Parchetul a redeschis dosarul FNI. Kovesi: Aceiaşi magistraţi i-au dat, repetat, soluţii de NUP lui Sorin Ovidiu Vîntu
Foto: Dragos Stoica / Intact Images/Jurnalul National
Biroul de presă al Parchetului Înaltei Curţi mai informează că au fost infirmate şi alte soluţii de netrimitere în judecată referitoare la Sorin Ovidiu Vântu în dosarele FNI, Banca Agricolă, BID şi BRS.
Redăm în continuare argumentele procurorilor pentru redeschiderea acestor dosare: “Din analiza de ansamblu a dosarelor a rezultat că parcursul procesual al acestora este similar, fiind identificate numeroase încălcări ale normelor de procedură, dispoziţii repetate de disjungere a cauzei cu privire la unele persoane cercetate şi soluţii atipice pentru practica organelor judiciare.Punctul de convergenţă al cauzelor de mai sus constă în aceea că activităţile au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului „GELSOR”, controlat, direct sau prin persoane interpuse, de VÎNTU SORIN OVIDIU.Faptele săvârşite au vizat, în esenţă, configurarea şi exploatarea într-o perioadă îndelungată de timp a unor fluxuri financiare ilicite, utilizând practic aceleaşi modalităţi de operare şi implicând aceleaşi persoane şi instituţii.Separarea artificială a dosarelor a condus la ignorarea legăturilor temporale şi de cauzalitate, astfel încât cercetările s-au limitat la lămurirea parţială a circumstanţelor în care au fost comise faptele. Între altele, expertizele realizate nu au reliefat beneficiarii finali ai sumelor de bani obţinute şi modul de direcţionare a acestora, deşi acest aspect era de esenţa aflării adevărului.Având în vedere aceste aspecte, prin ordonanţa din 03.08.2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus infirmarea soluţiilor de neurmărire din dosarele menţionate şi continuarea cercetărilor în cadrul aceleiaşi cauze, într-o abordare unitară”.Concret este vorba despre următoarele dosare:
1. Dosarele penale nr.372/D/P/2004 şi nr.374/D/P/2004 – care au vizat generarea unor pagube în patrimoniul investitorilor FNI; 2. Dosarul penal nr.76/P/2005 – privind prejudicierea Băncii Agricole SA;3. Dosarul penal nr.754/D/P/2006 – privind constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) SA;4. Dosarul penal nr.34/D/P/2005 – privind falimentul Băncii Române de Scont.
Parchetul instanţei supreme susţine că parcursul dosarelor referitoare la Sorin Ovidiu Vîntu este similar, nefiind aprofundat rolul jucat de omul de afaceri, iar în unele situaţii aceiaşi magistraţi au pronunţat în mod repetat soluţii de neurmărire faţă de acesta sau au separat fără temei faptele.
De asemenea, pe parcursul efectuării cercetărilor au existat mai multe încălcări ale normelor de procedură şi au fost dispuse soluţii atipice pentru practica organelor judiciare, se arată în ordonanţa procurorului general al României prin care s-a dispus infirmarea soluţiilor de neurmărire din dosarele privindu-l pe Vîntu şi continuarea cercetărilor.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

