Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Cine ţinea lanţul iubirii Boc-Blejnar.

Liliana Călin, destinatara ursuleţilor din pluş şi a suspinelor de premier, măritată cu adjunctul de la ANAF
8 februarie 2012
 Foto: GEORGE CALIN / Agerpres 
Mulţi s-au întrebat în ce se ţine lanţul iubirii dintre premierul demisionat şi Sorin Blejnar, şeful Fiscului, încă în post şi liber. Boc a avut de-a lungul timpului suficiente motive să pro­pună un om nou la ANAF. Nume­roase acuze publice făceau din Sorin Blejnar un personaj vulnerabil şi mai mereu sub incidenţa unor anchete ale DNA. Aceste informaţii nu au fost de natură să îl îngrijoreze pe primul-ministru, care i-a acordat de-a lungul întregului mandat prezumpţia de nevinovăţie celui pus în vârful instituţiei desemnate să instaureze sănătatea în respectarea legilor fiscale. De fiecare dată când au apărut declaraţii împotriva lui care îl arătau ca un mare colector de şpăgi, şi nu de impozite, Sorin Blejnar se apăra spunând că acuzele erau făcute tocmai de cei aflaţi sub controlul Fiscului sau al Parchetului. La rândul lui, Emil Boc îl apăra pe Blej­nar, aşa încât şeful Fiscului a rămas în post, supravieţuindu-i premierului-avocat. O serie de informaţii foarte recente pun într-o lumină nouă relaţia dintre Boc şi Blejnar.

Evident, la mijloc apare o femeie. Liliana Călin a fost şi mai este, cum zice ardeleanul, o "femeie faină". Până să ajungă să o cunoască Emil Boc, primar de Cluj, Liliana Călin s-a aflat în anturajul primarului de la Sectorul 3, Liviu Negoiţă. Lider tânăr, viguros, cadru de nădejde al PDL, foarte lucrativul primar de sector şi-a trimis prietena să facă afaceri şi la Cluj. După ce firma domnişoarei blonde a umplut Sectorul 3 cu băncuţe, tobogane şi ciupercuţe bine plătite de contribuabili, s-a brodit o afacere bănoasă şi la Cluj. Contractele încheiate cu autorităţile locale din Cluj de firma în care Li­liana Călin era asociată cu o trupă de turci au fost subiect de anchete jurnalistice. Reţinem doar suma de circa 150 de milioane de euro a lucrărilor pentru drumuri. Dacă presa tabloidă nu l-ar fi arătat pe micuţul Boc plimbându-se prin Bucureşti cu un ursuleţ de pluş în braţe spre vila în care vieţuia Liliana Călin, am fi zis că succesul afacerilor la care ne refe­ream este absolut firesc. Aşa...

Domnul Blejnar se simţea neajutat în funcţia lui de mahăr la Fisc. Nu mai prididea cu dezminţirile că nu el e "Regina", că nu are nici un amestec în afacerile ilegale cu petrol, că nu a luat bani de la Celestini. Aşa că premierul i-a dat un adjunct. A găsit un băiat destoinic, e drept cu funcţie mică în ANAF, dar care avea bastonul de general în rucsac. Bastonul inspectorului Dragoş Bogdan era, ghici cine, domnişoara Liliana Călin. O dată cu căsătoria celor doi, Dragoş Bogdan sare toate treptele ierarhiei şi se opreşte doar în coasta lui Blejnar. În declaraţia de avere a lui Dragoş Bogdan apar ceva bunuri ale soţiei Liliana. Şi un salariu de câteva ori mai mare al acesteia faţă de slujbaşul statului. Necazul lui Blejnar, dar şi al blondei Liliana, vine tot de la procurorii lui Morar. Ghinion, într-un dosar de trafic de petrol închis la un moment dat de DNA apar informaţii noi, în care şeful de cabinet al lui Sorin Blejnar aranja cu un caid al petrolului tarifele pentru camioanele "murdare". Mafioţii îi pomeneau numele lui Sorin...

Aşa se face că Boc avea iar la sfârşitul anului trecut o problemă cu şeful ANAF. Problema cea mai împuţită a apărut zilele trecute. Ea a ieşit din măruntaiele dosarului Apostu. Adică nimeni altul decât pupila lui Boc, lăsată să păstorească Clujul în lipsa lui. Înregistrări difuzate de mass-media o arată pe Liliana Călin, angajata firmei aflate sub contract cu primăria Clujului, cum îi achita facturile doamnei primar. Simplu, nu?

Reluând povestea, facem câteva presupuneri răutăcioase. Boc îl ţinea în braţe pe Bejnar pentru că şi Blejnar îi ţinea familia prietenei pe un post bun. Nu ştim dacă Liliana Călin  ar fi avut acces la cabinetul premierului. Dar vorba cântecului "Amintirile mă năpădesc, amintirile mă chinuiesc".

Stenogramele de la DNA care o aduceau în prim-plan pe Liliana Călin au ajuns subiect de televiziuni duminică seară. Duminică noapte, premierul Boc a fost convocat la Cotroceni. Luni dimineaţă şi-a depus mandatul. Sperăm că stenogramele nu se vor pierde în nămeţi.
Taguri asociate:     emil boc | sorin blejnar
Comentarii
Cine ţinea lanţul iubirii Boc-Blejnar.
un comentariu
Grig
Asta e doar o infima parte a tentaculelor caracatitei portocalii si a afirmatiei ptr popor"statul nu are bani de pensii si salarii"", cine il tine in brate pe Blejnar e clar d-nul Basescu, cine incurajeaza si acopera mafia din tara e la fel de clar dnul Basescu, care mai nou acuza la tv coruptia din Romania. El e de 7 ani presedinte, ce a facut in tot acest timp impotriva ... Citeşte întreg comentariul
08/02/2012 08:34:58 | Îmi place (10) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul