Echilibru între dorinţele stomacale şi spirituale

"Pe timp de criză, fiecare dă din coate, nu neapărat ca să se ridice, dar măcar să plutească", spune actorul Paul Ipate

Joacă la Teatrul de Comedie. Joacă în filme. Joacă şi-n reclame. A turat motorul "la maximum". Cu toate astea, Paul Ipate (25 de ani) conside­ră că nu face atât cât ar vrea el să facă. Vrea mai mult. Mult şi bine. Actorul care a câştigat notorietate şi datorită unor reclame vorbeşte despre cum trebuie să-şi creeze actorul un echilibu între dorinţele stomacale şi cele spirituale.


● Jurnalul Naţional: Ai devenit un personaj şi datorită reclamelor în care joci...
● Paul Ipate: Nu m-am aşteptat ca peste noapte să devin o persoană publică. Ciudat este faptul că nu ştiu să reacţionez la chestii de genul ăsta. Am fost într-o seară - spre exemplu - în mall cu iubita mea şi am plecat după câteva minute. Obosisem să tot aud comentariile care treceau pe lângă mine la fiecare pas. Unele mai politicoase, altele mai puţin. Ştii senzaţia aia când eşti privit?! Începi să te întrebi... "Am ceva pe mine, am ceva pe faţă?".


● Şi nu e de bine ce ţi se întâmplă? Faptul că te recunoaşte lumea pe stradă?
● Uite că nu m-am gândit la chestia asta. Cred că e OK....


● Cum a început povestea cu reclamele?
● S-a întâmplat anul trecut. Am fost la casting împreună cu iubita mea şi ne-au ales pe amândoi. Lumea când ne vede spune că ne-am combinat de la reclamă. Dar noi suntem de patru ani împreună.


● Câte reclame ai filmat?
● Nu ştiu nici eu. Sunt multe, iar contractul este până în decembrie, din câte ştiu eu.


● Actoriceşte, te împiedică cu ceva faptul că eşti prins în acest contract?
● Nu, absolut cu nimic. Ar fi absurd să mă limiteze de meseria mea. Clau­zele contractuale sunt în limitele bunului-simţ.


● Ce te deranjează cel mai tare vi­zavi de toată treaba asta cu rec­la­­mele?
● Eram într-o seară în oraş şi a venit la mine, la un moment dat, un băiat. Mi-a spus: "Te-am văzut la teatru, în Biloxi Blues. De ce faci reclame?". Mi se pare absurd să se întrebe aşa ceva. Unii oameni te judecă pentru faptul că faci reclame... eu am luat-o ca atare şi am declarat fără nici un fel de ascunzişuri că reclamele le facem pentru bani. Nimic mai mult. Nu este o tentativă de a face artă. Reclamele nu sunt artă. Pentru asta am făcut patru ani de facultate şi doi ani de master. Pentru a face teatru şi film. Reclamele reprezintă un suport financiar şi, oricum, sunt trecătoare.


● Bănuiesc că suportul financiar e serios, faţă de banii pe care-i câştigă actorii în teatru...
● Chiar vorbeam într-o zi cu o prietenă şi spuneam, "Chiar ne sacri­ficăm pentru artă. Murim de foame pentru artă". Dar asta-i satisfacţia. Că ieşi din facultate şi, OK, nu câştigi bani, dar faci ce-ţi place. Ce ţi-ai dorit să faci. Lucru care este foarte important. Până la urmă se creează un echilibru între dorinţele stomacale şi cele spirituale.


● Tu ai fost norocos. Ai reuşit să te integrezi bine lumii filmului şi teatrului. Ai jucat în câteva filme, colaborezi de câţiva ani cu Teatrul de Comedie...
● Da, eu sunt un caz fericit. Se pare că am avut mai multe şanse. În afară de a-mi duce CV-ul, de a mă prezenta la casele de casting şi de a fi în bazele lor de date, nu am făcut nimic.


● Spui că eşti un caz fericit. Ai avut multe şanse. În ziua de azi, e destul de greu pentru un tânăr absolvent UNATC să intre în lumea pentru care se pregăteşte?
● Da, e destul de greu, pentru că sunt foarte mulţi. Gândeşte-te că într-un an de la Facultatea de Teatru ies 50, 60 de actori. Pe lângă faculta­tea de stat, mai sunt câteva private, de unde ies cam tot atâţia. Şi toţi vor o carieră, dar e foarte greu să le găseşti loc.


● Tu nu te-ai temut? Ţi-ai asumat riscul acesta?
● Nu, nu mi-a fost teamă. Cât am fost în facultate, niciodată nu m-am gândit la acest risc şi niciodată nu am avut teamă că termin şi nu am ce să fac. Pentru că eu făceam teatru din clasa a X-a. Am avut multe proiecte la Teatrul de Comedie şi abia din anul IV de facultate am făcut şi film. După care au urmat reclamele. Cumva, nu am avut timp să mă gândesc că nu voi face nimic şi nici nu aveam de ce să mă gândesc la asta. Pentru că oricum sunt un om care are mare încredere în el. Ştiu ce pot face. Am învăţat încet-încet să fiu conştient de valoarea mea. Mulţi oameni cred că sunt uşor arogant când spun treaba asta, dar consider că e un lucru bun să ştii ce faci.


● Faptul că de o vreme încoace apari şi prin reclame te ajută pe par­tea cealaltă?
● Cred că da. Pentru că sunt prezent tot timpul, oamenii nu uită de mine. Cu toate că, la un moment, cred că devin agasant şi obositor. Eu, spre exemplu, sunt sătul de mine.


● Când ţi-a fost cel mai greu?
● ...Acum doi ani mi-a fost foarte greu. Din cauza unei situaţii legate de tatăl meu, despre care nu aş vrea să discut. Dar am luat situaţia aşa cum e - ştii cum se zice - fiecare îşi duce crucea cum poate. Şi am trecut peste. Iau tot ce-mi dă Dumnezeu şi-l duc aşa cum pot.


● Eşti optimist, gândeşti pozitiv...
● Da, sunt o persoană pozitivă, dar am şi eu depresiile mele pe care mi le vindec ascultând muzică. De obicei rock şi clasică.


● Cazi în depresii? Care este mo­ti­vul?
● Probabil dorinţa de a face mai mult.


● Dar faci foarte multe.
● Lumea are impresia asta. Dar nu fac foarte multe.


● Care ar fi regula de aur de care ţii cont în meseria ta?
● Sunt mai multe, dar ce pot să spun că am învăţat eu de la domnul Cojar, care mi-a fost profesor coordonator, este o vorbă pe care-o zicea dânsul mereu: "Nu vă fie teamă să greşiţi! Nu vă fie teamă să fiţi penibili! Greşiţi! Trebuie să aveţi o plăcere când greşiţi, pentru că în felul acesta câştigaţi simţul penibilului. Veţi şti când să vă opriţi, când să faceţi mai mult...".


● Te-a tentat vreo televiziune cu proiecte de colaborare pentru emisiuni?
● Am primit câteva oferte şi le-am refuzat. Deocamdată nu vreau să mă implic în televiziune şi asta nu pentru că nu s-ar face lucruri de calitate, dar mă feresc deocamdată. Nu cred că sunt făcut pentru televiziune. Nu simt lucrul ăsta, nu mă atrage, nu am o plăcere. Mi s-au propus emisiuni de divertisment, dar nu sunt pregătit pentru asta deocamdată.  


● Cum te percepi când te vezi la televizor?
● Nu-mi place să mă văd sau să mă aud. Tot timpul mă analizez şi îmi dau seama că aş fi putut face altfel. E foarte bine implementată în mine această autocritică.


● Cum resimţi realităţile din jur? E o perioadă mai grea pentru toată lumea...
● Legat de anul acesta de criză nu are rost să mă plâng, pentru că nu sunt singurul în situaţia asta. Tutu­ror le este greu. Şi fiecare dă din coate cât poate, nu neapărat ca să se ridice, dar măcar să plutească la un anumit nivel. Chiar dacă stagnezi, e OK, dar dincolo de criză şi de anul ăsta greu, am fost învăţat de părinţii mei că nu trebuie să aştepţi să-ţi cadă din cer, nu trebuie să aştepţi ca cineva să vină la tine şi să te tragă de mână. Trebuie să te lupţi singur pentru calea ta. Aşa că, nu prea mă plâng în general şi dacă-mi este greu, fac tot posibilul să îmi fie bine.