Din acest an, probele examenului pentru obţinerea permisului de conducere ar putea fi modificate, urmând a fi reintroduse poligonul şi conducerea pe timp de noapte. Mai mult, potrivit lui Gino Boşman, adjunctul de la Direcţia Rutieră, se caută modalităţi legale pentru interzicerea detectoarelor radar.
Se anunţă vremuri exigente privind modalitatea de testare a examenului auto. Potrivit adjunctului Direcţiei Poliţiei Rutiere, comisar-şef Gino Boşman probele examenului pentru obţinerea permisului de conducere ar putea fi modificate, urmând a fi reintroduse poligonul şi conducerea pe timp de noapte.
Adjunctul de la Direcţia Rutieră a mai precizat că aşteaptă numirea ministrului de la Interne pentru a-i propune acestuia găsirea unei modalităţi legale pentru interzicerea detectoarelor radar. România a înregistrat în ultimii doi ani o creştere a numărului şi a consecinţelor rutiere grave, în 2008 fiind înregistrate peste 10.000 de accidente, soldate cu aproape 3.000 de morţi şi peste 9.000 de răniţi. Boşman a făcut aceste declaraţii ieri după lansarea în România a Proiectului European "Lifesaver", care îşi propune în primul rând reducerea accidentelor rutiere.
Proiectul vizează ca, în toate cele 26 de state să ajungă la fiecare poliţist un ghid de bune practice care conţine îndrumări utile în aplicarea procedurilor legale privind "arta" comunicării cu participanţii la trafic şi folosirea tehnicii din dotare. Pe principala arteră de circulaţie din România DN1 (E60), media anuală a valorilor de trafic s-a mărit cu 10,2%, atingând la sfârşitul lui 2008 peste 12,5 de milioane de maşini.
Comentarii
Examen auto: Înapoi la poligon!
16 comentarii

UNU
E facut special ca sa fie picat de cit mai multi si sa se stringa fonduri suplimentare la buget !Intrebari capcana....din cartea care nu explica exact ce trebuie,instructorii de scoala nu pot acoperi orele ! si cu informatii cam de 80% nenecesare si tembele ,de care nu ai nevoie niciodata! ca sa poti sa-l treci trebuie sa fii in acelasi timp avocat,doctor si inginer mecanic !Prostia si rautatea ...
Citeşte întreg comentariul

Mariana
Oameni buni, chiar daca reintroduc poligonul ,cei care sunt smecheri vor mitui in continuare si vor lua permis.Eu am luat sala de trei ori si de trei ori am fost picata la traseu.Cui ii spuneam de nereusita mea , primeam raspunsul:daca nu ai cotizat de-aia ai picat la traseu!Mie mi se face lehamite de sistemul asta infect,plin de putregaiuri care a distrus imaginea tarii asteia.Nu i-ar mai rabda ...
Citeşte întreg comentariul

amalutzza
de cand o sa se introduca poligonul si conducerea pe timp de noapte?

GEORGE
NU ASTA E CAUZA ACCIDENTELOR ,CA NU STII SA MERGI INAPOI SAU SINUOS SAU SA PORNESTI DIN RAMPA; VA FI O PIERDERE DE TIMP, BANI, CARBURANT ,DECI NEECOLOGIC SI DE MULTE ORI FARA EFECT; ORICUM SE INVATA SA PARCHEZI SI SA INTORCI IN SCOALA,LA TRASEU ;MAI BINE FACI 50 DE ORE IN ORAS ,ZI, NOAPTE,PLOAIE ,ETC....
UN FORMATOR
UN FORMATOR

marian
F bine, sa introduca si poligon si conducere pe timp de noapte, dar sa fie si politistii cu care dai exam corecti...ca daca in continuare is to aia si dau permise la tot prostul, nu am rezolvat nimic..cat despre detectoarele de radar...intai sa faca autostrazi si drumuri care ocolesc satele..si dupa aia..sa aibe grija celor care au detectoare de radar.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ...
Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ...
Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ...
Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

