Un număr de 55 de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Oradea vor câştiga bani în urma contractului semnat de instituţia în care sunt “cazaţi” cu o firmă de încălţăminte. Deşi 124 de persoane şi-au manifestat dorinţa să muncească, în urma unor probe, doar 55 au reuşit să se angajeze ca şi cusători de feţe de încălţăminte.
Pe lângă veniturile pe care le realizează în mod legal, deţinuţii pot obţine, în urma muncii prestate, reducerea zilelor de executare a pedepsei şi chiar eliberarea condiţionată.
Conform unui comunicat de presă transmis de conducerea puşcăriei orădene se menţionează în mod clar că ”Penitenciarul Oradea poate să pună la dispoziţie persoanelor interesate forţă de muncă, pentru prestarea diferitelor activităţi, detalii despre condiţiile încheierii contractelor putându-se obţine la sediul instituţiei (biroul producţie şi venituri proprii) sau telefonic la numărul de telefon 0259-419.881, interior 101″. Cu alte cuvinte, şi Penitenciarul poate să vină un SRL în ajutorul firmelor care caută personal “calificat”…-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ...
Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
"Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

