Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Ion Iliescu: "A fost unul dintre cei mai talentaţi reporteri de televiziune"

23 martie 2010 – 11:54
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, pe blog, că a aflat "cu mult regret" despre moartea jurnalistului Mile Cărpenişan, precizând că acesta a fost unul dintre cei mai talentaţi reporteri de televiziune şi a transmis cu profesionalism informaţii din cele mai periculoase zone.

"O veste tristă, incredibilă - a încetat din viaţă jurnalistul Mile Cărpenişan. A fost unul dintre cei mai talentaţi reporteri de televiziune. A plecat dintre noi la numai 34 de ani, după o activitate de zece ani de «reporter de front», transmiţând cu profesionalism informaţii din cele mai periculoase zone", afirmă Iliescu.

Fostul preşedinte scrie că a aflat cu mult regret această ştire şi că îl impresionase suferinţa jurnalistului. Iliescu aminteşte despre apelul de ajutor cu donare de sânge, "aşa cum făcuse şi Mile cu puţin timp în urmă pentru un alt tânăr".

"Din păcate, Mile a fost învins!", subliniază Ion Iliescu. Fostul preşedinte transmite condoleanţe familiei îndoliate, prietenilor şi colegilor jurnalistului.

Taguri asociate:     observator
Comentarii
Ion Iliescu: "A fost unul dintre cei mai talentaţi reporteri de televiziune"
un comentariu
Natalia
Pacat ca ne parasesc astfel de oameni care au trait cu mare intensitate multe din momentele mai degraba grele ale vietii noastre decat pe cele bune.Inteleg ca ramane o tanara sotie singura care va avea nevoie de multa afectiune din partea celor apropiati familiei .Sa ne straduim sa fim buni asa cum a facut acest tanar. Condoleante familiei si sa se odihneasca in pace.Sincere condoleante .
23/03/2010 14:22:39 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
Unul dintre cei mai buni reporteri pe care presa românească i-a dat, după Revoluţie, Mile Cărpenişan a ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT Finala Eurovision are loc în această seară în Baku Crystal Hall din capitala ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul