Arhiva
Observator.
Miercuri, 23 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Arhitectul-şef al capitalei, audiat disciplinar:Comisia i-a cerut demisia

Autor: IULIA BARBU
18 iulie 2008
  

Comisia de Disciplină a Primăriei Municipiului Bucureşti a propus ieri ca arhitectul-şef al Capitalei, Adrian Bold, să fie demis din funcţie

Comisia de Disciplină a Primăriei Municipiului Bucureşti a propus ieri ca arhitectul-şef al Capitalei, Adrian Bold (foto), să fie demis din funcţie. După o şedinţă de cîteva ore în care a fost prezentat raportul de activitate al acestuia, precum şi sesizările referitoare la anumite nereguli în îndeplinerea obligaţiilor de serviciu, membrii comisiei au decis eliberarea din funcţie a celui care a avut pe mînă Planul Urbanistic General al Bucureştiului timp de 11 ani. Se pare că, sesizările primite pe numele acestuia au venit atît din interiorul Primăriei, cît şi din afară. În mare parte, acestea au acuzat Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) care poartă semnătura lui Bold. Călcîiul lui Ahile l-ar fi constituit controversatul proiect Cathedral Plaza, dar şi un PUZ aprobat pe o bază sportivă din Sectorul 3.


FĂRĂ DECLARAŢII. Bold a venit la Comisia de Disciplină împreună cu avocatul său. La intrarea în sală, acesta a refuzat să discute cu presa. El a precizat de altfel că ce a avut de declarat a fost spus într-un interviu acordat unui cotidian central. Ziariştii l-au întrebat dacă în urma audierii de la Comisia de Disciplină va demisiona, arhitectul-şef a răspuns hotărît că nu. Din comisie au făcut parte Victor Uleea, angajat al Direcţiei Inspecţie, Andrei Creci, funcţionar în cadrul Departamentului Juridic, Sorin Luchian, de la Direcţia Transporturi şi Sistematizarea Circulaţiei şi Georgeta Drăgoi. Şedinţa a fost suspendată mai bine de 20 de minute, pentru că Bold l-a recuzat pe preşedintele comisiei pe motiv că acesta ar avea mai multe plîngeri la DNA.


DECIZIA FINALĂ. Sorin Oprescu declara la sfîrşitul lunii mai că, în cazul în care va deveni primar, îi va transmite arhitectului-şef al Capitalei, Adrian Bold, să părăsească funcţia: "Am să îl rog frumos pe domnul Bold să mă lase şi să plece în treaba lui". Adrian Bold este arhitect-şef al Capitalei din 1997. El a condus comisia care avizează planurile urbanistice zonale şi de detaliu din Bucureşti. Arhitectul-şef al Capitalei a aprobat în ultimii ani zeci de construcţii gigant şi blocuri-turn. Multe dintre acestea au fost contestate în instanţă. În urma lui vor rămîne însă blocurile-turn de pe Calea Victoriei şi Dorobanţi, care au transformat în kitsch zonele centrale ale Bucureştiului.

Taguri asociate:     bold | observator
Comentarii
Arhitectul-şef al capitalei, audiat disciplinar:Comisia i-a cerut demisia
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna
Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna Un blestem străvechi aparţinând ritualurilor de magie neagră, gravat pe câteva bucăţi ... Citește articolul
La mâna lui Bonetti şI Birindelli
Înălţimea bădărăniei Robertei Anastase e direct proporţională cu altitudinea grosolăniei ... Citește articolul
Din 1986. Iris are aceeaşi componenţă
Din 1986. Iris are aceeaşi componenţă Vineri, 22 iunie, pe Arena Naţională va avea loc Iris 35, primul concert pe Arena Naţională şI cel ... Citește articolul
Acţiunile Facebook recuperează parţial
 Acţiunile Facebook au deschis azi în creştere cu peste 3%, recuperând din pierderile ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Unirii

2 camere

Suprafata utila: 90 mp

430 EU/luna

Apartament in Soseaua Nordului

3 camere

Suprafata utila: 90 mp

900 EU/luna

PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Oamenii de afaceri: Majorarea salariilor bugetarilor nu ar ajuta economia in perioada urmatoare
Oamenii de afaceri: Majorarea salariilor bugetarilor nu ar ajuta economia in perioada urmatoare Masura care ar incuraja cel mai mult economia romaneasca in urmatoarea jumatate de an ar fi o mai ... Citește articolul