Arhiva
Observator.
Vineri, 10 februarie 2012
SHOP

Editura Curtea Veche, luată cu japca

20 iulie 2010
Cine se joacă mai bine cu legislaţia şi are "spate" va câştiga întotdeauna, chiar şi atunci se ia cu japca o întreagă editură. Această reţetă a "succesului" a fost aplicată, începând de sâmbătă dimineaţă, în cazul Editurii Curtea Veche, iar autorităţile stau cu mâinile-n sân şi se uită la abuz de după gard, pentru că intervenţia lor este oprită de legislaţie deocamdată.

Clădirea din Strada Ion Mincu numărul 11, în care funcţionează Editura Curtea Veche de mai bine de zece ani, a fost ocupată abuziv sâm­bătă dimineaţă, când firma de badi­garzi "Civis Pază" a pus lanţuri şi lacăte pe porţi în jurul orei şase. Fără să existe o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pretinsul proprietar, Schalli Alexandru, a blocat activitatea editurii.

Chiar dacă toată această comedie neagră se desfăşoară lângă gardul Secţiei 2 de Poliţie, organele de ordine nu pot interveni, pentru că nu le permite legea. "Poliţia nu poate să intre într-un imobil fără acordul proprietarului. Colegilor mei de la Secţia 2 li s-a prezentat o carte de identitate prin care Schalli Alexandru a demonstrat că are domiciliul acolo. Noi ulterior i-am făcut dosar pentru fals în declaraţii, deoarece el a minţit că imobilul nu este în litigiu. Am anulat avizul firmei de pază, iar astăzi am făcut un nou proces-verbal. În aceste cazuri numai instanţa de judecată se poate pronunţa", a declarat Cristian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Schalli Alexandru, moştenitorul care nu are o hotărâre judecătoreas­că definitivă şi irevocabilă, s-a mutat în clădire de sâmbătă, iar ieri, după ce au­torizaţia firmei de pază a fost ri­dica­tă, şi-a adus alte "ajutoare" care să-i ţină departe de birouri pe an­gajaţii editurii. Mai mult, a consi­derat necesar că trebuie să-şi apere "proprie­ta­tea" cu pumnul împotriva directoarei editurii, Irene Arsene, care ieri a în­cercat să discute cu el şi să-şi recupe­re­ze documentele firmei, cărţile şi toa­te celelalte bunuri sechestrate în imo­bil. "M-a îmbrâncit când am vrut să in­tru în sediul firmei şi l-au ajutat şi cei­lalţi bătăuşi. Eu sunt aici, în acest spa­­ţiu, cu acte în regulă, pentru că eu am posesia. El are un act fals, con­tes­tat în instanţă", a declarat Irene Ar­sene, directoarea Editurii Curtea Veche. Schalli Alexandru şi ajutoa­rele lui au refuzat să discute cu presa şi nu au semnat procesul-verbal al poliţiei, după ce au fost legitimaţi.
Taguri asociate:     viaţă sănătoasă | observator | special
Comentarii
Editura Curtea Veche, luată cu japca
4 comentarii
C. Popa
Da bai jegosule ati intrat pe baza unui plan de paza care zicea ca sediul nu e locuit si nu e in litigiu, iar neamtul si-a facut buletinul prin uz de fals. Iar acum sunt lanturi pe poarta si sunt pazite de niste gorile. Ce zici mai cinstitule de asta? Anonimule
20/07/2010 20:00:19 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
NICOLAE MARES
Ce face onor Ministerul Culturi, in momentul in care sacalii ameninta una dintre cele mai de seama case editoriale din Romania?
Dar Politia Romana?
Nepasarea acestor institutii este extrem de dureroasa.
Jos jaful de pe cultura romana!
Nicaieri in lume, justitia din n-a venit in intampinarea jefuitorilor ajunsi sa pradeze peste noapte ... Citeşte întreg comentariul
20/07/2010 10:09:08 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
anonim
domnule ciocan fiti mai explicit in declaratii a fost anulat avizul planului de paza nu avizul de functionare al societatii respective.
din declaratia dumneavoastra se poate interpreta si una si alta
asa ca ar fi bine sa reveniti cu o clarificare
20/07/2010 07:43:22 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
anonim
buna dimineata
vad ca in continuare se scrie ca firma de paza a pus lacate pe portile editurii
nu este adevarat. sambata dimineata la ora 07.15 firma de paza a intrat in curte in baza unui plan de paza avizat de catre sectia 2 politie unde deja se gaseau acele lanturi
aseara in jurul orei 19.35 firma de paza a primit din partea sectiei 2 politie anularea avizului de paza ... Citeşte întreg comentariul
20/07/2010 07:37:41 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Un Plus pentru Audi TT RS
Un Plus pentru Audi TT RS Noul model care va fi prezentat de Audi la Salonul Auto de la Geneva este botezat TT RS Plus şi va ... Citește articolul
Un român din Marea Britanie se vinde pe ebay cu 60 de lire pe zi
Un român din Marea Britanie se vinde pe ebay cu 60 de lire pe zi Un român din Coventry care a rămas fără loc de muncă s-a pus la vânzare pe eBay, pentru ... Citește articolul
RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de troleibuz
RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de troleibuz Vutescu Mihai Radu murea nevinovat intr-un accident de motocicleta, la sfarsitul lunii iunie 2011, ... Citește articolul
Scandalul Daciei fabricate în Maroc: Uzina Renault din Tanger, o afacere suicidară pentru statul francez
Scandalul Daciei fabricate în Maroc: Uzina Renault din Tanger, o afacere suicidară pentru statul francez Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea ... Citește articolul
VIDEO: Michelle Obama l-a umilit pe prezentatorul emisiunii "Late Night with Jimmy Fallon" la Casa Albă
VIDEO: Michelle Obama l-a umilit pe prezentatorul emisiunii "Late Night with Jimmy Fallon" la Casa Albă Prima Doamnă a SUA Michelle Obama l-a invitat pe Jimmy Fallon la Casa Albă pentru o competiţie de ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Casa in Pantelimon-Oras

3 camere

Suprafata utila: 80 mp

52.000 EU

Vila in Dorobanti

10 camere

Suprafata utila: 351 mp

590.000 EU

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE