Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Cinci zile de sărbătoare pentru Sf. Dimitrie cel Nou

24 octombrie 2009
Manifestările religioase dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou sunt organizate de Patriarhia Română
 Foto: Bogdan Iuraşcu / Jurnalul Naţional 

Pentru a-l sărbători pe Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, Patriarhia Română organizează manifestări religioase între 24 şi 29 octombrie, astfel încât mulţimea de credincioşi veniţi din întreaga ţară să aibă timp să treacă pe la raclă. Slujbele şi procesiunile din aceste zile sunt dedicate însă şi Sfântului Mucenic Dimitrie, sărbătorit pe 26 octombrie.



Programul de azi, 24 octombrie, începe la ora 9:00, când moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), sosesc pe Aeroportul Internaţional "Henry Coandă", fiind aduse din Grecia de către Înalt Prea Sfinţitul Vasile, Mitropolit de Elassona. În jurul orei 9:45, va începe procesiunea Calea Sfinţilor până la Crucea de la baza colinei Patriarhiei cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena aduse din Catedrala Patriarhală, cu moaştele Sfântului Grigore Teologul  († 389) - oferite recent în dar Patriarhiei Române de către Eminenţa sa Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, aduse de la Biserica Sfântul Spiridon Nou, şi cu moaştele Sfântului Grigore de Nyssa (fratele Sfântului Vasile cel Mare), aduse de la Biserica Domniţa Bălaşa. Moaştele Sfântului Vasile vor fi aduse în procesiune, la Catedrala Patriarhală, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi aşezate în baldachinul special amenajat pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate.  Prezenţa moaştelor Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, ale Sfântului Grigorie Teologul şi ale Sfântului Grigorie de Nyssa la sărbătoarea de anul acesta a Cuviosului Dimitrie cel Nou se înscriu în manifestările din Anul omagial al Sfinţilor Capadocieni.

LITURGHII ARHIEREŞTI
Duminică, de la orele 9:30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, pe podiumiul de pe Dealul Patriarhiei. Luni, 26 octombrie 2009, de ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Sfânta Liturghie va începe la 9:30 şi va fi săvârşită din nou de un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, Marţi, de sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, se va săvârşi Sfânta Liturghie începând cu ora 9:30, slujba fiind oficiată de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhi şi preoţi. La slujbă vor participa şi îPS Mihail, Mitropolitul grec ortodox al Austriei, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, îPS Vasile, Mitropolit de Elassona, reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Greciei. Pentru a marca doi ani de existenţă, Centrul de Presă Basilica va lansa DVD-uri cu filme documentare religioase şi cu interviuri duhovniceşti. Apoi, de la ora 18:00, la Palatul Patriarhiei, se va desfăşura a doua ediţie a concursului coral "Tineri, lăudaţi pe Domnul". Miercuri, de ziua Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al ţării Româneşti, canonizat anul trecut, va fi oficiată în Catedrala Patriarhală liturghie arhierească, începând cu 7:30, iar de la ora 10:00 membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se reunesc într-o şedinţă cu tema "Anul comemorativ-omagial 2009 al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni în Patriarhia Română". În ultima zi se vor vernisa şi expoziţiile realizate în peleriniajul pe urmele Sfinţilor Capadocieni şi cu tema "Mitropolia ţării Româneşti - 650 de ani de existenţă".

RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE
Mai multe artere din Capitală vor fi blocate, în perioada 24-28 octombrie, în contextul manifestărilor religioase din aceste zile şi al numărului mare de pelerini sosiţi în Bucureşti pentru sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou. Astăzi, între orele 10:00 şi 12:00, vor fi blocate străzile Bibescu Vodă, Şerban Vodă şi cele din zona Dealului Mitropoliei. În acelaşi interval orar va mai fi blocată Strada Sfinţii Apostoli, unde se află Biserica Domniţa Bălaşa, de unde vor fi aduse moaştele Sfântului Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare.

Târg la Muzeul Satului  

Sfântul Dumitru poposeşte şi pe aleile Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". În spirit de sărbătoare, meşteri din toate colţurile ţării şi-au unit creaţiile şi au oferit vizitatorilor un târg de excepţie. Iubitorii de artă populară, şi nu numai, au fost întâmpinaţi la orele prânzului de măsuţe încărcate cu păpuşi lucrate manual, vase de lut şi ceramică, sculpturi în lemn, produse bio, icoane pe sticlă şi multe, multe altele. Ansamblurile de muzică populară au încins atmosfera şi i-au invitat pe cei prezenţi la «o horă cum numai în Covasna s-a pomenit». Târgul de Sfântul Dumitru va fi deschis până duminică. (Anca Alexe)

Taguri asociate:     observator
Comentarii
Cinci zile de sărbătoare pentru Sf. Dimitrie cel Nou
2 comentarii
Andrei
Te plateste cu 1$ pe click! Bani ii poti scoate la 1000$!Deci se merita.Sunteti platiti sa dati clickuri de 30 de secunde si sa aduceti cat mai multi oameni sa se inregistreze prin linkul vostru personal pe care siteul vi-l va da.Fa anunturi cu linkurile tale.Nu te costa nimic inregistrarile si nici nu dai detalii bancare la inregistrare.intra pe link-ul de mai jos si inscriete ... Citeşte întreg comentariul
24/10/2009 09:55:03 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
io...
sa nu care cumva sa-l fi uitat pe basescu de la sarbatoare ca e jale mare nene.
e nevoie de niste ha-ha-ieli, de atingeri de maini, s-o gasi si ceve de baut, ca de , nici nu-i place carmaciului. distractie placuta.
23/10/2009 22:00:50 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul