Profesorii de la mai multe licee din Piteşti au protestat la sediul ISJ Argeş
Autor: ELLY CÎRSTEA
15 octombrie 2010
Aproape 200 de profesori, de la mai multe unităţi de învăţământ din Piteşti, au protestat vineri timp de aproape o oră şi jumătate în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş. Cadrele didactice au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a ministrului Daniel Funeriu şi au cerut demisia inspectorului şcolar Gabriel Bratu. Cei care au declanşat protestul şi au hotărât să întrerupă orele au fost profesorii de la Liceul "Dinu Lipatti", care nu şi-au primit salariile şi s-au strâns în faţa şcolii, după care au plecat spre inspectorat. Lor li s-au alăturat colegi de la alte licee şi accesul în sediul ISJ Argeş nu a mai fost permis, spre nemulţumirea mai multor persoane, care aveau de depus sau de ridicat diferite documente. Inspectorul şcolar general, Gabriel Bratu, a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că salariile cadrelor didactice de la Liceul "Dinu Lipatti" vor fi plătite până luni, urmând ca banii să fie transferaţi de la alte unităţi de învăţământ în care există surplus. Totodată, Gabriel Bratu a ţinut să precizeze că prezenţa la cursuri a fost de sută la sută în tot judeţul şi a catalogat protestul o acţiune cu conotaţii strict politice, organizată de un lider de sindicat şi de foşti inspectori şi directori ai PSD. În timpul mitingului nu s-au înregistrat incidente, iar liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din Argeş (SIPA) Muntenia, Adrian Voica, a precizat că un grup format din câteva zeci de cadre didactice va pleca la Bucureşti, urmând să-i susţină pe cei care protestează la sediul Ministerului Educaţiei.
Comentarii
Profesorii de la mai multe licee din Piteşti au protestat la sediul ISJ Argeş
niciun comentariu
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ...
Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
"Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

