţe, să miros alte parfumuri, să văd alte case şi blocuri, să calc pe alte străzi, să merg cu alte autobuze, să aud alte claxoane, să cumpăr din alte magazine, să văd alţi bani, să am mai mulţi bani, să mă plimb prin alte parcuri, să aud alte voci, să văd alte culori, să uit de crize, de crizaţi, de dezaxaţii care se distrează pe seama destinelor noastre, să văd mai multe zâmbete, altfel de zâmbete, să aud mai des lumea râzând.

Aş pleca din Romania, de ce nu!? Dar nu aş rezista în altă parte. Depărtarea de ţara asta mi-ar da nişte frisoane teribile, care ar deveni dese, din ce în ce mai dese, astfel încât aş începe să visez la aerul din România, şi la feţele din România, şi la mirosurile de aici, şi la eternele autobuze şi tramvaie şi mi-aş dori să aud iar claxoanele din România, şi mi-ar fi dor de figurile oamenilor, şi de culorile pe care le ştiam. Aş putea trăi în altă parte, departe de România, dar nu ştiu pentru cât timp. Am rea­lizat un lucru. Cred că este detaliul care cântăreşte cel mai mult în viaţa mea.

N-aş pleca din România pentru că vreau să aud româneşte, să simt româneşte, să mă exprim româneşte, VREAU SĂ IUBESC ROMĂNEŞTE!