Sorin Blejnar, cercetat penal pentru instigare la evaziune fiscală
3 februarie 2012 – 22:29
Numele lui Sorin Blejnar, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, revine din nou în atenţie. Desemnat de stat să îi păstorească interesele, Blejnar, departe de a fi atât de curat precum se pretinde, este cercetat într-un dosar penal pentru evaziune fiscală.
Vineri seară, în emisiunea "Secrete de stat", la România TV, s-a anunţat că speculaţiile s-au transformat în probe, după ce procurorii DNA îl cercetează penal pe şeful fiscului pentru instigare la evaziune fiscală, după ce, se pare, Blejnar a dat, pe bani grei, cursuri de furat pentru mai marii contrabandei cu petrol.
Numele şefului ANAF apare, alături de cel al Codruţ Marta, într-un dosar întocmit de DNA, în care Blejnar apare ca protector al celei mai mari reţele de contrabandă cu motorină şi benzină, reţea condusă de Attila Peter Racz, unul dintre cei mai prolifici importatori de petrol la negru din România, care are legături şi cu mafia italiană.

Comentarii
Sorin Blejnar, cercetat penal pentru instigare la evaziune fiscală
23 comentarii

mafiotblejar
Uitati-va doar la fata lui. Mai mult decat 1.000 de cuvinte. Se vede canu-i stau ochi-n cap. De unde oare apar specimentele astea din pusta Ardeana( Ingaj, Blejnari, Falci..) Tot felul de NESIMITITI! Vad ca asta-imodelul de succes promovat de Base-Udrea ( amorezia asta ne-a costat cam scump!!)

axis
Nu aveti ce pierde, incercati ! Google castiga miliarde de dolari anual
din reclama fara sa imparta nimic cu noi. Insa din 9 aprilie 2012,
noul motor de cautare WAZZUB va oferi 50% din profituri utilizatorilor!!!
Pentru aceasta trebuie doar sa va inregistrati. Daca veti invita si alte
persoane castigul dvs. va spori pe masura. Inscrierile se fac doar pana pe 9 aprilie ... Citeşte întreg comentariul

yoyo
justitia este libera sa isi faca treaba.

Ionut
Când va fi înlăturat P.D.L.de la guvernre,va pleca și Blejnar și va fi pedepsit(?).Până atunci,nu se pot lipsi portocaliii de regina care le-a adus atâta bănet în pușculița partidului.Cine să-l pedepsească?Daniel Morar?Nu degeaba a fost pus lupul paznic la stână!

vicky
DACA VA AJUNGE IN PUSCARIE,SI SE VOR RECUPERA BANII SIFONATI VA FI O MINUNE!!!! NU BEAU DE FEL ALCOOL-uri , DAR JUR CA MA VOI IMBATA CRITA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! JOS BASESCU!! JOS SUPERMAFIA PORTOCALIE!!!!!
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
"Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ...
Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ...
Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită