Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Oficiul Român pentru Adopţii susţine că cetăţenii străini nu pot adopta copii din România decât dacă sunt rude ale acestora. Cum dovedim că e o MINCIUNĂ

11 noiembrie 2011 – 16:02
copil
 Foto: Mugur Varzariu / Intact Images 

„NU toţi străinii pot adopta internaţional copii din România- astfel cum în mod eronat se face vorbire în articol - ci doar acei cetăţeni straini cu reşedinţa obişnuită în străinătate care se regăsesc într-una dintre aceste două situaţii: fie sunt rude ale copilului pâna la gradul al IV-lea, fie soţ al părintelui copilului”, susţine Oficiul Român pentru Adopţii (ORA), într-un drept la replică trimis pe adresa redacţiei, după articolul „România reia adopţiile internaţionale. Homosexualii pot adopta copii - dar individual, nu în cuplu”, publicat în ediţia de azi a Jurnalului Naţional.

ORA neagă evidenţele – adică, exact textul legii adoptată de Parlamentul României, la propunerea Secretariatului General al Guvernului (care a trimis la Parlament textul propus de ORA).

Ieri, adică după adoptarea legii pe care au votat-o, chestionaţi de Jurnalul Naţional, deputaţii Mate Levente -UDMR- şi Alina Gorghiu -PNL-, membri în comisia Juridică, au admis că legea a reinstituit adopţiile internaţionale şi chiar au argumentat în favoarea acestora.

Dacă unele articole ale legii (cum sunt cel referitor la definiţia adopţiei internaţionale) sunt cel puţin interpretabile şi pot induce în eroare inclusiv deputaţi din Comisia Juridică, altele sunt limpezi ca lumina zilei şi e cel puţin curios de ce ORA le ignoră în argumentaţia sa.

 

Ce afirmă ORA

„Criteriul utilizat pentru calificarea unei adopţii ca fiind internă sau internationala îl reprezintă reşedinţa obişnuită a adoptatoului şi a adoptatului şi nu cetăţenia lor. Prin noua lege este permisă adoptia internaţională a copiilor din România numai de către cetăţenii români aflaţi în străinătate sau de către cetaţenii străini aflaţi în străinătate care sunt rude până la gradul al IV-lea cu copilul sau soţ ai părintelui copilului”.

 

Ce spune legea (sublinierile de aparţin).

„Art. 3, lit. d) adopţie internaţională - adopţia în care adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce urmează a fi adoptat au reşedinţa obişnuită în state diferite iar, în urma încuviinţării adopţiei, copilul urmând să aibă aceeaşi reşedinţa obişnuită cu cea a adoptatorului;

lit. p) stat primitor - statul în care are reşedinţa obişnuită adoptatorul sau familia adoptatoare în cazul adopţiei internaţionale şi în care se deplasează adoptatul în urma

încuviinţării adopţiei.”

„Art.31. - În înţelesul prezentei legi, prin reşedinţă obişnuită în România a adoptatorului/familiei adoptatoare se înţelege situaţia:

a) cetăţenilor români cu domiciliul în România, care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele douăsprezece luni anterioare depunerii cererii de atestare. La stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc 3 luni şi nici cele impuse de şederea pe teritoriul altui stat în scop diplomatic;

b) cetăţenilor statelor membre UE/SEE sau străinilor care au drept de rezidenţă permanentă sau, după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României.

„Art.45.- (1) Adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa Oficiului şi numai în următoarele situaţii: a) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al IV-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne; b) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român; c) adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită.

„Art.48.- (1) În cazul adopţiilor internaţionale în care adoptatul are reşedinţa obişnuită în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are reşedinţa obişnuită în România, cererile de adopţie ale solicitanţilor se transmit autorităţilor străine competente, numai prin intermediul Oficiului.

„Art.511.- (1) Selecţia şi potrivirea copilului cu adoptatorul sau familia adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în străinătate se realizează de către Oficiu, în conformitate cu metodologia elaborată de acesta şi aprobată prin hotărâre a Guvernului.

(2) Persoana sau familia selectată are obligaţia să se deplaseze în România şi să locuiască efectiv pe teritoriul ţării pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile consecutive, care vor fi utilizate în scopul relaţionării cu copilul”.

 

Concluzii

Aşadar, se cuvine să nuanţăm: într-adevăr, nu orice străin poate adopta un copil din România, dar procedura adopţiei de către străini a fost mult uşurată. Să fim mai clari: înainte, adopţia internaţională era cvasi-imposibilă, cum este în majoritatea statelor membre UE; acum, este un fapt, o problemă pentru care s-au căutat şi s-au găsit soluţii de OCOLIRE a Moratoriului instituit în urmă cu zece ani.

Ca străin, conform noii legi, poţi adopta de acum dacă: 1. Obţii drept de reşedinţă sau de şedere permanentă -pe termen lung-, ceea ce este relativ simplu mai ales pentru cetăţenii europeni; 2. Te căsătoreşti (chiar şi formal) cu o persoană cu cetăţenie română sau cu o persoană care se înrudeşte, chiar şi de departe, cu un copil din România pe care vrei să îl adopţi.

 

 

Reproducem, în continuare, în integralitate, dreptul la replică al ORA, remis de Ramona Popa, director de cabinet.

„Referitor la articolul aparut astăzi, 11.11.2011, în Jurnalul Naţional, privind legea adopţiei, Oficiul Român pentru Adopţii consideră că acesta conţine interpretări eronate. Mai jos aveţi dreptul la replică al ORA:

Noul proiect de lege defineşte adopţia internaţională ca fiind adopţia în care adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce urmează a fi adoptat au reşedinţa obişnuită în state diferite iar, în urma încuviinţării adopţiei, copilul urmând să aibă aceeaşi reşedinţa obişnuită cu cea a adoptatorului.

Astfel, criteriul utilizat pentru calificarea unei adopţii ca fiind internă sau internationala îl reprezintă reşedinţa obişnuită a adoptatoului şi a adoptatului şi nu cetăţenia lor.

Prin noua lege este permisă adoptia internaţională a copiilor din România numai de către cetăţenii români aflaţi în străinătate sau de către cetaţenii străini aflaţi în străinătate care sunt rude până la gradul al IV-lea cu copilul sau soţ ai părintelui copilului.

Deci NU toţi străinii pot adopta internaţional copii din România- astfel cum în mod eronat se face vorbire în articol - ci doar acei cetăţeni straini cu reşedinţa obişnuită în străinătate care se regăsesc într-una dintre aceste două situaţii: fie sunt rude ale copilului pâna la gradul al IV-lea, fie soţ al părintelui copilului.

În cazul adopţiei internaţionale este prevăzută obligaţia pentru părinţii adoptivi -cNoul proiect de lege defineşte adopţia internaţională ca fiind adopţia în care adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce urmează a fi adoptat au reşedinţa obişnuită în state diferite iar, în urma încuviinţării adopţiei, copilul urmând să aibă aceeaşi reşedinţa obişnuită cu cea a adoptatorului.

Astfel, criteriul utilizat pentru calificarea unei adopţii ca fiind internă sau internationala îl reprezintă reşedinţa obişnuită a adoptatoului şi a adoptatului şi nu cetăţenia lor.

Prin noua lege este permisă adoptia internaţională a copiilor din România numai de către cetăţenii români aflaţi în străinătate sau de către cetaţenii străini aflaţi în străinătate care sunt rude până la gradul al IV-lea cu copilul sau soţ ai părintelui copilului. etăţeni români cu reşedinţa în străinătate- să se deplaseze în România şi să locuiască efectiv pe teritoriul ţării pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile consecutive în scopul de a relaţiona cu copilul pe care îl vor adopta..

Această condiţie nu se prevede şi pentru cetăţenii străini- rude până la gradul al IV-lea cu copilul sau soţi ai părintelui copilului- întrucât este evident faptul că având una dintre aceste două calităţi - de rudă sau de soţ al părintelui- ei cunosc deja copilul, relaţionează deja cu acesta în virtutea legăturilor deja existente între ei.

Condiţia de a locui în ţară minim 1 an anterior demarării procedurilor de adopţie este prevăzută pentru ca adopţia să poată fi calificată drept adopţie internă, respectiv să poată fi instrumentată în integralitate de către autoritătile române.

În concluzie, cetăţenii români nu sunt defavorizaţi-ci dimpotrivă - potrivit noii legi ei au posibilitatea legală, în funcţie de situaţia fiecăruia, să adopte fie intern, fie internaţional (caz în care, astfel cum prevede şi Convenţia de la Haga, adopţia este instrumentată în colaborare cu autoritatea centrală a statului în care are reşedinţa obişnuită adoptatorul) .

Referitor la adopţia (internă sau internatională) a copilului de către o persoană necăsătorită, noul proiect de lege nu aduce nici o modificare cadrului legal deja existent- respectiv dispoziţiilor legii nr.273/2004 care vizează aceste aspecte- astfel cum în mod eronat se menţionează în articol.

Politica Oficiului Român pentru Adopţii vizează susţinerea adopţiei interne atât prin mărirea numărului de copii adoptabili cât şi prin sprijinirea familiilor de cetăţeni români care doresc să adopte”.

Taguri asociate:     adoptii internationale romania ora
Comentarii
Oficiul Român pentru Adopţii susţine că cetăţenii străini nu pot adopta copii din România decât dacă sunt rude ale acestora. Cum dovedim că e o MINCIUNĂ
un comentariu
foster home
decat la casa de copii mai bine intr-o familie
11/11/2011 16:43:42 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul