Dan Negru : "Televiziunile sunt ticsite cu idioţi"

Dan Negru vorbeşte despre "Amintiri în alb şi negru", cartea pe care a scris-o pentru singurul om care o va aprecia peste ani, Dara, fetiţa lui, şi despre lumea televiziunii de dincolo de reflectoare.

Dan Negru: Câţiva prieteni care n-au legătură cu lumea aflată sub reflectoare mi-au dat imboldul cu ceva vreme în urmă, după ce citeau postările mele de pe blog. Cred că la început a fost blogul şi apoi cartea, ei m-au convins şi n-a durat mult să le pun pe hârtie. Multe povestiri au fost scrise în avion, pe naveta Chişinău - Bucureşti.

● Cine a fost primul lor cititor, soţia ta, Codruţa? Cum i-au părut?

Codruţei sau mamei mele, femeile importante din viaţa mea, le-ar plăcea orice aş scrie, aşa că soţia mea n-a fost un critic obiectiv, nici n-ar avea cum. Cartea însă am scris-o doar pentru singurul om care o va aprecia peste ani, Dara, fetiţa mea...

● Faci o reverenţă aici în faţa oamenilor care te-au influenţat, impresionat, marcat, oameni care pentru tine au însemnat ceva. Ai omis pe cineva?

Da, am omis mulţi oameni, dar mi-era greu să-i pomenesc pe toţi. De fapt, cartea nu e un elogiu adus celor care m-au ajutat, ci o înşiruire de întâmplări petrecute în jurul televiziunii.

● Cuvântul înainte e semnat de Mihaela Rădulescu. De ce nu de Andreea Marin, de exemplu?

Cu ambele am avut şansa să colaborez de-a lungul anilor, cred că sunt singurul prezentator care a prezentat cu amândouă, cu Andreea am fost pe scena Mamaia la TVR, cu Mihaela am prezentat chiar un format împreună, la Antena 1. Aşa că ambele îmi sunt apropiate...

● Ai pus aici doar o părticică din amintirile tale. Ce faci cu celelalte?

Le ţin într-un sertar al minţii, habar n-am ce-oi face cu ele, totul e să nu le pierd din sertarul ăla...
Deocamdată ele stau bine acolo. Dacă de amintirile înşirate în cartea asta s-o arăta cineva interesat, poate cândva le-oi înşira şi pe celelalte, mai cu seamă că s-or strânge şi mai multe.

● Ce episod din viaţa ta de prezentator te-a făcut să lăcrimezi pe bune, în faţa sau în spatele camerelor?

Sunt câţiva oameni care m-au impresionat, povestea cu Angela Similea din carte e un exemplu, omul care m-a ţinut de mână la prima mea emisiune de televiziune. Şi sunt multe altele, dar nu am loc să le înşir aici. De asta există cărţile.

● Spui că ai cea mai frumoasă meserie din lume, după cum te-a învăţat Valeriu Lazarov, "singura în care ce visezi noaptea poţi realiza a doua zi". Cum îţi explici că oameni de televiziune ca Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Dana Războiu, Teo Trandafir renunţă de bunăvoie la ea?

Unele vise puse în practică pot deveni şi coşmaruri, poate fi şi asta o explicaţie. Ca visul să fie îndeplinit e nevoie de mai mulţi factori, de mai multe condiţii. Dacă toate condiţiile astea nu se îndeplinesc nu mai e vis, e coşmar. Azi sunt multe coşmaruri pe televizor.

● Mărturiseşti că singurul tău prieten ţi-a fost căţelul Dick. Nu te temi că afirmaţia îi va leza pe cei care se considerau prietenii tăi?

Dick, vorbesc despre el în carte, mi-a stat alături şi-n copilărie, şi-n adolescenţă, şi-ntr-o perioadă a maturităţii. Nu există prieten în viaţa mea care să fi fost lângă mine atât de mult, pe toţi i-am pierdut pe drum sau i-am câştigat târziu. De asta maidanezul Dick rămâne o filă de poveste din viaţa mea.

● Ai renunţa să prezinţi o chiloţeală, vorba lui Iosif Sava, pentru o emisiune de cultură?

Nu am cum să fac aşa ceva, nu mă pricep deloc la asta. Boala românului e că oricine se pricepe la orice. E ca şi cum i-ai auzi pe AC/DC cântând romanţe.

● Cărei personalităţi crezi că i s-ar potrivi, acum, titulatura de sanitar al talk-show-urilor sau al emisiunilor de divertisment?

Vorbesc despre Pruteanu în carte şi cred că el era un astfel de sanitar. Îmi plăceau momentele în care-i punea la punct pe idioţi. Acum televiziunile sunt ticsite de ei şi Pruteanu s-a retras puţin. Nu a reuşit nimeni să-i ia locul, încă.

● La ce emisiuni te uiţi?

Sunt un mare consumator de televiziune şi nu există nici o emisiune de divertisment pe care să o ratez.
Atunci când se suprapun ca ore sau nu sunt acasă le înregistrez. Nu ratez nimic şi cred că aşa ar trebui să facă orice om pasionat de lumea asta. E ca şi cum un fotbalist nu ar fi interesat de alte meciuri.

● Le dedici un capitol maneliştilor. De altfel, cele mai mari audienţe le-ai înregistrat tot cu maneliştii. Cum se împacă faptul că nu-i placi, nu le asculţi muzica, dar îi chemi în emisiuni?

Nu mie trebuie să-mi placă muzica lor, ci celor care îi urmăresc la televizor. Ei, maneliştii, sunt personaje interesante mediatic, imprevizibile, cu har, talentate. Sunt ofertante pentru orice show de televiziune. Ce ascult eu acasă sau în maşină contează prea puţin.

● Care sunt, în momentul ăsta, oamenii de televiziune, adevăraţi profesionişti din punctul tău de vedere, care au fost daţi la o parte nejustificat?

Singurul care poate decide asta e publicul, sunt mulţi cărora televiziunile le-au dat credit, le-au oferit formate, promovare şi bani, dar care n-au putut să convingă publicul. Asta e cel mai greu, să-i faci pe oameni să te iubească, admire sau măcar să te îngăduie.