Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Coşmarul Editurii Curtea Veche continuă...

2 august 2010
 Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional 

Scrisoare deschisă a unor intelectuali către premierul Emil Boc



De mai bine de două săptămâni, Editura Curtea Veche este sechestrată. Mânat de diverse interese, Alexandru Schally s-a trezit peste noapte proprietar peste clădirea din Ion Mincu 11. Aşa că, sfidând tot ceea ce înseamnă lege şi pe cei care o reprezintă, Schally s-a declarat unicul proprietar al casei - o casă aflată în litigiu -, aruncând în stradă, cu de la sine putere, toată munca unor oa­meni şi a unei instituţii culturale.

Vi­neri, "băieţii răi" care au acaparat editura şi îi asigură "protecţia" lui Schally au strâns documentele, calculatoarele, manuscrisele, cărţile care aparţineau editurii, le-au împachetat, le-au suit în maşini şi le-au tran­sportat într-un loc necunoscut. Nu i-a oprit nimeni, iar poliţiştii de la Secţia 2 - aflată, culmea, la 50 de metri de editură! - s-au văzut încă o dată învinşi de nişte indivizi intraţi abuziv în clădire, pe care până acum oamenii legii ar fi trebuit să-i legi­timeze şi să-i scoată imediat din imobil.

 Deşi autorităţile competente în rezolvarea cazului şi-au pasat "competenţa" dintr-o "ogradă" în alta, tărăgănând la nesfârşit lucrurile, problema Editurii Curtea Veche a stârnit un val de solidaritate din partea diverselor personalităţi şi a instituţiilor culturale. Astfel, câţiva intelectuali i-au adresat o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, în care îi cer să intervină pentru a opri abuzurile asupra Editurii Curtea Veche.  

"Stimate domnule Premier,
Am luat cunoştinţă cu îngrijorare despre fapte reprobabile care se petrec în România, sub ochii îngăduitori ai reprezentanţilor autorităţilor statului român, care nu au întreprins până în prezent nici un  demers juridic pentru a curma abuzul săvârşit faţă de Editura Curtea Veche cu scopul de a instaura climatul de normalitate şi legalitate în România. Astfel, am fost informaţi că Editura Curtea Veche, editură cu prestigiu la nivel naţional şi internaţional datorat actelor culturale de înaltă clasă pe care le promovează, este victima unui abuz ce durează de aproape două săptămâni, fără ca autorităţile să intervină pentru restabilirea normalităţii. Persoane fizice au pătruns şi au ocupat, fără drept, sediul social al firmei, au sechestrat, au sustras şi/sau au distrus bunurile şi evidenţele societăţii, cât şi bunurile personale ale reprezentanţilor şi angajaţilor societăţii. În opinia noastră, într-o ţară democratică este inadmisibil şi into­lerabil un asemenea abuz, ca persoane fizice, indiferent de influenţa şi poziţia acestora în societate, să-şi facă singure dreptate, pornind de la un presupus drept, şi să încalce în mod grosolan propriile drepturi ale editurii, fără ca autorităţile statului român care au fost sesizate cu privire la acest abuz să intervină.
Pentru a curma această crasă ilegalitate, vă rugăm să interveniţi în limitele puterilor constituţionale ale  Domniei Voastre şi să cereţi organelor judiciare din România să stopeze acest abuz, să dispună revenirea la situaţia anterioară săvârşirii faptelor abuzive şi să tragă la răspundere persoanele care au comis aceste fapte".


Scrisoarea este sem­nată de mai mulţi intelectuali, printre care Vla­di­mir Tismă­neanu, Mihai Şora, Ioan Stanomir, Mircea Mihăieş, de scriitori, preşedinţi ai unor ONG-uri, traducători, cer­ce­tători.
Taguri asociate:     observator
Comentarii
Coşmarul Editurii Curtea Veche continuă...
8 comentarii
Vecin
Shally nu a fost niciodata plecat din tara! A copilarit si invatat cu mine la aceeasi scoala! Singurul care a facut abuzuri e Arsene de la Curtea Veche si gasca lui de mercenari platiti cu bani grei de 20 de ani sa-i ofere vila din Mincu 11, amantei lui, care facut o pasiune pot vila lui Shally! Nu mai credeti minciunile excrocului de Arsene, din presa, platita de el!
05/09/2010 04:02:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Un vecin
Editura "Curva Veche" ati supt-o! Voi sunteti singurii impostori si excroci de 20 de ani in Mincu 11! Shally a locuit acolo inainte de voi, chiar a fost nascut acolo! Arsene, ai supt-o original, tu si amanta ta, Irina-Irene, vi s-a platit cu aceeasi moneda cu care ati platit voi pe fostii locatari ai vilei! Dumnezeu nu doarme niciodata! Ati fi vrut voi sa adoarma sau sa-i dati spaga si ... Citeşte întreg comentariul
05/09/2010 03:54:55 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
teodora
Activitatea oricarei persoane juridice nu este legata de "ziduri"...daca trebuie sa se mute sa se mute...
04/08/2010 16:40:16 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
krudus
Ei sunt mai presus de Lege, Politie ,Parchet, Justitie.De ce oare?!?..banii lor murdari, chiar nu put nimanui?!?!..mie unul, imi pute de la o posta a mercenariat legalizat.
02/08/2010 09:13:38 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Oneata
Dragi intelectuali,ce demersuri ati facut cand ministrul Iorgulescu a retrocedat castelul Bran,construit in sec. XIV,nemtoteiului Dominic Habsburg?
Ba mai mult,statul roman s-a angajat sa suporte cheltuielile de intretinere si renovare necesare.
Si ce "tun" era sa dea Adrian Iorgulescu!Voia ca statul roman sa cumpere Castelul cu 100 mil euro,desi e evaluat la 25 mil.
Citeşte întreg comentariul
02/08/2010 07:48:40 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in Berceni

7 camere

Suprafata utila: 223 mp

220.000 EU

Apartament in Colentina

garsoniera

Suprafata utila: 48 mp

50.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul