Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Discriminarea românilor din Sf. Gheorghe, azi la CNCD

6 februarie 2012

Senatorul Dan Voiculescu a anunţat ieri, pe blogul personal, că astăzi, de la ora 10, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării va anali­za sesizarea sa referitoare la po­ten­ţiala discriminare a cetăţenilor de naţionalitate română din municipiul Sfântu Gheorghe. În acest context, Dan Voiculescu a publicat şi un mesaj adresat lui Antal Árpád András, primarul municipiului Sfântu Gheor­ghe, prin care îi solicită să analizeze situaţia celor peste 14.000 de cetăţeni de naţionalitate română din municipiul Sfântu Gheorghe.

"Consider că în locul unor declaraţii emoţionale şi agresive, care prejudiciază pe toţi cetăţenii români, indiferent de etnie, ar fi mult mai util să analizaţi lucid şi aplicat această temă. Deşi un sfert din locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe sunt de naţionalitate română, nici unul dintre cei 119 de funcţionari publici angajaţi la Pri­mărie, ale căror declaraţii de avere sunt publicate pe site-ul instituţiei, nu este de naţionalitate română, toţi fiind de etnie maghiară. Un asemenea raport, de 119 la zero, nu poate fi o întâmplare.

Dumneavoastră, ca reprezentant al unei minorităţi, ar trebui să înţelegeţi foarte uşor că discriminarea sistematică a unei comunităţi va determina, mai devreme sau mai târziu, o reacţie pe măsură. Avem responsabilitatea de a preveni conflicte, nu de a le alimenta. Nu acţio­nez împotriva nimănui, ci pentru drepturile a 14.000 de români, locui­tori ai municipiului Sfântu Gheor­ghe, şi cred că, în calitatea dumnea­voastră de primar al localităţii, ar trebui să vă alăturaţi acestui demers", se arată în scrisoare.  

Taguri asociate:     observator
Comentarii
Discriminarea românilor din Sf. Gheorghe, azi la CNCD
2 comentarii
gogu
Uite jigodia asta mai are si curajul sa spuna ca lui ii pasa de soarta romanilor cand el nu stie cum sa invrajbeasca poporul sa creeze instabilitate sociala pentru a fi scosi din UE si din toate aliantele internationale ptr a ajunge cum eram inainte de 2004ca sa poata el sa vanda si sa imparta tara din nou cum a facut pe vremea lui iliescu . LA PUSCARIE CU CEI CARE ATENTEAZA LA ... Citeşte întreg comentariul
05/02/2012 21:46:28 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
jinx
Tu pe cine reprezinti Felixe ? Taganii ,desigur.
05/02/2012 21:40:44 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Unirii

6 camere

Suprafata utila: 264 mp

425.000 EU

Apartament in Rahova

3 camere

Suprafata utila: 78 mp

62.500 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul