Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

140.000 de euro s-au uscat pe DN1

8 septembrie 2009 – 10:11
  

Peste 500 de copăcei tuia se înşirau la începutul verii de-a lungul şoselei. Numai că plantele s-au uscat pentru că firma de amenajări care urma să-i întreţină nu şi-a făcut treaba. Cei 550 de arbuşti au fost plantaţi în vara anului trecut pe o distanţă de 4,5 kilometri la ieşirea din Bucureşti, pe DN 1.





Lucrarea a fost contractată de Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. De amenajare s-a ocupat firma Lena Construcţii.

Problema este că tuia, sau arborele vieţii, este o plantă destul de pretenţioasă. Clima din Bucureşti nu îi prieşte în mod deosebit, şi trebuie udat zilnic şi, săptămânal, sau la maxim două săptămâni trebuie duşat. Specialiştii spun că este de preferat ca plantele să fie păstrate în ghiveci şi nu pe marginea drumului, în soare şi trafic intens.

Firma care s-a ocupat de amenajare dar şi cei care au dat banii, au omis aceste lucuri aşa că în câteva luni arbuştii s-au uscat. Alţii au fost puşi la pământ, unii pur şi simplu au dispărut.

Toţi arbuştii sunt acum uscaţi. Conducerea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pasează toată responsabilitatea în curtea firmei care s-a ocupat de amenajare.

În cazul în care firma nu se va achita de aceste responsabilităţi, cei de la Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale spun că nu vor face recepţia lucrării şi astfel firma nu îşi va lua banii. Reprezentanţii socieţăţii care s-au ocupat de amenajarea peisagistică nu au putut fi contactaţi.

O singură concluzie tragem: în an de criză se pare că autorităţile se întrec pe banii românilor cum să cheltuiască sume cât mai mari pe lucruri inutile.
Taguri asociate:     observator | dn1 | tuia | cnadr
Comentarii
140.000 de euro s-au uscat pe DN1
un comentariu
paduraru
..mare teapa si cu gardenul acesta ..auzi tu in timpulverii/campie sa plantezi pomi????se stie si d ecel mai ovice om ca pomii in general seplanteaza /toamna /primavara timpuriu..iar bradul /coniferle ..tata are un regim aparte ..dar mafiotii toaca banii prostilor ...si nimeni nu se prinde...asa ne trebuie ..nu numai pe DNI in tot bucurestiul ...jaf ..unde sunt asa zisi ziaristi care vecgheaza la ... Citeşte întreg comentariul
08/09/2009 10:40:24 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
 Investiţia în arborele vieţii s-a uscat sub ochii blânzi ai autorităţilor
Drumul Naţional 1 a fost cadorisit de statul român cu "arborele vieţii". Astfel, la pachet cu reabilitarea, DN 1 a primit şi amenajare ... Citeşte articolul
Investiţia de pe DN 1 a fost evaluată din pix: 600.000 de lei pentru mii de răşinoase şi foioase. Rezultatul, 325 de tuia uscaţi
Arbuştii tuia plantaţi pe DN 1 au trecut cu eleganţă de la capitolul secret de stat la mari miracole ale României. ... Citeşte articolul
Aşa-zisa amenajare peisagistică pe care s-au dat bani frumoşi s-a transformat într-o înşiruire de copăcei arămii şi trişti
Arbuştii tuia de pe DN 1 nu mai sunt verzi de mult! Amenajarea peisagistică a costat 600.000 de lei, bani de la stat! Compania Naţională de ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice   Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea ... Citește articolul
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah" Elena Ionescu a declarat totodată: "Avem încredere că aceasta va fi o seară memorabilă ... Citește articolul
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, a inaugurat ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul