Mile ne-a părăsit... odihnă în pace!

Unul dintre cei mai buni reporteri pe care presa românească i-a dat, după Revoluţie, Mile Cărpenişan a încetat din viaţă în cursul zilei de azi.

Internat în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara săptămâna trecută, Mile a intrat în comă, în urma unui şoc septic şi a unui blocaj renal, care au avut la origine suprainfectarea unui furuncul. Pe fondul unui sistem imunitar deficitar, organele vitale ale jurnalistului au intrat în colaps, decesul înregistrându-se în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipele de medici ale spitalului de a-l reanima.


REPORTER DE RAZBOI. Avea numai 34 de ani, a fost reporter de război, a dat lecţii de jurnalism unei bresle mult prea narcisiste şi autosuficiente timp de zece ani, cât a fost corespondent al posturilor de televiziune Antena1 şi Antena3. În 2008 a decis să se retragă, devenind freelancer şi încercându-şi norocul în turism. Mile Cărpenişan era căsătorit cu Ramona Cărpenişan, absolventă a Facultăţii de Jurnalism din Timişoara.


STOP CARDIAC. Directorul Spitalului Judeţean din Timişoara, Gheorghe Nodici, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, cã medicii se aşteptau la decesul jurnalistului, în condiţiile în care starea acestuia se agravase. "Starea acestuia s-a înrãutãţit în ultimele zile şi ne aşteptam sã se întâmple asta", a spus directorul Spitalului Judeţean din Timişoara. Surse medicale au precizat cã decesul jurnalistului a fost urmare a unui stop cardiac.


ŞOC PENTRU COLEGI ŞI PRIETENI. Şocul provocat de aflarea veştii despre starea sănătăţii lui Mile Cărpenişan a provocat o mobilizare ad-hoc pe Internet, mai multe site-uri de socializare, precum Twitter şi Facebook (unde Mile era, de asemenea, activ) anunţând, zilele trecute, că acesta este în comă, în situaţie critică, el având nevoie de mari cantităţi de sânge grupa A2 pozitiv. Din păcate, în cursul zilei de vineri, Mile a suferit şi o hemoragie internă, şi, în ciuda stabilizării, situaţia s-a agravat continuu.


CAMPANIE PENTRU SALVAREA UNEI VIEŢI. În urmă cu aproximativ o lună, Mile a fost promotorul unei campanii umanitare pentru salvarea vieţii lui Daniel Răduţă, un tânăr diagnosticat cu "leucemie acută limfoblastică". Acesta avea nevoie de o sumă de bani pentru un transplant de măduvă, iar Mile, impresionat de situaţia lui Daniel, a decis să scoată la licitaţie casca sa de soldat, care l-a însoţit în teatrele de război din care a relatat în cei zece ani de carieră jurnalistică.


ULTIMUL MESAJ PE BLOG. Ultima postare pe blogul său, http://milecarpenisan.ro, datează din 27 februarie 2010 şi se referă la campania de ajutorare a lui Daniel Răduţă. Într-o postare anterioară, intitulată, premonitoriu (?), "Viteza sângelui nostru", Mile afirma:"Sunt mulţi oameni care au venit în jurul meu şi care se oferă să mă ajute... fiecare cum poate. Şi dacă am uitat pe cineva, îmi cer iertare şi sper să nu vă supăraţi pe mine. Mai sunt mai puţin de două săptămâni până la 27 februarie şi sper că totul va ieşi aşa cum am plănuit. Până atunci, noi, aici, la Timişoara, încercăm să punem totul pe hârtie şi să facem seara aceea să fie cât mai plăcută. Daniel, la rândul lui, m-a ajutat şi pe mine foarte mult....În toată povestea asta am descoperit că mai există oameni în jurul meu care fac ceva dezinteresat şi din tot sufletul. Îţi mulţumesc şi tie, Daniel!".

Mile Cărpenişan a transmis, în măsura în care viaţa unui reporter de televiziune aflat într-un teatru de operaţiuni o permitea, şi câteva reportaje pentru Jurnalul Naţional. Imaginea lui Mile, transmiţând din fosta Iugoslavie, în special, va rămâne în amintirea noastră, a tuturor. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! 


Vreau sa fiu om de zapada...
...sa nu fiu deloc complicat. Sa ma poata face si desface oricine din trei bulgari rostogoliti. Sa am curul mare pieptul potrivit si capul ca o bila. Sa ma multumesc cu o oala pe post de palarie, un morcov sa-mi fie nas si doua bucatele de carbune ce odata au fost jeratec sa imi stea pe post de ochi. As vrea sa fiu un om de zapada. As vrea sa se bucure toti copiii in jurul meu, sa starnesc zambetele bunicilor lor si parintilor ce odata au fost copii. As vrea sa fiu un om de zapada pentru ca traiesc intr-o tara plina de ura fata de orice mai putin fata de oamenii de zapada. Nu mai vreau sa fiu din carne si oase pentru ca alea se strica cu timpul. Mai mult sunt atacate mereu si urate gratuit pentru ca asa e cica "firesc" in tara asta cenusie. E tara in care e bine sa fiu om de zapada. Atunci cu siguranta voi vedea multe zambete si sunt convins ca nu ma va deranja nimeni. Pai ce nu aveti dovada? Cine s-a preocupat vreodata serios sa curete zapada? Nimeni. Asa ca eu voi putea sa raman linistit si sa nu provoc griji prin simpla'mi existenta pana la primavara. Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? .... iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure sa se balaceasca si bunicii si da si parintii ce odata au fost si ei copii....
Mile Cărpenişan - 1 februarie 2010 / milecarpenisan.ro
 

Va provoc!
Stiu ca sunteti jurnalisti, bloggeri, oameni cu pareri, moguli. Ei bine tuturor va adresez o provocare astazi ( 04.02.2010 ) si nu o leapsa care poate fi ignorata sau nu. Va provoc sa fiti oameni si sa o demonstrati macar o saptamana in fata tuturor celor de la care aveti pretentia sa va citeasca. In fiecare zi va provoc sa faceti cate o fapta buna astfel incat peste o saptamana sa vad de la toti 7 povesti care sa descrie pataniile ce i-au facut sa se simta din nou oameni printre oameni. Pentru ca nu sunt un lacheu ma supun aceluiasi test si alaturi de mine sotia mea va trece probele de foc. O sa venim si noi cu povestile noastre si sper din suflet sa nu mancati cacat, sa o faceti pe bune nu de alta dar stiu ca peste 7 zile va veti simti mult mai lipsiti de toxinele unei vieti banale intr-o Romanie de doi lei.

Am maturat in fata apartamentului si pana la etajul 4. Am curatat toate florile ambientale de frunzele uscate. Am bagat in apartament cei 2 ficusi ofiliti pentru a-i inlocui cu cativa puieti de curmali verzi. Sper eu ca am ajutat-o in felul acesta pe tanti aia draguta care intotdeauna cand matura scara si ma intalneste ma intreaba cat e ceasul. Pentru ca vad ca nu va da afara din casa pofta de fapte bune si pentru ca scarbit constat ca nu stiti altceva decat sa va dati mari filantropi pe bloguri sarind in sprijinul unor cauze nobile doar pentru a va face reclama gratuita la sufletul mic, va spun doar ca o fapta buna nu trebuie intotdeauna sa inceapa cu cuvantul cancer si sa se termine cu zerourile unui cont deschis intr-o banca. O fapta buna e cea pe care ar trebui cu totii sa o facem zilnic, cu zambetul pe buze si cu aceeasi satisfactie cu care am salva viata unui om. As vrea sa va vad fiind capabili sa faceti lucruri marunte care la finalul zilei cand inchideti ochii inainte de a adormii sa vedeti linistea aceea atat de necesara ingerilor care va pazesc stiind ca lucrurile marunte au fost de fapt atat de mari pentru altii. Daca voi nu veti povesti fiecare lucru marunt, fiecare fapta mica oamenii poate vor uita cum e aia sa faci bine. Ganditi-va ca poate de noi toti depinde sa ii invatam pe oameni sa redevina oameni.

PS Nu ma voi opri doar la atat si chiar daca ar fi sa ma chinui astazi voi face tot posibilul sa mai fac macar o fapta buna.
Va multumesc
Mile Cărpenişan - 4 februarie 2010 / milecarpenisan.ro