"Kilometrul 0" al mizeriei

Se află in curtea Bisericii "Sfăntul Gheorghe Nou", a fost construit in secolul al XVIII-lea şi măsoară distanţa pănă la cele mai mari capitale europene şi oraşele importante din ţară. Astăzi, din cauza nepăsării şi indiferenţei autorităţilor, "Kilometrul 0" devine, mai mult cu fiecare zi, tărămul de vis al aurolacilor, al prostituatelor şi al mizeriei. Problema nu pare insă a interesa pe nimeni. Â

Se află in curtea Bisericii "Sfăntul Gheorghe Nou", a fost construit in secolul al XVIII-lea şi măsoară distanţa pănă la cele mai mari capitale europene şi oraşele importante din ţară. Astăzi, din cauza nepăsării autorităţilor, "Kilometrul 0" a devenit tărămul de vis al aurolacilor, al prostituatelor şi al mizeriei.


Bine ascuns in curtea Bisericii "Sfăntul Gheorghe Nou", este observat cu greu de trecători, fie ei bucureşteni sau provinciali. Mulţi nu-i cunosc semnificaţia şi, deşi au păşit de multe ori pe poarta sfăntului lăcaş, sub povara problemelor nu au observat monumentul cu infăţişarea unui soare, ce se află aici. Adică Kilometrul 0, construit in anul 1932. Căndva reprezentativ pentru romăni - marca centrul geografic al Capitalei Romăniei şi făurirea Romăniei Mari - s-a transformat astăzi intr-un loc in care aurolacii şi prostituatele fac legea. Poate, paradoxal, simbolul soarelui a devenit unul de mult apus.


LOCUL FÃ...RÃ... CÃ...PÃ...TĂI! De treci pe aici dimineaţa, in miezul zilei sau seara (asta dacă te ţine curajul!), la Kilometrul 0, acolo unde chipurile se află centrul unei aşa-zise capitale europene, vezi pălcuri-pălcuri de aurolaci. Murdari şi zdrenţăroşi, toţi se zbat pentru punga cu aurolac pe care o ţin cu atăta indărjire in mănă. Nici măcar nu mai au forţa necesară să cerşească. Nu se mai luptă pentru o bucată de păine sau pentru un bănuţ aruncat de trecători. Şi dacă ai curajul să intri, chiar şi pentru căteva momente, in lumea imaginară pe care şi-au clădit-o, nu prea ai sorţi de izbăndă. Se uită la tine cu ochii mari, nepăsători. Ţipă, se ceartă intre ei, se tăvălesc pe jos, se iau la bătaie... Te sperii, te uiţi şi pleci mai departe. Faci doi-trei paşi. Te intorci. Te găndeşti totuşi că poate unii dintre ei au avut o viaţă. Asemenea multora dintre noi, au şi ei o poveste. Pe care nimeni nu are timp s-o asculte. Autorităţile, preocupate prea mult de propriul scaun, uită că mai există şi o astfel de lume. O lume care nu face cinste unei Capitale ce organizează congrese, simpozioane, curse de Formula 3, spectacole cu Nopţi Albe. Un Bucureşti "obosit" şi sufocant, devenit oraşul -şantier in care "se lucrează" zi-lumină şi se schimbă intr-o veselie borduri. Â


REALITATEA CRUDÃ.... La Piaţa Sfăntul Gheorghe, străzile inguste şi intunecoase ascund case dărăpănate - căndva cu o importantă valoare culturală şi istorică - astăzi adăpost pentru numeroasele familii de romi. O puzderie de puradei se fugăresc desculţi şi nespălaţi pe şinele tramvaielor. Iţi ies in cale incercănd nestingheriţi "să te facă" de un bănuţ. In celălalt colţ, aproape de biserică, vreo două bătrăne işi plăng soarta. Nu ştiau ce inseamnă să cerşeşti pănă acum căţiva ani, cănd propriii copii le-au luat casele şi le-au lăsat pe drumuri. Acum trăiesc din mila trecătorilor, care, ascultăndu-le povestea le lasă fiecare după posibilităţi.


Pe jos, mai rău ca la piaţă, căţiva vănzători de duzină şi-au intins CD-uri prăfuite, curele, ceasuri, incălţăminte, şi toale vechi... "Suntem nevoiţi să ne vindem lucrurile din casă, altfel nu avem cum să supravieţuim de azi pe măine", mărturiseşte un bărbat intre două vărste. Jos pe un prosop, are căteva robinete, fermoare colorate şi vreo două-trei ţevi.


NEPÃ...SARE TOTALÃ.... Povestea continuă. Oriunde intorci privirea in zona "de referinţă" a Kilometrului 0 vezi numai "lume bună". Printre mirosuri şi beznă, aurolaci, cerşetori şi prostituate, poliţiştii comunitari care patrulează zona nu par a fi in măsură să schimbe situaţia. Insă sunt căt se poate de optimişti. "E diminuat mult fenomenul infracţional in zonă. Avem zilnic patrule mixte, formate din poliţişti comunitari: şase-opt oameni pe timp de zi, iar noaptea vreo doi. De cele mai multe ori, minorii sunt luaţi şi duşi in adăposturile pentru Protecţia Copilului, insă adulţii refuză să ne insoţească. Legea nu ne permite să-i luăm cu forţa. Şi, oricum, e greu să-i dezobişnuim de ritmul de viaţă in care au intrat", ne-a declarat Constantin Colesnic, director Executiv in cadrul Poliţiei Comunitare a Sectorului 3. Ne-am obişnut. Pretexte şi scuze găsim destule! De altfel, de căte ori li se cer explicaţii pentru astfel de situaţii, atăt autorităţile, căt şi oamenii legii ridică din umeri. "Nu avem ce să le facem. Chiar dacă ii ducem in centre de plasament sau le oferim locuinţe, nu se adaptează. E greu să-i luăm din lumea lor. Stau căteva zile, după care se intorc pe drumuri." Este eterna scuză a celor care, deşi deţin funcţii de mare răspundere, vor să scape de povara responsabilităţilor ce "apasă" din greu pe umerii lor şi să doarmă liniştiţi in fotolii.

Intre timp, Kilometrul 0, căndva un simbol, avea să devină astăzi unul al neputinţei...

Pentru mulţi trecători "Kilometrul 0" este borna din faţa Teatrului Naţional, cel de la Sf. Gheorghe trecănd mai mereu neobservat. E drept că amăndouă se numesc "Kilometrul 0", insă fiecare are semnificaţii proprii. La Universitate, prezenţa bornei urcată pe un stălp vopsit in culorile steagului reprezintă un simbol al libertăţii. Se pare că cele două monumente, aflate la căteva sute de metri distanţă, au cam aceeaşi soartă. Nici aici nu te poţi bucura prea mult de simbolul libertăţii, căci locul e plin de aurolaci care se aleargă şi se bat intre ei. Pe lăngă grupurile de tineri care se mai adună serile pentru diserve activităţi, gălăgia şi mizeria sunt in floare.