Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

"Rodica Culcer nu va pleca din TVR!" Demiterea şefei Ştirilor a fost votată, din nou, în Consiliul de Administraţie al TVR

31 ianuarie 2012 – 13:57
culcer2
Rodica Culcer şi Traian Băsescu  / Foto: Karina Knapek / Intact Images 
Demiterea Rodicăi Culcer de la şefia Ştirilor a fost votată, pentru a doua oară, în Consiliul de Administraţie al TVR. Reprezentanţii puterii şi preşedintele Lăzescu refuză să accepte decizia.

Consiliul de Administraţie al TVR a votat, pe 31 ianuarie a.c., cu 8 voturi pentru la 5 voturi împotrivă, încetarea mandatului pensionarei Rodica Culcer la şefia Departamentului Ştiri. Cu toate acestea, Alexandru Lăzescu nu intenţionează să pună în aplicare decizia.

Cinci ore s-a dezbătut în şedinţa CA de azi cazul Rodica Culcer, la finalul căreia s-a votat, pentru a doua oară, în decurs de două săptămâni, revocarea din funcţie a pensionarei Rodica Culcer. Surse din cadrul TVR susţin că, în primele două ore, reprezentanţii Opoziţiei au încercat să-i convingă pe cei ai Puterii să pună pe ordinea de zi situaţia şefei de la Ştiri. Scandalul a început o dată cu prezentarea argumentului esenţial al reprezentanţilor Opoziţiei, prin care aceştia au demonstrat, cu acte şi cu ajutorul avocaţilor, că Rodica Culcer este menţinută ilegal în funcţie. Probele prezentate sunt indubitabile: contractul de director al Departamentului de Ştiri pe numele Rodica Culcer a fost încheiat înaintea contractului acesteia pe post de realizator. Potrivit reglementărilor TVR, nu poate fi numită în funcţia de director o persoană care nu este angajata instituţiei în cauză. În această situaţie, avocaţii au declarat contractul de angajare a Rodicăi Culcer în funcţia de director al Direcţiei Sport şi Emisiuni Informative nul de drept. Un alt argument adus în favoarea revocării lui Culcer a fost depăşirea, în ultimii doi ani, a fondului de salarii cu 800.000 de euro. Şi aceasta în condiţiile în care, pe de o parte, se vorbeşte de austeritate, dar pe pe partea cealaltă se fac angajări, Rodica Culcer fiind un exemplu în acest sens. Cumulul pensie-salariu al Rodicăi Culcer se ridică la peste 10.000 de lei. Aceleaşi surse susţin că, pe parcursul acestor discuţii aprinse, reprezentanţii puterii portocalii din Consiliul de Administraţie nu au adus contraargumente la fel de puternice, preferând să repete că ei sunt la putere şi că ei vor decide, că vor denunţa presiuni din partea Opoziţiei, pe care i-au etichetat drept "terorişti" şi că, indiferent ce se va întâmpla, Culcer nu va pleca.

La încheierea şedinţei, reprezentanţii Opoziţiei i-au cerut lui Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al instituţiei, să pună în aplicare decizia de a o revoca din funcţie pe Rodica Culcer, însă acesta a preferat să nu ia nici o hotărâre în această privinţă. Dată fiind atitudinea lui Lăzescu, reprezentanţii Opoziţiei se văd nevoiţi ori să pună în discuţie decizia la fiecare şedinţă a Consiliului de Administraţie, ori să iasă public, într-o conferinţă de presă, pentru a reclama ilegalităţile din Televiziunea Publică, mai spun sursele menţionate. Replica Rodicăi Culcer nu s-a lăsat aşteptată. Aceasta s-a plâns, din nou, pe paginademedia.ro, că această a doua decizie "e la fel de ilegală ca şi decizia precedentă şi are acelaşi caracter de execuţie politică".

Prima decizie este datată 18 ianuarie a.c. Atunci, CA decidea, la capătul unei şedinţe extrem de tensionate, "încetarea delegării mandatului Rodicăi Culcer pe postul de director interimar al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport", cu 7 voturi pentru şi 6 contra – în şedinţa de azi, Opoziţia a mai câştigat un vot în defavoarea Rodicăi Culcer din partea Luciei Hossu-Longin. Decizia a fost urmată de o informare venită din partea Departamentului Comunicare al TVR, conform căreia votul din CA va fi supus unei analize, întrucât aprobarea "angajării şi concedierii personalului societăţii" este atribuţia exclusivă a preşedintelui-director general al TVR, Alexandru Lăzescu, iar Rodica Culcer a reclamat pe paginademedia.ro faptul că "este vorba despre presiuni politice inacceptabile într-un stat civilizat".
Comentarii
"Rodica Culcer nu va pleca din TVR!" Demiterea şefei Ştirilor a fost votată, din nou, în Consiliul de Administraţie al TVR
20 comentarii
mara
ce murdar vorbiti. ati ajuns sa judecati un un care totusi are ceva de spus. v-ati analizat pe voi inainte de a face asemenea aprecieri. credeti ca ea vorbea de pensiile oamenilor de rind sau a celor care au nejustificat acele pensii mari fara sa fi facut mare lucru. va dati nota singuri ca in afara de critica de vorbe murdare nu mai puteti spune nimic.
16/02/2012 18:08:25 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
mara
ce murdar vorbiti. ati ajuns sa judecati un un care totusi are ceva de spus. v-ati analizat pe voi inainte de a face asemenea aprecieri. credeti ca ea vorbea de pensiile oamenilor de rind sau a celor care au nejustificat acele pensii mari fara sa fi facut mare lucru. va dati nota singuri ca in afara de critica de vorbe murdare nu mai puteti spune nimic.
16/02/2012 18:08:24 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
mara
ce murdar vorbiti. ati ajuns sa judecati un un care totusi are ceva de spus. v-ati analizat pe voi inainte de a face asemenea aprecieri. credeti ca ea vorbea de pensiile oamenilor de rind sau a celor care au nejustificat acele pensii mari fara sa fi facut mare lucru. va dati nota singuri ca in afara de critica de vorbe murdare nu mai puteti spune nimic.
16/02/2012 18:08:21 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
@Karina Knapek
Draga Karina,
Te tin minte din 1990....Ce tineri eram ! Nu ti s-a umplut obiectivul de maro fotografiindu-i pe uratii astia
doi ? Sigur poti candida cu mari sanse la categoria "Cea mai dezgustatoare fotografie a anului" !.....
01/02/2012 14:55:05 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Ionut
Cum o să plece tovarășa Rodica Culcer(scuzați cacofonia!),când patronii ei spirituali,Băsescu-Boc,nu pleacă nici după trei săptămâni de proteste? De ce să fie discriminată,sărăcuța?Se găsesc ,,oameni de bine,,,în frunte cu directorul general TVR,Alexandru Lăzescu,care o țin în brațe.Vreți să slăbească portocaliul din TVR?Nu se poate!
01/02/2012 14:10:24 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul