Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Părinţii Mădălinei Manole contestă verdictul Parchetului

20 ianuarie 2011 – 15:39
Madalina Manole
 Foto: Story
Madalina Manole
 Foto: Story
Madalina Manole
 Foto: Story
Pentru părinţii Mădălinei Manole, încă există multe semne de întrebare cu privire la moartea fiicei lorPentru părinţii Mădălinei Manole, încă există multe semne de întrebare cu privire la moartea fiicei lor
"Ni s-au respins cererile de probatoriu, pe motive puerile", susţine avocatul Bogdan Bărbuceanu, reprezentantul părinţilor artistei şi în procesul deschis pentru dreptul de vizitare a micuţului Petru.

"Vom contesta soluţia de NUP pentru omor. Vom face plângere care se va soluţiona prima etapă de prim-procurorul Parchetului. Iar dacă şi acea soluţie va fi nefavorabilă vom formula plângere la instanţă. Aceasta-i procedura.", ne-a declarat avocatul Bogdan Bărbuceanu, reprezentantul părinţilor artistei Mădălina Manole, decedată la 14 iulie în urma otrăvirii cu pesticidul Furadan.

"Azi am primit comunicarea şi în termen de 20 de zile putem s-o contestăm. Probabil săptămâna viitoare vom merge la Parchet să depunem plângere. Sunt motive temeinice pentru această plângere pentru faptul că nu au fost administrate toate probele, nu e complet materialul probator. Noi am cerut un supliment de expertiză medico-legală la raportul IML pentru că nu s-a răspuns un obiectiv stabilit şi de parchet nu doar cerut de noi: urmele de violenţă de pe cadavru. Ei au vorbit doar de una şi nu descriu alte semne echimoze. Poate a fost ţinută, forţată să bea. Cererea noastră a fost respinsă de procuror. Al doilea obiectiv era să ne comunice dacă putea sau nu să înghită voluntar acea cantitate de substanţă în raport de grad de toxicitate. Pentru că mulţi specialişti au spus că nu se poate bea atât fără să-ţi pierzi cunoştinţa, sunt reacţii imediate ale organismului. Apoi domnul Manole Ion, tatăl artistei, a vrut să dea un supliment de declaraţie, i s-a respins. La fel şi cu Neagu Traian, un nepot al lor. Apoi a refuzat audierea escrocului dragoş, în prezent arestat într-o altă cauză. Acesta a spus părinţilor artistei că are dovezi audio şi video care demonstrează vinovăţia lui Mircea Petru. După ce a luat banii a dispărut şi i-am făcut plângere pentru înşelăciune. Dar individul şi acum susţine că are acele dovezi şi că le va prezenta la Parchetul Capitalei. Totuşi procurorul Moldovan nu l-a audiat pe acest individ. Poate că-i escroc, poate că nu, dar era obligaţia morală a procurorului să-l audieze, să vadă: are sau n-are probele alea.

Motivaţia pe care mi-a dat-o pentru respingerea suplimentului de expertiză e puerilă. Cică nu mai e nevoie de expertiza IML fiindcă a găsit procurorul pe internet un articol în limba engleză în care se spune că au mai băut acea substanţă şi alte persoane. Ori un articol pe internet nu e probă in dosar, nu ne orientăm de pe net. Şi apoi de unde ştii concentraţia substanţei băute de persoanele din articolul de pe net? Dacă nu e acceaşi ca în cazul Mădălina Manole? Sunt multe de discutat. Vom merge şi la instanţă dacă e nevoie", ne-a declarat avocatul părinţilor artistei.

Judecătoria Buftea a dispus din oficiu anchetă socială la locuinţa bunicilor lui Petru Jr.
"Azi am avut termen la Judecătoria Buftea, în procesul deschis pentru obţinerea de către bunici a dreptului de vizitare a minorului Petru Jr., copilul Mădălinei. Ştiţi că soţul decedatei a interzis bunicilor să-şi vadă nepotul. Azi instanţa de dispus din oficiu să se efectueze o anchetă socială acasă la parinţii Mădălinei Manole, la Ploieşti, pentru a vedea dacă sunt condiţii pentru îngrijirea minorului pe perioada de vizitare", ne-a spus avocatul Bărbuceanu. Întrebat dacă este adevărat faptul că Ion Manole contestă paternitatea soţului Mădălinei asupra copilului, avocatul Bărbuceanu ne-a precizat: "E o presupunere a tatălui Mădălinei. Ştiu că se poate face şi o asemenea acţiune, dar deocamdată nu s-a făcut, nu au contract cu mine pentru acest lucru.".
Subiecte conexe
Comentarii
Părinţii Mădălinei Manole contestă verdictul Parchetului
niciun comentariu
Esenţial
Citeşte şi
Tatăl Mădălinei dezvăluie noi informaţii despre care spune că anchetatorii le-au omis ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul