Legea Poliţiei Locale este discutată de primari la Băile Olăneşti
Autor: OVIDIU CIUTESCU
21 ianuarie 2010 – 11:34
Adunarea trimestrială a Colegiului Director al Asociaţiei Oraşelor din România va avea ca principal scop discuţiile pe tema "Legea Poliţiei Locale". Conform primarului staţiunii vâlcene, Gheorghe Ciucă, întâlnirea se va produce la Hotelul "Parâng".
La întâlnirea programată să înceapă astăzi sunt aşteptaţi 20 de primari de oraşe din regiunea Olteniei. "Faptul că Băile Olăneşti este gazdă a acestei reuniuni naţionale este un lucru bun, consider eu. Vom putea să explicăm strategiile de dezvoltare pentru fiecare oraş, modalităţi privind descentralizarea, atragerea de investiţii, urbanism, antropologie socială, şi stabilirea unei autonomii privind decizii ale unor instituţii cum ar fi poliţia locală. Nu în în ultimul rând, sănătatea şi învăţământul", a decalrat Gheorghe Ciucă, membru al acestei asociaţii.
Asociaţia Oraşelor din România include toate centrele urbane care nu sunt declarate municipii şi se reuneşte de patru ori pe an, pentru a discuta strategii şi proiecte comune. Colegiul Director al Asociaţiei include 17 membrii, preşedinte fiind Teodor Dumitru Banciu, primarul oraşului sibian Sălişte. "Suntem o voce comună care putem propune amendamente la legi edilitare, la legi privind urbanismul, taxe, impozite, să discutăm despre spaţiile verzi, absorbţia forţei de muncă. Sunt oraşe sărace şi oraşe bogate, oraşe proaspăt declarate sau oraşe care tind spre titulatura de municipii, aşadar este un grup eterogen, dar schimbul de exeperienţa este baza acestor întâlniri, probleme unora pot fi evitate de alţii, succesele pot fi modele" a mai spus Ciucă, citat de Agerpres. Ultima reuniune a Asociaţiei Oraşelor din România a fost organizată în perioada 17 - 20 septembrie 2009, la Geoagiu Băi, în judeţul Hunedoara.
Comentarii
Legea Poliţiei Locale este discutată de primari la Băile Olăneşti
niciun comentariu
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
Finala Eurovision are loc în această seară în Baku Crystal Hall din capitala ...
Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
"Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ...
Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

