De la Beijing, Bucureştiul se vede tot mai pricăjit

Bucureştiul se vede tot mai puţin de la Beijing. Şi asta numai din cauza incoerenţelor politice şi diplomatice cu care decidenţii României au umplut agendele bilateral româno-chineze. Aş putea spune chiar că România a jucat la mai multe capete, bezmetic uneori, uitând total de cel mai important capăt al lumii, Asia, şi în special China. Că un an nu am avut ambasador la Beijing, asta nu mai miră pe nimeni. Situaţie similară, de ani în şir, având în Japonia şi Coreea de Sud, ca să amintesc doar ţări de primă mână.

România a început anul 2011 printr-o declaraţie halucinantă a preşedintelui român la adresa Chinei, pentru ca pe final de an să se repoziţioneze, să considere China un important partener. Balansul preşedintelui pe marginea de­cla­ra­ţiilor prăpăstioase nu reprezintă o surpriză. Însă pentru meticulozitatea, atenţia asiatică în alegerea cuvintelor, aceasta reprezintă un argument pentru a se concentra în alte direcţii.
Vizita tardivă a premierului român, în luna august, nu a reuşit să producă o schimbare esenţială în relaţia cu China. Întrevederile cu preşedintele Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao au reprezentat doar câteva clipe de glorie ale premierului Emil Boc, urmate de acelaşi stil debusolant românesc.

La patru luni de la vizita semioficială guvernamentală românească în China, nu a fost semnat nici un contract bilateral, fiind doar înteţite vizitele cu titlu econo­mic. Atât premierul Boc, cât şi ministrul Economiei, Ion Ariton, au fost însoţiţi în China de firme de familie, multe cu un număr de angajaţi egal cu numărul de portari ai oricărui parte­ner chinez invitat la discuţii. La rândul lor, dialogurile la nivel ministerial, cu directorii societăţilor ro­mâ­neşti de stat, nu au fost derulate sub alte auspicii. Pentru că şi oamenii de afaceri, cât şi directorii de stat au venit în China la cumpărături şi cu o jenantă atitudine de Dâmboviţa.

Când delegaţiile se prezintă în China cu materiale de prezentare în limba română, rarisim în limba en­gle­ză, fără a fi traduse în limba oficială lo­cală, ce şanse îţi poţi asigura? Ra­por­tarea merge până la jenantele cărţi de vizită. Apoi, multe personaje anun­ţate la nivel de oameni de afa­ceri nu cunosc elementara limbă engleză, nicidecum să angajeze din timp interpreţi de chineză. Cu alte cuvinte, pre­gă­tirea, fie că a fost eveniment la nivel ministerial, fie că a avut caracter economic privat, a fost cvasiabsentă.

Relaţii economice bazate pe importuri, nu pe exporturi
Potrivit Biroului de Promovare Comercială şi Economică din cadrul Ambasadei României la Beijing, la data de 30 septembrie 2011, România ocupa locul 18 între cele 27 de state membre UE, raportat la nivelul relaţiilor economice cu RP Chineză. Relaţiile comerciale româno-chineze totalizau 3,256 miliarde USD, din care 2,545 miliarde USD exporturile Chinei în România, iar 712 milioane USD exporturile României în China. La acest capitol, în faţa României se află ţări mici precum Cehia (1,722 miliarde USD) sau Ungaria (1,831 miliarde USD).

● Corespondenţă din Beijing