Abuzurile RCS&RDS, sub anchetă
Foto: Victor Stroe / Intact Images
Articolul menţionat interzice: „folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante deţinute de către unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice ori prejudicierea consumatorilor”. Cele mai frecvente forme de abuz de poziţie dominantă sunt: impunerea preţului de vânzare, a tarifelor, refuzul de a trata cu anumiţi agenţi economici etc.
De asemenea, în mod abuziv operatorul de cablu a scos din grila de programe postul Antena 2 în mai multe oraşe din ţară. Clienţii nemulţumiţi au trimis deja numeroase plângeri pe adresa operatorului, au deschis forumuri de discuţii online, ba chiar s-a creat un cont special pe reţeaua de socializare Facebook: „Vrem înapoi Antena 2!”.
Nu este pentru prima dată când RCS&RDS manifestă o poziţie ostilă faţă de posturile de televiziune ale trustului Intact. În data de 8 septembrie, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât aplicarea unei somaţii publice către operatorul de cablu RCS&RDS, pentru încălcarea principiului „must-carry”, în urma celor 7.367 de reclamaţii primite în acest sens, până la acea dată. Sancţiunea se referea la neincluderea postului de televiziune GSP TV în grila de programe. GSP TV se află între cele 36 de televiziuni pe care operatorii de cablu din România trebuie să le retransmită în mod obligatoriu, conform principiului „must-carry” prevăzut în legislaţia audiovizuală. Acesta prevede că radiodifuzorii au obligaţia să transmită „în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă”.
În altă ordine de idei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Consiliul Concurenţei şi a menţinut amenda aplicată de autoritatea de concurenţă operatorului UPC, în 2006, pentru abuz de poziţie dominantă, după cum a anunţat ieri instituţia. Valoarea amenzii pe care UPC România trebuie să o plătească este de 17,6 milioane lei. În urma unei investigaţii finalizate la sfârşitul anului 2006, CC a amendat SC Cablevision of Romania SRL şi SC UPC România SA (aceasta din urmă în calitate de succesor al SC Astral Telecom SA) cu amenzi totale de 17,8 milioane lei pentru abuz de poziţie dominantă manifestat prin impunerea de tarife majorate în mod nejustificat de creşterea costurilor. Atât UPC, cât şi Cablevision au atacat decizia autorităţii de concurenţă la Curtea de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat în favoarea reclamanţilor. CC a formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a câştigat în cazul UPC, procesul cu Cablevision fiind în derulare.

daca aveti comentarii as dori sa va stiu parerea .
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

