Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Boc, huiduit la centură deschisă

Autor: ELENA STAN
15 iulie 2010
 Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional 

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au fost fluieraţi şi huiduiţi în timp ce se aflau pe şantierul centurii de nord a Capitalei, unde au discutat cu constructorii despre stadiul proiectului. Cei 10-15 protestatari au cerut în cor demisia premierului, reproşându-i acestuia măsurile guvernamentale care impun reduceri de personal în administraţia publică locală şi că Guvernul nu stimulează angajările.



De asemenea, ei i-au reproşat premierului că a tăiat salariile, a impus taxe şi nu a creat condiţii pentru înfiinţarea locurilor de muncă, dar şi "legăturile puterii cu infractori ca Bercea Mondialul". Protestatarii susţineau că sunt pe lista persoanelor care urmează a fi disponibilizate de la Poliţia Comunitară a Sectorului 1. "Ne luaţi de proşti, de cobai. Noi, dacă nu ne simţim capabili, ne dăm la o parte", i-au spus protestatarii premierului. Boc a încercat să oprească huiduielile, strigându-le: "Măi fraţilor, măi oameni buni, hai să stăm de vorbă". El a vrut să plece, dar oamenii l-au oprit, strigându-i că nu au terminat ce aveau de spus. "Ne spuneţi să mergem la muncă, dar unde, că ne-au dat afară? Chiar aşa tâmpiţi ne credeţi? De când sunteţi prim-ministru nu am văzut un lucru bun făcut. O să plecăm să muncim în străinătate", au spus protestatarii. Ulterior, Boc a acuzat că protestul a fost premeditat de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, care a permis ca în Poliţie să se angajeze prea multe persoane, aflate acum în fază de concediere. Edilul Sectorului 1 a precizat însă că "nu este nevoie ca cineva să trimită pe altcineva în stradă ca să huiduiască incompetenţa Guvernului Boc".

Pe de altă parte, Boc i-a avertizat pe constructori că va verifica personal, lunar, stadiul proiectului şi a spus că nu ştie "ce o fi fost în capul" fostului ministru al Transporturilor Ludovic Orban, care nu a organizat licitaţii la toate segmentele centurii.

Centura de nord a Capitalei va face legătura între DN 1 Bucureşti-Ploieşti, Autostrada Bucureşti-Piteşti şi Autostrada Soarelui. Berceanu a declarat că până la iarnă vor fi finalizaţi 21 de kilometri din centura de nord a Capitalei, între Voluntari şi Chitila, costurile acesteia ridicându-se la 70 milioane de euro. "Până în iarnă, vom finaliza cei 21 km, iar capetele acestei porţiuni, respectiv tronsoanele care fac legătura cu autostrada către Piteşti şi cu Autostrada Soarelui, se vor finaliza în iulie 2011, astfel încât să se poată circula de la Piteşti până la Constanţa pe autostradă, deoarece vom finaliza parţial şi lucrările începute între Cernavodă şi Constanţa", a spus Berceanu.

El a mai afirmat că pentru realizarea pasajului de peste DN 7, la ieşirea din Chitila, circulaţia urmează să fie oprită în luna august 2010, ceea ce va provoca aglomeraţie în zona centurii. "Valoarea estimată şi aprobată pentru execuţia şi finalizarea lucrărilor pentru întreaga centură rutieră a municipiului Bucureşti este de 1,84 miliarde de lei fără TVA, echivalentul a 455,4 milioane de euro", potrivit CNADNR.

Lucrările de extindere şi de completare a centurii de nord a Bucureştiului sunt împărţite pe trei tronsoane, între DN 2 şi DN 1, acolo unde lucrează compania românească Romstrade, între DN 1 şi DN 1A, executantul fiind compania austriacă Alpine, şi între DN 1A şi DN 7, lucrările fiind atribuite companiei elene Aktor.
Centura de nord va avea trei pasaje rutiere: unul în zona căii ferate din apropierea Podului Băneasa, pe DN 1, un pasaj suprateran la intersecţia dintre centura Capitalei şi Drumul Naţional 1A, al treilea pasaj rutier suprateran urmând să fie construit la intersecţia dintre centura ce va fi realizată între Mogoşoaia şi Chitila şi DN 7 (Bucureşti - Piteşti).
 
Taguri asociate:     observator
Comentarii
Boc, huiduit la centură deschisă
218 comentarii
geoana
"AM AUZIT SI EU CA BASESCU E CEL MAI TARE...IN UDREA,NU IN MARIA !!! SINCER,EU AS FI CEL MAI TARE INVERS.."
Tot sincer acuma.. ai inteles ce ai zis?
PS: Zi-le Base pa sistem pa valoarea voastra!
17/07/2010 03:02:19 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
geoana
@gica
pt ca Base e cel mai tare!
(frate ;))
@weweq:"De ce puturosii aia care l-au fluierat pe premier nu erau la munca la ora aia?!?"
ehe...pt ca e PDL la putere ce stii tu.
17/07/2010 02:58:58 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
geoana
@gica
pt ca Base e cel mai tare!
(frate ;))
@weweq:"De ce puturosii aia care l-au fluierat pe premier nu erau la munca la ora aia?!?"
ehe...pt ca e PDL la putere ce stii tu.
17/07/2010 02:58:58 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
geoana
@gica
pt ca Base e cel mai tare!
(frate ;))
@weweq:"De ce puturosii aia care l-au fluierat pe premier nu erau la munca la ora aia?!?"
ehe...pt ca e PDL la putere ce stii tu.
17/07/2010 02:58:57 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
geoana
@gica
pt ca Base e cel mai tare!
(frate ;))
@weweq:"De ce puturosii aia care l-au fluierat pe premier nu erau la munca la ora aia?!?"
ehe...pt ca e PDL la putere ce stii tu.
17/07/2010 02:58:57 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul