Consilierul lui Băsescu a avut două întâlniri în interes de serviciu cu Radu Moraru
Postul de televiziune Antena 3 a difuzat aseară, în cadrul emisiunii "Ştirea Zilei", moderată de Gabriela Vrânceanu Firea, fotografii în care sunt surprinse două întâlniri dintre consilierul prezidenţial Valeriu Turcan şi Radu Moraru, realizatorul emisiunii "Naşu'" de la postul B1 TV.
Imaginile au fost trimise Gabrielei Vrânceanu Firea de un telespectator. Potrivit datelor furnizate de expeditorul imaginilor, prima întâlnire a fost la 14 mai 2010, ora 15:09, iar cea de-a doua, la 4 iunie 2010, la ora 14:32.
Ambele întâlniri au avut loc la un restaurant din Capitală, situat în apropierea Palatului Cotroceni. Întâlnirile au avut loc după ce şeful statului a anunţat măsurile de tăiere a pensiilor şi salariilor, anunţ ce a provocat în perioada următoare proteste în stradă şi iniţierea unei moţiuni de cenzură de către Opoziţie împotriva legilor sărăciei.
De remarcat că la întâlnirile cu Radu Moraru, Valeriu Turcan s-a deplasat în timpul serviciului, cu autoturismul şi şoferul de serviciu, plătiţi din bani publici. Cum era o deplasare în timpul serviciului se presupune că era vorba şi de un interes de serviciu.
Având în vedere evenimentele care au avut loc în perioada celor două întâlniri, interesul de serviciu al domnului Turcan putea fi comandarea unei campanii de presă. Mai ales că postul B1 TV al familiei Păunescu s-a dovedit în ultimii ani deosebit de servil faţă de Traian Băsescu şi PDL. Şeful statului a devenit un obişnuit al postului, de aici lansându-şi unele dintre cele mai dure atacuri la adresa adversarilor.
La sfârşitul anului 2008, şeful statului a participat şi la lansarea unei cărţi cu transcrierea numeroaselor interviuri pe care le-a acordat postului de televiziune B1 TV.
Şi semnalul de luni seară, de asmuţire a serviciilor de informaţii asupra ziariştilor şi a trusturilor media prin Strategia de apărare a ţării depusă marţi la Parlament şi în care presa e transformată în inamic public, a fost lansat tot de la B1 TV, realizatorul Radu Moraru făcând o declaraţie şocantă: serviciile secrete şi CSAT-ul ar trebui să intervină şi să lămurească de ce toate talk-show-urile de la celelalte televiziuni au mesaje anti-Putere. "Aici e drama României. Spuneam eu într-o seară, e o dramă că România are trei talk-show-uri care sunt total independente şi toate trei, din păcate, sunt pe B1 TV, iar la celelalte 64 de talk-show-uri toţi vorbesc la fel, aceeaşi limbă, acelaşi mesaj, aceleaşi minciuni, aceleaşi presiuni. Aici e foarte dubios şi deja ţine de interesul naţional şi de securitate naţională şi e treaba şi a serviciilor secrete, şi a CSAT-ului", a spus Moraru.
Colaborarea dintre trustul familiei Păunescu şi Băsescu-PDL s-a dovedit fructuoasă pentru ambele părţi. BI TV a fost folosit ca o tribună de unde îşi transmiteau mesajele "nealterate" liderii Puterii de la Traian Băsescu la Elena Udrea, iar familia Păunescu a obţinut unele avantaje economice. Un exemplu este reprezentarea României în Comitetul Economic şi Social al Europei (CESE). Secretariatul General al Guvernului a transmis la Bruxelles o listă cu cinci persoane, toate din patronatul lui Păunescu, care vor face parte din CESE. Patronatele din România au dreptul la cinci locuri în Comitetul Economic şi Social European.
În perioada 2007-2010, în CESE, un loc era ocupat de UGIR-1903, iar patru de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România, condusă de George Constantin Păunescu. Anul acesta, UGIR-1903 a fost taiat de pe lista Guvernului, iar în locul lui a fost trimis tot un om al patronatului lui George Păunescu. Avantajele pentru familia Păunescu nu s-ar putea opri însă aici, având în vedere că aceasta se află în litigiu cu Hotel Lido, o sursă importantă de venituri pentru proprietarii postului B1 TV.
Într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii "Ştirea Zilei", Valeriu Turcan a recunoscut cele două întâlniri, spunând că ele fac parte din atribuţiile sale de consilier prezidenţial şi că are frecvent astfel de întâlniri cu jurnaliştii. El a refuzat să spună însă cu ce alţi ziarişti s-a întâlnit. De unde se poate trage concluzia că de fapt s-a întâlnit doar cu Moraru, ca doi bărbaţi legaţi de o prietenie sinceră. Mai ales că, după cum recunoaşte Turcan, Moraru a manifestat mai multă deschidere pentru astfel de întâlniri.
Comentarii
Naşu’ – Turcan, relaţii nepotrivite?
27 comentarii

hombre
Mai capdefalus, mirosi a tur de basescu. Voi putiti rau de tot cand vorbiti. Mirostiti de la o posta . Toti aplaudacii basesti imputiti, sunteti avo-rt-ati in clo-set si adunati, ,,educati'' trepanati si apoi depusi pe centura politici pedelcace sa trambitati ragaielile voastre scarboase pe care vi le inoculeaza bese in mocirlele alea care seamana cu creierul ce le aveti in capetele cipate. ...
Citeşte întreg comentariul

MITRU
Daca d-l TURCAN ar avea ceva mai multa minte decat preascumpa lui sotioara si amandoi impreuna, cat incape in tartacuta unui elev de gimnaziu, nu ar fi raspuns si nu s-ar fi comportat alaltaieri si eri atat de neprofesional in raport cu mediatorii radio-tv. Adevarat, DUMNEZEU nu a stricat doua familii unind aceste doua fiinte omipede. Daca pana la aceasta varsta nu au inteles, sau nu vor sa ...
Citeşte întreg comentariul

Voicu
Daca nu ne spune si de cite ori sa dus la WC sau sa ne arate pe film cum trage apa tot de pomana emisiunea doamnei Firea.
O sa ajunga Antena 3 cum este si Cancanul cu tot felul de subiecte care mai mult de jumatate sint chifle aruncate pt. fraieri.
O sa ajunga Antena 3 cum este si Cancanul cu tot felul de subiecte care mai mult de jumatate sint chifle aruncate pt. fraieri.

Cosmin
@caplimpede
Exista diferente pe care tu in "limpezimea de cristal" a ta nu le poate remarca. In clar text: uita-te ce declara tatucul tau acum 4 ani si compara-l cu ce spune azi, analog si pentru Boc. Daca nu remarci nici o deosebire, atunci nimeni si nimic nu-ti poate dovedi decit faptul ca n-ai pic de logica si bun-simt.Si nu uita in viata exista si alte "adevaruri" ... Citeşte întreg comentariul
Exista diferente pe care tu in "limpezimea de cristal" a ta nu le poate remarca. In clar text: uita-te ce declara tatucul tau acum 4 ani si compara-l cu ce spune azi, analog si pentru Boc. Daca nu remarci nici o deosebire, atunci nimeni si nimic nu-ti poate dovedi decit faptul ca n-ai pic de logica si bun-simt.Si nu uita in viata exista si alte "adevaruri" ... Citeşte întreg comentariul

edgar
Acest vierme,acest paduche, l-am numit pe radu moraru, slugoiul puterii impreuna cu alti zisi intelectuali:a.pora,r.culcer,tapalaga,roncea etc.si-au tocit limbile lustruind posterioarele celor sus pusi.Prin legaturile in sfera puterii sunt bine informati cu tot ce urmeaza a se intampla,umplandu-i pe prosti de respect, cu "inteligenta lor".Sunteti jalnici,josnici prin felul in care va ...
Citeşte întreg comentariul
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ...
Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ...
Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ...
Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

