Dacă autorităţile italiene vor fi de acord cu extrădarea lui Costică Argint, autointitulatul lider al ţiganilor din Italia va ajunge în România unde trebuie să răspundă în faţa justiţiei pentru mai multe fapte.
Costică Argint, unul dintre cele mai exotice personaje cu paşaport românesc din Italia, este pe punctul de a fi extrădat, potrivit Ministerului Justiţiei. Pe numele lui Argint exista un mandat european de arestare, pentru fapte comise în România în urmă cu aproape 13 ani, pentru care a fost condamnat în 2002 la trei ani şi şase luni de închisoare. Costică Argint (53 de ani) a fost ridicat de carabinieri la 22 decembrie 2009, din locuinţa sa din Tivoli şi dus la închisoarea pentru imigranţi din Roma. Potrivit Ministerului Justiţiei, o cerere de extrădare a fost trimisă către partea italiană încă din 19 martie 2008. La 10 decembrie 2009, Ministerul român de Justiţie "a efectuat o revenire către Ministerul Justiţiei italian prin care a solicitat informaţii cu privire la stadiul procedurii de extrădare". Roma a răspuns la 14 decembrie 2009 că "procedura de extrădare este încă în curs în faţa autorităţilor judiciare italiene, persoana în cauză având de altfel şi afaceri judiciare în Republica Italiană". Ieri, autorităţile italiene au asigurat că procedura de extrădare a lui Argint este în curs de finalizare, anunţă Ministerul Justiţiei român. "Refugiatul" politic a făcut puşcărie în Italia, unde a stat un an şi jumătate după gratii pentru că a şantajat un om de afaceri, faptă pentru care a fost arestat în februarie 2008.
SCANDALUL
În 1997, Costică Argint a rănit grav două persoane şi a provocat mai multe pagube, într-un scandal care a avut loc în comuna vrânceană Găgeşti. În acelaşi an, în timpul procesului, Argint a fugit în Italia, unde a cerut şi a primit azil politic, pe motiv că fusese discriminat în România din cauză că era ţigan. În 2002, a fost condamnat definitiv la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru ultraj, vătămare corporală gravă şi violare de domiciliu. De altfel, Argint s-a şi declarat lider al ţiganilor refugiaţi politic în Italia, calitate în care a participat şi la întâlnirea care avea să-l facă celebru. În noiembrie 2007, Argint apărea la Academia di Romania alături de ministrul de Externe de atunci, Adrian Cioroianu, şi de premierul Călin-Popescu Tăriceanu. Presa a taxat faptul că Cioroianu şi Tăriceanu s-au întreţinut cu "refugiatul" urmărit prin Interpol. Supărat, Argint a adresat o scrisoare publică premierului Tăriceanu, în care spunea că-l stimează mult, dar că nu mai vrea să aibă cetăţenie română. "După 30 de ani, m-am simţit din nou mândru că sunt cetăţean al României şi onoarea pe care mi-aţi făcut-o strângându-mi mâna, dumneavoastră şi domnului ministru de Esterne (sic!) vor rămâne amintiri foarte frumoase in inima mea", scria Argint.
1997 anul în care Costică Argint a rănit grav două persoane şi a provocat mai multe pagube, într-un scandal care a avut loc în comuna vrânceană Găgeşti
Comentarii
Argint, gata de extrădare
un comentariu

Pulse Telecom
Daca esti stabilit in SUA poti suna gratis in Romania si in alte 16 tari europene cu Pulse Telecom. Mai multe informatii pe pagina online a companiei.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Citeşte şi
Costică Argint a ieşit din penitenciar, după ce Judecătoria ... Citeşte articolul
In plină criză a romănilor din Italia, premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, s-au ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ...
Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

