900 de câini au lătrat la Tîrgu-Mureş
Dracula Golden Trophy, cea mai importantă expoziţie canină din Europa de Est, a adus în Cetatea Medievală patrupede din 20 de ţări
Autor: RALUCA CRET
12 septembrie 2011
Expoziţia canină "Dracula Golden Trophy” din acest a marcat un record de participare pentru România, fiind prezenţi peste 900 de câini din ţară şi din Europa, Rusia, Ucraina Israel, Australia dar şi din Statele Unite. Lupta pentru trofeele scoase la bătaie a fost strânsă, dar a fost moderată de o echipă de arbitri de reputaţie internaţională, coordonaţi de vicepreşedintele Federaţiei Chinologice Internaţionale. Pentru proprietarii de patrupede, expoziţia a însemnat două Certificate de Aptitudini pentru Campionat Internaţional de Frumuseţe (CACIB), plus câte o expoziţie de club la majoritatea raselor, iar pentru spectatori a fost o lecţie de zoologie.
Cele 200 de rase omologate internaţional (printre care Bulldog, Puli, Chow-Chow, Skye Terrier, Doberman, Schnautzer, Toy Terrier, o rasă foarte rară, sau Podenco portugues) şi-au demonstrat calităţile în ringurile amenajate în Cetatea Medievală. "La expoziţia de la Târgu-Mureş sunt prezente şi cele patru rase autohtone, inclusiv cea mai recent recunoscută de Federaţia Chinologică Română, ciobănescul românesc corb”, a precizat Lokodi Zsolt, preşedintele Asociaţiei Chinologice Mureş.
Cei mai buni câini au primit cocarda "Best in Show”, suflată pe mijloc cu aur, cocarda "Best of Group”, mijlocul fiind din argint plin, dar şi alte premii în hrană şi produse pentru câini.
Iar participanţii nu s-au dezis nici în acest an de faima lor de crescători pasionaţi. Au venit cu rulote speciale de la sute de kilometri, cu truse de cosmetică, cu mese speciale, cu corturi şi cuşti cu aer condiţionat, iar toată atenţia s-a îndreptat spre regina sau regele pe patru picioare, dar care le aduce venituri de zeci de mii de euro.
Chiar şi câinii vagabonzi au profitat de această expoziţie: la intrarea în cetate a fost amenajat un stand al adăpostului de câini din oraş, cu poze ale animalelor care pot fi adoptate, dar şi cu o urnă unde vizitatorii au putut dona bani pentru hrana câinilor din adăpost. Iar cei care, după expoziţie s-au decis asupra câinelui pe care vor să-l ia acasă, au avut ocazia să se târguiască cu crescătorii de animale în parcul din faţa Cetăţii, unde un pui de teckel pitic pornea de la 600 de lei, un pui de labrador de la 700 de lei, iar puii de rottweiler s-au vândut cu 800 de lei.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
"Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ...
Citește articolul
ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice
Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea ...
Citește articolul
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"
Elena Ionescu a declarat totodată: "Avem încredere că aceasta va fi o seară memorabilă ...
Citește articolul
Căluţi de mare, peşti clovn, pisică de Amazon - la Aqua Expo din Parcul Herăstrău
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, a inaugurat ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită