ceea ce se intampla in aceasta prefectura trebuie sa inceteze!!!!
vom investiga fiecare persoana in parte !!!
Noul criteriu de promovare în rândul funcţionarilor publici este certificatul din partea anchetatorilor că deţii un dosar penal. Cel puţin la Prefectura Gorj aşa s-ar putea traduce ultima numire făcută de prefectul de Gorj, Liviu Andrei, în cadrul instituţiei din subordinea Guvernului. Membrii Corpului de control al prefectului, format din doi reprezentanţi, sunt anchetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru mai multe falsuri săvârşite în cadrul Prefecturii Gorj.
Recent numiţi în Corpul de control al prefectului, Ştefan Burgheci şi Melania Furma au început deja verificările privind legalitatea actelor întocmite prin instituţiile publice din Gorj. La 22 februarie 2010, cei doi jurişti au fost promovaţi de la Direcţia Juridică a Prefecturii la Corpul de control, direct în subordinea prefectului. Fac însă cu greu faţă controalelor, pentru că cei doi, singurii reprezentanţi de altfel din Corpul de control, sunt chemaţi aproape săptămânal la audieri de către procurori. Ei sunt anchetaţi de aproape un an în dosare privind săvârşirea mai multor fapte de corupţie.
Împotriva lui Ştefan Burgheci, Direcţia Naţională Anticorupţie din Târgu-Jiu a început urmărirea penală, întrucât a falsificat documente oficiale pentru a ajuta un director din Prefectură, Ioana Călinescu, şi un subprefect, Lelioara Deaconu, să intre în posesia unor acte de proprietate ilicite.
Celălalt membru al Corpului de control, Melania Furma, este anchetat într-un dosar privind falsificarea unor acte în comisiile electorale, în scopul încasării mai multor bani la alegerile europarlamentare din 2007. Alături de alţi jurişti din Prefectură şi cu complicitatea primarilor din Gorj, aceasta s-a trecut în mai multe comisii la alegerile electorale, acumulând foarte multe ore plătite apoi de stat. Fizic nu se putea ajunge de la o comisie la alta şi ar fi trebuit să nu doarmă nici noaptea pentru a face faţă unei asemenea situaţii.
PROMOVAREA PENALILOR
Acum, cei doi verifică legalitatea activităţii prin instituţiile publice şi întocmesc rapoarte cu privire la legalitatea actelor emise de şefii de la deconcentrate.
Statutul de urmărit penal pentru fapte de corupţie nu este o piedică în promovarea funcţionarilor, susţine purtătorul de cuvânt al Prefecturii, ci doar o condamnare definitivă ar schimba radical situaţia. "Faptele penale ale celor doi funcţionari sunt cunoscute, dar până la o hotărâre definitivă şi irevocabilă prefectul are voie să-i promoveze, întrucât există prezumţia de nevinovăţie", a explicat Alina Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.
Mai trebuie spus că cei doi funcţionari penali au fost promovaţi după ce prefectul Liviu Andrei l-a schimbat din funcţia de şef al Corpului de control pe Nicolae Sichitiu, cel care depistase grave nereguli în activitatea primarului oraşului Rovinari, Doru Filip. Sichitiu a comis eroarea de a nu cunoaşte că primarul depistat cu ilegalităţi este chiar finul prefectului de Gorj, Liviu Andrei. Asta a dus la schimbarea lui Sichitiu din funcţie, prefectul suspendându-l din această poziţie. Mai mult, el a cerut suspendarea acestuia şi din Corpul înalţilor funcţionari publici. Nicolae Sichitiu a ocupat mai bine de zece ani funcţia de şef al Corpului de control. El nu a dorit să comenteze situaţia în care se află acum.

Comentarii
Prefectura Gorj: angajăm penali!
6 comentarii

olu
prefectul a descoperit calculatorul... mare grija!

jeanvaljean
dai in gorj, pardon, in primar!!!!!!!!e clar, pentru astia portocalii, legea nu conteaza, jan boxeaza!!!!!!!since, ceva asemanator am trait pe la inceputurile anilor 9o, nesiind ca contravenientul cara la domiciliul sefului cu portbagajul, si asa am plecat de unul singur.............
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Chinezul Cui, colecţionarul de sticluţe de parfum
Un apartament de 40 de metri pătraţi şi mai multe exponate decât într-un muzeu: ...
Citește articolul

Volkswagen CC tradiţie cu accente premium
Cu un motor diesel de 2.0 litri, tehnologie BlueMotion şi 170 CP, noul CC oferă un comportament ...
Citește articolul
Cu un motor diesel de 2.0 litri, tehnologie BlueMotion şi 170 CP, noul CC oferă un comportament ...
Citește articolul
HTC Sensation XE - Pariul cu ibeats by Dr. Dre
Încă un Sensation de la HTC? Da. O ediţie de lux pentru iubitorii de muzică, beneficiari, ...
Citește articolul
Încă un Sensation de la HTC? Da. O ediţie de lux pentru iubitorii de muzică, beneficiari, ...
Citește articolul
Cioran. De şi despre
Trei volume de şi despre Cioran au apărut recent pe piaţa cărţii. Trei volume aflate sub zodia ...
Citește articolul
Trei volume de şi despre Cioran au apărut recent pe piaţa cărţii. Trei volume aflate sub zodia ...
Citește articolul
Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (93)
Luni, 27 aprilie.Făcând istoricul luptelor nemaipomenite duse astă-iarnă în infernul ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită