Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Băsescu a ars în flăcări

3 iunie 2010 – 13:34

Spre deosebire de Capitală, unde s-a aşternut deocamdată liniştea, sindicatele au organizat astăzi mai multe mitinguri în ţară. Nemulţumiţi de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, românii au ieşit în stradă la Arad, Braşov, Sibiu, Satu Mare, Deva, Piatra Neamţ, Miercurea Ciuc, Ploieşti şi Iaşi.

La protestul de la Braşov au participat aproximativ 2.000 de persoane - pensionari, cadre didactice, angajaţi din sistemul de sănătate, poliţişti în uniformă, angajaţi ai Penitenciarului Codlea şi ai Poştei, precum şi funcţionari din toate domeniile administraţiei publice, inclusiv de la Consiliul Judeţean, care sunt membri ai BNS, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, FEN, Sanitas, Meridian - acestea fiind supravegheate de 80 de jandarmi şi zece poliţişti.

Adunaţi în faţa Prefecturii, protestatarii au fluierat şi au scandat lozinci împotriva guvernanţilor, folosind şi sirene vechi, utilizate pe timpul războiului pentru anunţarea pericolelor.Unii dintre protestatari au avut coase şi talăngi şi au ţinut în mâini pancarte cu mesaje precum "Vrem un trai decent", "Nici Hitler nu şi-a exterminat propriul popor", "Băsescu şi cu Vlădescu, să-l prindeţi pe Ceauşescu, să-l luaţi şi pe Boc şi să faceţi poc".

În timpul manifestaţiei, mai mulţi sindicalişti de la Sanitas au aprins lumânări şi au ars fotografii cu Traian Băsescu. La un moment dat, o parte dintre participanţii la mitingul de protest au forţat intrarea în sediul Prefecturii şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine, busculada creându-se în momentul în care o delegaţie a liderilor de sindicat a fost chemată la discuţii de prefectul Ion Gonţea.

Pe parcursul discuţiilor, care au durat aproximativ 30 de minute, sindicaliştii au cerut demisia Guvernului. Nu numai braşovenii au ars fotografii cu preşedintele Băsescu, ci şi unii protestatari participanţi la mitingul din faţa Prefecturii Hunedoara de la Deva.

Peste 1.000 de persoane - angajaţi din Învăţământ, de la Ambulanţă, funcţionari publici, salariaţi din domeniul energiei, gardieni de la Penitenciarul Bârcea Mare şi angajaţi ai Poştei - care reprezintă confederaţiile sindicale CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi Meridian, s-au adunat în faţa sediului Prefecturii Hunedoara din Deva. Oamenii au scandat "Hoţii", "Jos Guvernul", au folosit trompete şi au afişat pancarte pe care scria "Gargară, politicianism", "Un profesor înfometat nu poate educa un popor", "Ne-aţi luat un drept câştigat, titularizarea".

Protestatarii au adus cu ei în mulţime şi un banner rămas din campania electorală, pe care era fotografia şefului statului, inscripţionat "Băsescu, preşedinte" şi având sigla PDL, şi i-au dat foc. "Băsescu ar trebui să se oprească până nu păţeşte ca şi Ceauşescu. Am să-i transmit un mesaj: cancerul ţării este el, nu cei despre care a spus el", a spus unul dintre protestatari.

La final, când nu mai puteau ţine capetele bannerului pentru că îi ardea la mâini, protestatarii l-au aruncat pe jos, l-au călcat în picioare şi au spus: "Aşa ar trebui să facem şi cu el". De asemenea, câteva mame au adus plase cu scutece folosite pe care le-au pus lângă scena improvizată pe care îşi ţin discursurile liderii sindicali. De asemenea, ei au adus o staţie şi au difuzat imnul "Deşteaptă-te, române!".

La Iaşi, la mitingul organizat de Blocul Naţional Sindical în faţa Prefecturii judeţului au participat aproximativ 600 de persoane, participanţii scandând "Hoţii, Hoţii", "Jos Guvernul" şi "Jos Băsescu". La miting au fost prezenţi angajaţi de la Ambulanţă, Poştă, Filarmonică, Teatrul Naţional, Casa Asigurărilor de Sănătate, Biblioteca Gheorghe Asachi, dar şi de la societăţi private precum Fortus sau E.ON. De asemenea, la acţiune au participat pensionari şi asistenţi maternali, protestatarii fluierând şi scandând "Hoţii, Hoţii", "Jos Guvernul" şi "Jos Băsescu".

Pe pancarte erau scrise mesaje precum "Jos sclavia", "Pomelnic pentru vii: Băsescu, Boc, Videanu, Udrea, Funeriu, Sandu. Să vă lumineze Dumnezeu să puteţi renunţa la os şi la putere", "PDL = caracatiţa mafiotă din România", "Sunteţi o ruşine pentru neamul românesc: Băsescu+Boc" şi "Deportarea clasei politice româneşti în Siberia".




Sloganuri antiguvernamentale au afişat şi au strigat şi cele aproximativ 1.000 de persoane adunate în faţa Prefecturii Harghita din Miercurea Ciuc. Reprezentanţi ai sindicatelor din Administraţie, din Sănătate, Educaţie, penitenciare şi pensionari purtau pancarte pe care scria: "Cu lăcomia omorâţi România", "Un salariu la Senat egal o sută de pensii minime", "Profesori titulari, muritori de foame, medităm guvernanţi", "Cel care seamănă nedreptate seceră nenorocire".

Pe alte pancarte, scrise în limba maghiară, erau inscripţionate mesaje precum "Unde eşti, UDMR, pe unde hoinăreşti?". Oamenii au strigat "Jos Guvernul" şi "Trădătorii de ţară". Profesorii au venit la miting îmbrăcaţi în negru, spunând că participă la "înmormântarea educaţiei româneşti". "În ţeapă cu ei, asta merită actualul Guvern", a spus liderul sindicatului de la Penitenciarul Miercurea Ciuc, Florin Anghel.

La Ploieşti, cei 2.000 de protestatari au scandat "Jos Băsescu", "Jos prefectul", "Ruşine" şi au adus două cruci, pe una fiind scris numele premierului, iar pe cealaltă fiind trecut numele şefului statului.
La un moment dat, participanţii la protest au blocat parţial traficul rutier. La Sibiu, la primul miting de protest împotriva Guvernului, câteva sute de sindicalişti au cerut demisia Guvernului şi renunţarea la deciziile de tăiere a salariilor şi pensiilor.

Printre mesajele scandate la Sibiu s-au auzit "Jos Guvernul "Ciomu!", "Funeriu = Amnezie şi incompetenţă", "Munţii noşti aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă!". Liderii sindicaliştilor sibieni au făcut apel la unitate şi continuarea protestelor până la căderea Guvernului şi demisia preşedintelui Traian Băsescu.


Măsurile de austeritate, Vass şi tâmpiţii
Dacă nu suntem în stare să aplicăm aceste măsuri, suntem nişte tâmpiţi. Aprecierea îi aparţine Andreei Paul Vass, consilier pe probleme economice al premierului Boc, şi a fost făcută într-o emisiune a postului public de televiziune, potrivit Mediafax. Declaraţia a venit ca urmare a solicitării moderatorului de a comenta atitudinea forurilor internaţionale care au ridicat sprâncenele şi au întrebat: "Sunteţi în stare să faceţi asta?" atunci când au fost anunţate măsurile Guvernului de reducere a veniturilor.

"Dacă nu o să facem treaba asta, suntem nişte tâmpiţi. Trebuie să o facem, măcar în al 13-lea ceas, şi părerea mea este că altă soluţie nu avem. Avem de-a face cu un model economic falimentar şi cu un model politic falimentar care au fost construite vreme de 20 ani", a fost răspunsul consilierului lui Boc. Vass a explicat că modelul economic de care vorbeşte este bazat pe consum, pe inflaţie, pe investiţii speculative, pe hoţie ("nu doar statul, ci şi în relaţiile dintre actorii privaţi pe piaţă"), iar modelul politic falimentar este bazat pe clientelismul politic.


PSD ameninţă cu judecata CCR
Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat astăzi că social-democraţii vor ataca la Curtea Constituţională (CCR) legile pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea, dacă moţiunile de cenzură nu vor fi adoptate în Parlament. Pentru că Guvernul îşi va asuma de două ori răspunderea, pentru fiecare lege ce conţine măsurile de austeritate anunţate, PSD va depune două moţiuni de cenzură. La rândul său, şeful Departamentului de politici sociale al PSD, Ioan Cindrea, a precizat că parlamentarii social-democraţi nu vor depune nici un amendament la cele două legi pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea luni după-amiază. El a mai spus că PSD va prezenta cele două moţiuni de cenzură luni, după ce Guvernul îşi va angaja răspunderea pe cele două legi.

Taguri asociate:     observator
Comentarii
Băsescu a ars în flăcări
37 comentarii
man dpv
pentu comentaristul de la nr 1.Nu toti cei care sant afara l/au votat pe acest derbedeu.Te/ai gandit ca pe undeva cei care l/au votat au cam acelasi profil ca al lui adica mincinosprost educat,vulgar,corupt mincinos betiv.Dintr/o data l/au descoperit romanii pe adevaratul basescu,sa/nteleg ca numai foamea ascute spiritul sau ce se intampla cu acest popor.
04/06/2010 12:27:02 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
coco
Aici au ars doar portrete si fotografii,dar focul vesnic il asteapta in iad! Ardeti impreuna cu el toti cei ce produceti genocidul national!
04/06/2010 11:48:53 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Virgil Petcu
(E)Vaporeana
Distinsul nostru lup de mare,
Purtat de val prin largul marii,
Facu,din pura intamplare,
Sa "zboare" toata flota tarii !
04/06/2010 10:47:08 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Virgil Petcu
CONDUCATORILOR ROMANIEI DE AZI
Luand si pielea de pe noi
Azi,viata-i chin penru oricare.
Dar ne vor dau-o inapoi...
Cand mai revin la guvernare!
04/06/2010 10:33:28 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Virgil Petcu
CONDUCATORILOR ROMANIEI DE AZI
Luand si pielea de pe noi
Azi,viata-i chin penru oricare.
Dar ne vor dau-o inapoi...
Cand mai revin la guvernare!
04/06/2010 10:33:27 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul