Sunt prins ca o muscă în mierea limbii române

Viorel Ilişoi
● Redactor Reporteri speciali
● 13 februarie 1968
● Rânghileşti, Botoşani



Îmi place că m-am născut în Moldova. Toţi oamenii ar trebui să se nască acolo, sau măcar cât mai mulţi. Nu-mi place că a trebuit să plec din Botoşani, dar mulţi moldoveni făceau asta şi, sincer, m-am temut să nu rămân singur; nu de alta, dar aveam de susţinut de unul singur atâta zestre culturală şi atâta industrie neperformantă! Mi-a plăcut să fiu vecin cu Eminescu, cu Enescu, Iorga, Luchian - pictorul era chiar peste deal de satul meu. Mă mai legitimez şi acum cu aceste vecinătăţi şi mă apăr cu ele de fiecare dată când mi se spune "moldovean prost". Dacă aş fi plecat în altă ţară şi un străin m-ar fi făcut "român prost" sau "ţigan împuţit", n-ar fi avut niciun rost să-i spun de vecinii mei, necunoscuţi şi la ei în ţară; ar fi trebuit să mint că-s din oraş cu Hagi. N-am plecat şi nici n-o să plec din România fiindcă n-am putut învăţa niciodată o limbă străină cât să scriu o strofă mai simţită. N-am talent poliglot, sunt prins ca o muscă în mierea limbii române. Îmi place că "nici un" acum se scrie legat, "sînt" se scrie "sunt", n-apuci să te plictiseşti în limba română. Aici, măcar se mai vorbeşte româneşte cât de cât. Se întâmplă chiar să auzi o limbă română bună, dacă se dau manelele mai încet. Dacă am ştiut vreodată să fac altceva decât să scriu la gazetă, am uitat. Şi sunt prea bătrân să mai învăţ acum. În altă ţară aş fi analfabet. Nimic din ce-am învăţat nu mi-ar folosi.Dacă ar fi totuşi să mă mut în altă ţară, aceea ar fi Dorohoiul. Sau Sectorul 1, n-are importanţă. Fiindcă fiecare bucăţică din ţara asta e o republică aparte, cu legi proprii. Acum trăiesc în ţara Poteraş. Într-o ţară-ţară aş fi supus riscului de a avea o proprietate de orice fel, ceea ce nu mi s-a întâmplat în România, şi n-aş şti să fac faţă. Nu plec fiindcă nu am ce părăsi aici şi n-ar mai avea niciun farmec. În străinătate mă voi duce doar în vizită la fiică-mea. Şi numai în ziua alegerilor, ca să iasă, în sfârşit, cel pe care-l votez eu.