Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Directorul Penitenciarului de Femei Târgşor, acuzat de corupţie de sindicalişti

FSANP spune că faptele au fost comise în legătură cu derularea unui proiect finantat din fonduri europene, favorizatul fiind concubinul. ANP aşteaptă rezultatele controlului DLAF
2 mai 2011 – 14:52

UPDATE: ANP a trimis Inspectia la Penitenciarul Targsor

Directorul General al ANP, dr. Ioan Băla, ne-a precizat: "Este o minciună. ANP nu a acoperit nici o faptă penală de nicăieri, nu doar de la Târgşor. Este sesizat DLAF, am trimis şI noi Inspecţia acolo, chiar de două ori. S-au găsit nişte aspecte, dar nu pe proiectul finanţat din fonduri europene. Acum aşteptăm concluziile DLAF. Noi suntem cei care am sesizat întotdeauna; noi luăm măsuri, dar atunci când avem dovezi, nu când doreşte X sau Y.”

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) a formulat plângere penală împotriva directorului Penitenciarului de Femei Târgşor, Mihaela Puşcaş pentru săvârşireainfracţiunii contra intereselor financiare ale Comunităţii Europene, prevăzută şi pedepsită de art. 182, alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu inchisoare de la 5 la 15 ani. FSANP reclamă şi conflictul de interese în care s-ar afla directorul penitenciarului, precum şi abuzul în serviciu contra intereselor publice ce ar fi fost comis de Mihaela Puşcaş în calitate de manager în cadrul proiectului POSDRU/84/6.1/S/57840, finantat din fondurile Comunităţii Europene.

Concret, FSANP dezvăluie : « Directorul Penitenciarului de Femei Târgşor a semnat la 06.07.2010 un contract de prestări servicii cu concubinul domniei sale în valoare de 425.000 lei (aprox 100.000 Euro) fapta ce constituie infractiune conform prevederilor legale susmentionate. Dna Mihaela Puşcaş, directorul Penitenciarului de Femei Târgşor, a patronat falsificarea unor documente din proiect, menite a acoperi numeroase şi grave nereguli în achiziţii precum şi încercarea de a beneficia ilegal de sume de bani din proiect şi a desfăşurat acţiuni directe de intimidare şi ameninţare a avertizorului de integritate ».

« FSANP a sesizat Administratia Natională a Penitenciarelor (ANP) în repetate rânduri însă reacţia a fost aceea de a acoperi faptele de natură infracţională şi de a abuza sesizatorul, contabil şef în cadrul Penitenciarului de Femei Târgşor, în pofida chiar a angajamentelor publice de a aprofunda onest investigaţiile. Acest proiect este folosit ca sursă de venituri dubioase pentru personaje de genul dlui. Dan Voinea (grl rez) – fost magistrat militar, Emanuel Parauseanu (col rez) – medic şi fost director în cadrul ANP, Gheorghe Florian – psiholog şi fost director în cadrul ANP, toţi experţi într-un proiect care are drept obiectiv… conştientizarea deţinutelor referitor la problemele mediului înconjurător. FSANP a sesizat la 13.01.2011 Departamentul de Lupta Antifraudă – Controlul Fondurilor Europene », se arată în comunicatul semnat de Sorin Dumitraşcu, preşedinte FSANP.

În replică Administraţia Naţională a Penitencialor, prin vocea ofiţerului de presă Dan Donciu ne-a precizat: "Deocamdată acolo este o acţiune de control efectuată de DLAF şi până nu se termină acest control, noi nu putem dispune nici o măsură”.

Taguri asociate:     fsanp | anp | dlaf
Comentarii
Directorul Penitenciarului de Femei Târgşor, acuzat de corupţie de sindicalişti
2 comentarii
Mirela Tantan
Referitor la amenintarile proferate de Mihaela Puscas - de genul: "Cine nu e cu mine in caruta, dau cu caruta peste el !" sau "Intariti-va cocoasa ca va arat eu voua!" - i-as face urmatoarea precizare: exista si oameni integri in tara asta, oameni care refuza sa intre intr-o caruta plina cu noroi... Se pare, "doamna", ca v-ati condus atat de prost caruta incat s-a ... Citeşte întreg comentariul
21/08/2011 10:04:51 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Mirela Tantan
In urma constatarii faptelor de natura infractionala ale numitei Mihaela Puscas, consider ca fiind obligatorie demiterea imediata a acesteia din functia de director al Penitenciarului Targsor , punerea ei sub urmarire penala, instiintarea Comisiei Europene si, fireste, sanctionarea conform legii.
Dupa cum reiese din plangerea penala inaintata de presedintele FSANP Departamentului National ... Citeşte întreg comentariul
21/08/2011 09:51:29 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Unirii

6 camere

Suprafata utila: 264 mp

425.000 EU

Apartament in Rahova

3 camere

Suprafata utila: 78 mp

62.500 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul