Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, ţipă din toţi bojocii că păstrează doar profesionişti în structura instituţiei pe care o conduce. Nimic anormal până aici, având în vedere că această instituţie ar trebui să fie cea care reformează statul corupt, cu care se luptă atât şeful statului, Traian Băsescu, nu-i aşa?! Toate bune şi frumoase, doar că la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara se înregistrează un deficit de patru consilieri juridici.
Şi atunci cum să lupte Sorin Blejnar cu datoriile uriaşe înregistrate la stat, în judeţul Hunedoara?! L-a transferat, în interes de serviciu, de la Primăria municipiului Petroşani, pe consilierul juridic Kacso Roland Eduard, care se ocupa de taxe şi impozite. Transferul lui Kacso a intrat în vigoare începând cu data de 1 martie. A fost nevoie de doar câteva zile pentru ca acesta să confirme şi să fie numit director executiv adjunct şi să se ocupe de administrarea veniturilor statului. În mod absolut întâmplător, Kacso este membru UDMR şi a candidat în 2008 în Colegiul nr. 5 din judeţul Hunedoara pentru un post de deputat. N-a avut prea mari sorţi de izbândă pentru că a intrat în cursa electorală exact în colegiul în care Monica Iacob Ridzi a învins la scor, aproape 54 la sută dintre voturi.
Contactat de Jurnalul Naţional, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara, Lucian Heiuş, a confirmat numirea lui Kacso Roland Eduard în funcţie: „Nu ştiu dacă a fost numit la propunerea UDMR, dar dacă e maghiar probabil. Domnul Kacso are două facultăţi, este licenţiat în economie şi ştiinţe juridice, iar la Primăria municipiului Petroşani s-a ocupat de taxe şi impozite. El îi locul Danielei Inişconi (n. red.: de la PDL, sora şefului Vămii Deva, Ioan Inişconi, care a fost şi subprefect al judeţului) care s-a pensionat în data de 25 ianuarie”. Coincidenţă sau nu, numirea lui Kacso Roland Eduard a venit cu puţin timp înainte de votarea în Parlament a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc. Kacso a fost consilier la Primăria municipiului Petroşani.
Pe de altă parte, deşi în judeţul Hunedoara minoritatea maghiară nu depăşeşte patru la sută, UDMR a reuşit să obţină o serie de posturi importante pentru reprezentanţi de-ai săi. Şi aceasta pentru că încă preşedintele executiv al Uniunii Democrate Maghiare din România este nimeni altul decât hunedoreanul Takacs Csaba, considerat eminenţa cenuşie a Uniunii, cel care este în acest post de aproape 18 ani, făcând tandem cu Marko Bela. De altfel, el este cel care a negociat postul de prefect pentru un fost reprezentant al UDMR, Dezsi Attila, considerat, ce-i drept, cel mai eficient prefect pe care l-a avut judeţul Hunedoara până în prezent. De asemenea, Karoly Borbely, secretar de stat în Ministerul Economiei, este originar din judeţul Hunedoara, dar şi Lorincz Szell, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret. În plus, UDMR deţine şi posturi de conducere în mai multe instituţii din judeţul Hunedoara.

Comentarii
ANAF: "Angajăm directori!"
un comentariu

Adran Severin
Adrain SEVERIN: De mine nimic, nici la antene , nici la realitatea, nici aici??? Vai ce mic sunt ! Nu era spaga ca am taiat factura....
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
“Una dintre datoriile noastre, ca oameni, este să fim fericiţi şi să-i facem fericiţi şi pe ceilalţi”
Cântăreţ, actor, compozitor şi instrumentist mexican, provine dintr-o familie de artişti, iar ...
Citește articolul
Imobilul Tower Center, neocupat de peste trei ani, ar putea fi scos la închiriere în acest an
Clădirea Tower Center Internaţional, controlată de grupul Avrig 35 şi neocupată de peste trei ani, ...
Citește articolul
Hellvig a cerut MAI ajutor pentru a ancheta cheltuirea fondurilor în mandatul Elenei Udrea
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a solicitat Ministerului ...
Citește articolul
COD PORTOCALIU pe râul Jiu. 90 de hectare din Coţofenii din Dos au fost deja inundate
90 de hectare de culturi au fost inundate, azi, de apele Jiului, în comuna doljeană Coţofenii ...
Citește articolul
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare
Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită