Cântăreţul Doru Stănculescu, săltat de jandarmi la mitingul de la Cotroceni
Cântăreţul de muzică folk, Doru Stănculescu a fost ridicat, ieri seară, în faţa Palatului Cotroceni, de jandarmi, care l-au dus la secţia 22 de poliţie pentru tulburarea ordinii publice, a declarat artistul pentru Antena 3.
"Aseară am ajuns la spartul târgului cu un banner pe care scria: "Băsescule, marş". Am fost ridicat de jandarmi, mi s-a sucit mâna la spate, am fost băgat în dubă, mi s-au sfâşiat şi pantalonii, care s-au agăţat de un cui", a spus Stănculescu.
"Mi s-a făcut şi un proces verbal pe care nu l-am semnat şi nici nu-l voi semna. Mi-au zis că mi-l vor lipi de uşă şi voi lua o amendă între 300 şi 1.000 de lei. M-au dus la secţia 22. Mi-au făcut proces verbal pentru tulburarea ordinii publice şi ofensă adusă autorităţii", a povestit cântăreţul la Antena 3.
Doru Stănculescu spune că a refuzat şi să semneze procesul verbal şi să se lase amprentat. De asemenea, acesta nu recunoaşte că ar fi adus o ofensă autorităţii.
"Eu m-am adresat unei persoane pe nume, Băsescule! Şi i-o zic şi acum! Au vrut să mă amprenteze şi să mă fotografieze, am refuzat. Mi-au zis că n-am avut autorizaţie, iar eu le-am zis că nici pe 21 decembrie 1989 n-am avut. Nu m-au mai întrebat multe, i-am întrebat eu pe ei. Le-am şi cântat, deşi nu ştiau cine sunt", a povestit artistul.
Doru Stănculescu a fost arestat şi în timpul Revoluţiei din 1989, când, în noaptea de 21 spre 22 a fost închis la Jilava.
Artistul spune că, ieri, alături de el au mai fost duşi la secţie alţi doi tineri, care îl ajutaseră să desfăşoare bannerul pe care îl adusese.
"Mai erau încă doi băieţi, săltaţi odată cu mine. I-au fotografiat, i-au amprentat, băieţii erau mai timizi. Nici nu ştiu cum îi cheamă", a mai spus Doru Stănculescu, la Antena 3.



AM FOST BATUTI CRUNT DE JANDARMERIE.
VENITI AZI LA ORA 14.00 IN PIATA UNIVERSITATII CA SA SCAPAM TARA DE TIRAN!!!
SA NE AJUTE DUMNEZEU!!!!

Din dec. 1989 , la putere au ajuns indivizi certati cu normalitatea , secaturi, lepre, bolnavi psihic ce se autointituleaza intelectuali si democrati .Magia neagra a readus in forta masoneria , mafia - monstrii ... Citeşte întreg comentariul

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

