Hectare întregi din Parcul Tineretului, ajunse în proprietatea băieţilor deştepţi, sunt deja şantiere sau în curs de devenire. Lângă deja celebra Marioara Micşunescu, o altă Constanda a Capitalei, care deţine 20.000 de metri pătraţi din spaţiul verde, se dezvoltă imobiliar şi alţi investitori.
Şi asta n-ar fi nimic, dacă şmecherii cu relaţii n-ar merge până la a falsifica documente oficiale. Unul dintre exemple ar fi modificarea a certificatului de urbanism. Acesta permitea în parc construirea unui imobil cu subsol, parter şi un etaj. La prima mână. La a doua, unicul etaj s-a transformat din pix în 14.
ORICE E POSIBIL ÎN ROMÂNIA
Nu ne mai miră nimic, asta-i clar, însă de multe ori sperăm ca lucrurile să intre în normal. Realitatea din teren bate orice scenariu pus pe hârtie de vreun regizor în vogă. Parcul Tineretului a fost subiectul multor anchete publicate de Jurnalul Naţional de-a lungul anilor.
Cel mai cunoscut a fost cazul Marioarei Micşunescu, cea care a obţinut, pe modelul Constanda, 20.000 de metri pătraţi în Parcul Tineretului printr-o decizie definitivă şi irevocabilă. Ambiţiile negustoresei sunt mari, vrea să construiască vile de lux, dacă nu, să fie despăgubită, dar la preţul pe care-l vrea ea, 2.500 de euro pe metru pătrat, fără a ţine cont însă de criză şi de căderea pieţeii imobiliare.
Pe lângă terenul doamnei Micşunescu au apărut însă şi alţi dezvoltatori, pe principiul unde-s mulţi puterea creşte. După ce au cumpărat parcele de pământ din parc de la oameni care au obţinut terenurile în baza Legilor 10/2001 şi 18/1991, afaceriştii au trecut la fapte. Ziarul nostru a intrat în posesia unor documente care demonstrează că acte oficiale din administraţia locală au fost falsificate.
ŞMECHERII
Astfel, pentru 2.100 de metri pătraţi de la marginea Parcului Tineretului, aflat în proprietatea SC COMPANY SRL, s-au obţinut de la Primăria Sectorului 4, pe vremea când aceasta era condusă de Adrian Inimăroriu, un Certificat de Urbanism şi un PUD pentru o construcţie de trei niveluri, subsol, parter şi un etaj.
Acest lucru era permis pentru că zona, deşi încadrată în V1, adică spaţiu verde, a trecut, tot cu acordul edililor, în M2, adică zonă construibilă. Toate bune şi frumoase, numai că pe Certificatul de Urbanism cu pricina, în loc de un etaj a fost trecut ulterior, cu pixul, 14.
Click pe imagine pentru a mări
Conform legilor în vigoare, acest lucru nu este posibil fără semnătura primarului general, şi aceasta fiind valabilă doar pentru modificarea unor erori minore, ce priveşte materialele de construcţii, nicidecum nu poate fi vorba despre adăugarea a 13 etaje. Interesant este că lucrările au început deja în parc. Cazul a ajuns şi pe masa primarului general, Sorin Oprescu, care vrea să ceară Guvernului o ordonanţă de urgenţă prin care să declare întreaga zonă ciopârţită de utilitate publică. Parcul Tineretului mai are o problemă, o parte din el nu a fost intabulată, putând fi transformată foarte uşor în zonă bună de construit, aşa cum a fost cazul semnalat mai sus. Jurnalul Naţional va publica în zilele următoare şi alte exemple de acest gen.
DECLARAT DE UTILITATE PUBLICĂ
Reprezentanţii PC au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege, iniţiat de senatorul Dan Voiculescu şi semnat de parlamentari de la toate partidele, care prevede că Parcul Tineretului să fie declarat de utilitate publică. "Dorim ca de acest parc să se bucure toată lumea, să fie un loc de relaxare. Vrem să-l salvăm de la pericolul de a fi sfâşiat de rechinii imobiliari", a precizat purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă.
El a mai spus că PC va publica lista cu parlamentarii care vor vota împotriva acestui proiect, deoarece "numai dacă ai un interes acolo poţi să te pui împotriva apărării unui parc".
Comentarii
Fals în acte publice
15 comentarii

nemtalau
exista vreo lege care sa interzica aceste lucruri? daca da TREBUIE APLICATA, daca nu TREBUIE FACUTA SI APLICATA. deocamdata ar trebui sistate lucrarile si, mai tirziu, refacuta zona din parc.

Mihai Tomescu
In perioada BASESCU a fost adoptata o HCGMB prin care se repartizau fostilor proprietari din parcul Tineretului si Oraselul Copiilor suprafete echivalente in zona despre care discutati. Problema este ca basescu, primarul, nu a "prevazut" ca vor venu niste unii care vor cumpara drepturi litigioase si vor dori toata suprafata comasata. de ex. daca a cumparat drepturile pt 7 terenuri puse ...
Citeşte întreg comentariul

Marian Tomescu
Certif. de urb. este premergator aut de constr. "Greseala" din CU apare si in AC? este foarte posibil sa fie o eroare materiala asa cum este posibil sa fie un fals.

Pantera Roz
Oare de ce la New York nu vine un Ochi Ager sau Ureche Bleaga sa ceara Central Park?Paote asa i-a chemat pe sefii de trib ce aveau corturile acolo.Cu doi martori,hocus-pocus la noi ar fi posibil.Pai fratilor,Roamnia este tara tuturor poisibilitatilor,nu America.Tare sunt curios cind apare un mostenitor sau "mare investitor " care sa doneze un teren,o cladire,ceva pentru a se face un ...
Citeşte întreg comentariul

bercenar
Videanu la puscarie!!!! Abuz incalificabil. Mai avem si noi un parc acolo, si asta trebuie facut un bloc, "upgradat" de la 1 la 14 etaje. PUSCARIA!!!! mafiotilor! In frunte cu matrozul lipovean, devenit "basarabean" (adica din Basarabi - CT, nu din Basarabia)
-
Ieri, a fost depus la Comisia Europeană de la Bruxelles proiectul celui mai puternic laser din lume, European Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP), care se va construi în România, la Măgurele. ELI-NP este un concept paneuropean în cadrul căruia colaborează 13 ţări europene, unde Cehia, România şi Ungaria sunt... -
Celebra companie de circ canadiană „Cirque du Soleil” a susţinut miercuri seară la Romexpo, în faţa a peste 4.000 de spectatori, un adevărat regal artistic „Saltimbanco”. Încă de la debutul show-ului, spectatorul e introdus într-un oraş suprarealist populat de personaje bufe sau mitice ce... -
Guvernul învestit astăzi de Parlament este ilegitim şi nereprezentativ şi nu este o soluţie la protestele din societatea românească, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu. Liderul PNL a mai spus că liberalii nu se potrivesc "stilistic" cu "suflul nou" al discursului liderului PSD Victor Ponta, dar crede că poziţia PSD, PC şi PNL...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Aston Martin V12 Zagato va fi produs într-o ediție limitată
Aston Martin a prezentat primele imagini oficiale cu versiunea de producție a lui V12 Zagato. Așa ...
Citește articolul
Aston Martin a prezentat primele imagini oficiale cu versiunea de producție a lui V12 Zagato. Așa ...
Citește articolul
Oferte pentru schiori de Ziua Îndrăgostiţilor
Hotelierii şi administratorii instalaţiilor de transport pe cablu încearcă să-i ţină pe ...
Citește articolul
Hotelierii şi administratorii instalaţiilor de transport pe cablu încearcă să-i ţină pe ...
Citește articolul
Budapesta îl priveşte pe premierul Ungureanu prin prisma maghiară
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier este privită cu simpatie ...
Citește articolul
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier este privită cu simpatie ...
Citește articolul
Taina uitată a jocului
A nins vârtos şi fără teamă. Încolţită din toate părţile, iarna s-a ...
Citește articolul
Numele noului premier, stabilit demult de Băsescu
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, vicepremierul Markó Béla şi miniştrii Gabriel Berca ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

