Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

"Crucea Secolului", mutată la Ambasada Chinei

20 ianuarie 2011
Ministerul Culturii a fost de acord ca Primăria Capitalei să mute monumentul "Crucea Secolului", amplasat în Piaţa Charles de Gaulle, în faţa Ambasadei Chinei. În zonă se vor construi o parcare subterană, un pasaj rutier şi o zonă comercială. Lucrările vor începe în martie şi vor dura doi ani, costurile fiind ridicate la 93.750.000 de euro.

Avizul dat de Comisia Naţională pentru Monumente acum două zile se referă la o mutare provizorie a "Crucii Secolului", urmând ca după terminarea lucrărilor monumentul să fie remutat în acelaşi spaţiu. La începutul lunii, între Ministerul Culturii şi municipalitate au avut loc unele discuţii contradictorii pe tema mutării monumentului. Iniţial, Primăria Capitalei voia să-l amplaseze în Parcul Herăstrău. Cei de la Comisia de Monumente n-au fost de acord şi au propus ca variantă scuarul aflat la intersecţia Bulevardul Aviatorilor cu Şoseaua Nordului, în faţa Ambasadei Chinei. Precizarea era însă una fermă, fiind vorba despre o mutare provizorie. Numai că la urechile celor de la Ministerul Culturii a ajuns informaţia că amplasarea lucrării artistice la Ambasada Chinei ar fi una definitivă. Iţele au fost între timp descurcate, avizul a fost dat, municipalitatea urmând să readucă "Crucea Secolului" în Piaţa Charles de Gaulle în momentul în care lucrările din zonă vor fi terminate.

Mutarea monumentului va începe efectiv în câteva zile, primele săpături fiind deja începute. Firma care a câştigat licitaţia pentru această lucrare este SC Apolodor SA, costurile ridicându-se la suma de 514.000 lei, cu TVA inclusă. De­plasarea monumentului din Piaţa Charles de Gaulle în faţa ambasadei ar putea dura în jur de o lună. Pe
site-ul Jurnalului Naţional puteţi vedea exact cum vor arăta parcarea şi pasajul ce vor fi construite în zonă. Dacă parcarea subterană ocupă intersecţia Charles de Gaulle, fiind împărţită în două alveole (de-a dreapta şi de-a stânga casetei de metrou), pasajul rutier este amplasat în piaţă (având intrare directă şi în parcare) şi se întinde apoi pe Bulevardul Aviatorilor.

Intrările şi ieşirile în pasaj se vor face din accesele laterale ale Bulevardului Aviatorilor, în acest scop reproiectându-se parţial zona verde, fiind ocupată o bandă din carosabilul existent. Parcarea va avea 603 locuri, fiind construită pe trei niveluri.
VIDEO  Concept urban pentru amenajarea Pieţei Charles de Gaulle
Taguri asociate:     piata charles de gaulle
Comentarii
"Crucea Secolului", mutată la Ambasada Chinei
2 comentarii
retardinio
Normal ca dureaza 1 luna... ii da Boc bani de carburant sa se deplaseze singur pana la noua locatie.
23/01/2011 09:12:13 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Cristi
Nu stiu cine a scris articolul dar se pare ca nu stie sa se exprime bine in limba romana. Cum adica "" deplasarea monumentului va dura in jur de o luna""? Pai altii muta case si cladiri intr-o zi, daca va uitati pe Discovery iar noi nu putem sa mutam o bucata de piatra dintr-un loc in altul. Am inteles ca face parte din patrimoniu dar nici chiar asa....
21/01/2011 07:46:44 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul