Două motive care nu te lasă să pleci

Roxana Vintilă
● Responsabil proiecte speciale - Marketing
● 27 octombrie 1984
● Bucureşti

Aş rămâne în România pentru câţiva oameni pe care îi divinizez: mama, sora, bunicii, EL şi foarte puţini prieteni. Cred că numai dorul de mama ar putea să mă facă (dacă aş fi plecată) să urlu de dor... de România. Atât. Şi parcă ar mai fi ceva. Nu-mi plac limbile străine. Dacă spui "te iubesc" în engleză, germană, ja­poneză, chineză sau în orice altă limbă (melodioasă sau nu), sunt convinsă că nu ai putea transmite tot ceea ce simţi cu adevărat, decât dacă spui din suflet: "te iubesc". Chiar dacă nu întotdeauna cuvântul transpune perfect sentimentul... Şi ar mai fi cel puţin un exemplu pentru care iubesc limba noastră: Nu-i poţi "citi" pe Eminescu sau pe Creangă decât în română. Pentru că îi poţi citi traduşi în toate limbile pământului, dar savoarea şi emoţiile nu sunt la fel. Nici pe departe!


Aş pleca... pentru totdeauna
● Pentru că bărbaţii, când văd o femeie în autobuz, nu se mai ridică să-i ofere scaunul. Cel puţin nu la fel de des ca altădată;
● Pentru că există femei care râd ironic când un cavaler le sărută mâna;
● Pentru că trăim în mizerie şi peste mirosul greu de transpiraţie ne parfumăm cu cele mai fine parfumuri.
● Pentru că am fost, suntem sau am devenit din ce în ce mai ran­chiunoşi;
● Pentru că nu suntem solidari. Dacă cineva ne ameninţă cu un cuţit sau ne fură portofelul, nimeni, dar nimeni din autobuz, metrou, tramvai nu sare să te apare. Sau să-i dea un şut în fund!
● Pentru că nu ştim să încuraăm un coleg, un prieten... un om atunci când a realizat un lucru demn de lăudat;
● Pentru că nu ne implicăm în nimic şi ne place să bârfim şi să dăm vina pe cei din jurul nostru. Pentru că nu ne asumăm... mai nimic;
● Pentru că nu ştim să ne respectăm profesorii, doctorii şi alte categorii "bugetare" care ne educă sau care ne oferă o şansă în plus la viaţă;
● Pentru că am uitat să visăm, să zâmbim şi să iubim mai mult. Pentru că am uitat să mai iertăm.