Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Academie de jurnalism, patronată de José Manuel Barroso

17 septembrie 2010 – 12:52
Bertelsmann, unul dintre cele mai mari grupuri de presă din Europa, a anunţat că va înfiinţa o academie de jurnalism la Hamburg, Germania, care va fi funcţională de la sfârşitul anului 2011, anunţă Mediafax. International Academy of Journalism, instituţia înfiinţată de Bertelsmann, va fi dedicată în principal jurnaliştilor care provin din ţări unde libertatea presei şi cea de expresie sunt ameninţate de regimurile politice. Jurnaliştii care vor studia la noua academie vor beneficia de metode de studiu la distanţă. Anunţul înfiinţării academiei a fost făcut de reprezentanţii grupului de presă, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la fondarea Bertelsmann. Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, patronează această iniţiativă, iar şefii editoriali ai unor săptămânale germane celebre precum Stern, Spiegel şi Die Zeit vor face parte din consiliul consultativ al instituţiei.

Taguri asociate:     mass-media
Comentarii
Academie de jurnalism, patronată de José Manuel Barroso
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ... Citește articolul
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte" Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ... Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!" Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ... Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Oltenitei

3 camere

Suprafata utila: 62 mp

52.000 EU

Vila in Popesti-Leordeni

3 camere

Suprafata utila: 140 mp

125.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul