Firmele Krantz Eurocenter din Piteşti, Doppelmayr Austria şi Acomin Deva au depus ieri o ofertă în valoare de 280 de milioane de lei pentru realizarea proiectului unui complex de schi în Masivul Parâng, care include şi o telegondolă.
Construirea telegondolei a fost anul trecut în centrul unui scandal, fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, fiind acuzată că a dat bani din bugetul ministerului pentru ca soţul ei, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Petroşaniului, să pornească acest proiect.
Potrivit directorului tehnic din cadrul Primăriei municipiului Petroşani, Marian Popescu, cele trei firme au depus o ofertă în valoare de 280 de milioane de lei pentru realizarea proiectului. "Există şi o contestaţie înregistrată de firma Number One din Petroşani, care va fi analizată de ANRSC. În opinia mea, această contestaţie este puerilă.
Şi Acomin Deva s-a adresat vineri, 5 februarie instanţei, cerând amânarea datei licitaţiei, pe motiv că nu are timp pentru elaborarea documentaţiei. Avem termen 20 de zile să anunţăm câştigătorul, dar cred că vom prelungi termenul cu încă 20 de zile, pentru că a fost adusă foarte multă documentaţie într-o ladă cât o masă. Pe de altă parte, este un proiect complex, care va cuprinde printre altele o telegondolă cu o lungime de 8,2 kilometri, un bazin de acumulare, 17 pârtii cu lungimea totală de 23,6 kilometri, şapte telescaune, o instalaţie nocturnă, reţele de conducte, restaurante, instalaţii de apă şi canalizare, o nouă linie electrică, instalaţie pentru zăpadă artificială etc".
Oricum, lucrările nu vor putea începe imediat, pentru că mai trebuie expropriate terenuri aflate pe amplasamentul în care va fi executat proiectul. Popescu spune că în vară ar putea totuşi să pornească acest proiect.
AFACERE DE SUTE DE MILIOANE DE EURO
Construirea telegondolei între Petroşani şi Staţiunea Parâng a fost anul trecut în centrul unui scandal, fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi fiind acuzată că a dat bani din bugetul ministerului pentru ca soţul ei, Tiberiu Iacob Ridzi, care este şi primarul Petroşaniului, să pornească acest proiect.
Liderul PSD Deva, Vasile Cosmin Nicula, i-a acuzat pe soţii Ridzi că "în colaborare cu omul de afaceri Adrian Violin Gardean vor să încaseze de la statul român prin fraudă mai mult de 86 milioane de euro pentru o telegondolă inutilă care costă, cu toate acareturile din jurul ei, maximum 20 de milioane de euro". Primăria Municipiului a plătit aproximativ 60 de miliarde de lei vechi doar pentru realizarea proiectului.
Licitaţia a fost câştigată de CPPC SA din Petroşani, o societate controlată de oamenii lui Adrian Gardean din Grup 95 SRL. CPPC SA a cerut cu 1,2 milioane de lei mai mult decât următorul competitor. Cu toate acestea, proiectul e considerat de autorităţi "cel mai important din România, din domeniul turismului". Potrivit studiului de fezabilitate, în staţiune vor veni cam 300.000 de turişti în cele cinci luni ale anului, în care se poate schia.
Telegondola ar urma să transporte 1.000 de oameni pe oră, va avea o cifră de afaceri de 6 milioane de euro şi va aduce un profit de 3,2 milioane de euro pe an. Biletul va costa 20 de euro pe zi pe toate instalaţiile. Se vorbeşte de înfiinţarea a 1.500 de locuri de muncă direct în industria hotelieră şi conexă, alte o sută vor deservi instalaţiile plus încă alte 300 de slujbe.
S-AU ÎMPIEDICAT ÎN AVIZUL DE MEDIU
La începutul lunii august 2009, Primăria Petroşani a anunţat că anulează licitaţia pentru executarea proiectului "Dezvoltarea Domeniului Schiabil în Masivul Parâng", pe motiv că nu deţine avizul de mediu. Două societăţi comerciale s-au adresat instanţei, cerând ca procedurile să se deruleze în continuare, iar Tribunalul Hunedoara le-a dat câştig de cauză.
Comentarii
280 de milioane de lei pentru telegondolă
2 comentarii

tepes
de unde esti dle.matei,cauta pe internet valea jiului si acolo vei vedea drumurile de acces,una vine pe defileul jiului dinspre jud.Gorj apoi soseaua simeria -petrosani ,iar pina la terinarea proiectului va gata si drumul petrosani-lupeni-baile hercilane o zona mirifica a muntilor retezat,apoi sa nu uitam drumul prin obirsia lotrului care face legatura dintre vilcea si petrosani o zona de ...
Citeşte întreg comentariul

Adrian Matei
Drumurile de acces spre aceasta investitie unde sunt?Vorbiti de 300000 turisti,dar pe unde vin?Poate stie capitanul Jean Luc Picard,el este specialist in teleportari.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ...
Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

