Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Mihai Bendeac lasă Mondenii pentru Antena 1

18 august 2009 – 20:04

Mihai Bendeac a anunţat ieri pe blogul său că întrerupe colaborarea cu Prima TV. După trei ani în care a activat la "Mondenii", Bendeac a bătut palma cu Antena 1.

În stilu-i caracteristic, Mihai Bendeac a precizat că semnarea actelor se va face în direct. "M-am săturat aşa de tare de ideea că semnarea unui contract de o vedetă cu o televiziune e un subiect tabu şi ascuns în spatele unor uşi ferecate cu mii de lacăte şi jurăminte de tăcere veşnică, încât m-am decis să schimb asta. (...) M-am decis ca pentru prima dată in istoria televiziunilor din România, semnarea actelor să se facă în direct. Veţi afla atunci şi despre ce perioadă e vorba şi ce implică proiectul. Deocamdată vă pot spune că e vorba de un show unde voi avea triplu rol: realizator, regizor şi interpret", a menţionat noua vedetă a postului din Băneasa.

Telespectatorii îl vor putea urmări pe Bendeac, la Antena 1, cel mai probabil după mijlocul lunii septembrie, datele privind ziua şi segmentul orar în care va fi difuzată emisiunea nefiind încă stabilite cert. "Nu pot spune mai multe, doar că va fi cât mai american cu putinţă", a declarat Bendeac.

Taguri asociate:     antimonden | mondenii | antena 1
Comentarii
Mihai Bendeac lasă Mondenii pentru Antena 1
un comentariu
Paul Pista
Al doilea "monden" intra in gasca din Baneasa... Incetul cu incetul se destrama grupul original "Mondenii", dar, sa nu disperam, dupa ultima plecare, Mondenii tot a avut succes cu noul membru Angel Popescu.
Bafta Mihai, ai grija ce faci;)
19/08/2009 18:13:48 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ... Citește articolul
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte" Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ... Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!" Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ... Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Dorobanti

4 camere

Suprafata utila: 135 mp

305.000 EU

Vila in Corbeanca

4 camere

Suprafata utila: 142 mp

121.500 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul